5 mar. 2014

PNȚCD atacă dur fostul cuplu politic: „Lupta pentru putere dintre Antonescu şi Ponta a constituit cea mai gravă ameninţare pentru România”



     PNȚCD, prin vocea liderului de la centru, Aurelian Pavelescu (foto), și-a exprimat punctul de vedere pe marginea viitorului socio-economic al României după ruperea USL și criza politică ulterioară, printr-un mesaj dur la adresa foștilor parteneri de guvernare. Țărăniștii consideră că „mascarada guvernării și ieșirii de la guvernare jucate de USL sunt expresia celei mai mari bătăi de joc la adresa românilor. România este într-un real pericol de haos instituțional, colaps economic și blocaj pe drumul democrației și reformelor europene”.
     Ieșirea PNL de la guvernare a fost criticată de liderii țărăniști care au punctat faptul că „s-a dovedit, încă o dată, dacă mai era cazul, că USL nu a fost niciodată o construcție politică în interesul românilor, ci o alianță conjuncturală, născută pentru a satisface interesele clientelei politice a PSD și PNL și pentru protejarea penalilor acestor două formațiuni“.
     Nici Crin Antonescu nu a fost trecut cu vederea de PNȚCD: „Victimizarea pe care o afișează, în acest moment, președintele PNL, Crin Antonescu, pretinzând că PNL a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a salva USL, nu este decât o altă minciună, un alt teatru ieftin de care șeful PNL se folosește pentru a evita să dea socoteală în fața alegătorilor. Românii nu uită, însă, faptul că liderul PNL, Crin Antonescu, este co-responsabil, alături de Victor Ponta, pentru incompetenţa şi ticăloşia guvernării USL, pentru eşecurile celei mai incompetente guvernări din perioada post-decembristă, pentru încercările de slăbire a statului de drept şi a independenţei justiţiei, pentru măsurile economice de-zastruoase, care au sufocat mediul privat. Românii nu vor uita că PNL a fost principalul generator de instabilitate politică și că lupta pentru putere dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta a constituit cea mai gravă ameninţare pentru situaţia economică şi instituţională a României.

  A. Pavelescu: „PNL și PSD sunt parteneri din 1990 și, cel mai probabil, vor colabora și de-acum încolo”   

     Liderii PNȚCD susțin varianta conform căreia PNL și PSD vor continua să formeze un cuplu politic și în viitor, având în vedere că aceștia „sunt parteneri permanenți încă din 1990”: „Mai mult, PNL și PSD nu fac în acest moment decât un joc de putere, cele două partide colaborând încă din anul 2005, iar în anul 2011, parteneriatul fiind doar oficializat,  sub sigla USL. PSD și PNL au fost, sub diverse forme, parteneri permanenți încă din 1990 și vor continua colaborarea, cel mai probabil, și de acum încolo”, au conchis liderii PNȚCD.

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro