24 feb. 2014

Atenție! La „Moșii de iarnă” NU se pomenesc cei „trecuți în neființă”!



     Sâmbătă, 22 februarie, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea celor trecuți la cele veșnice, aceasta fiind sâmbăta cunoscută în popor sub denumirea de „Moșii de iarnă” (de la strămoși). De altfel, în general, Sfinții Părinți au rânduit ziua de sâmbătă pentru a face pomenirea celor adormiți pentru că este ziua în care Mântuitorul Hristos a stat cu trupul în mormânt și a coborât în iad ca să îi elibereze pe cei adormiți.
     În plus, sâmbăta este deschisă spre Duminică, ziua învierii cu trupul. Sfânta Biserică a rânduit pomenirea celor adormiți în această sâmbătă a „Moșilor de iarnă” pentru că a doua zi este Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, când, la ce a de-a doua venire a Domnului, „va șade pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea lui toate neamurile, și-i va despărții pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre.” (Ev. Matei 25: 31-32). Astfel, vor merge nevrednicii „la osânda veșnică, iar drepții la viață veșnică.” (Ev. Matei 25: 46). Totuși, deoarece mulți creștini au trecut din această lume pe neașteptate, fără pregătirea necesară, fără pocăință, Biserica mijlocește pentru aceștia pentru ca și ei să poată moștenii „Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Ev. Matei 25: 34).
Însă, dincolo de aceste rânduieli bisericești, această zi de pomenire mi-a adus aminte de ignoranța noastră, a celor care ne numim creștini, dar care nu lucrăm, nu cugetăm, dar nici măcar nu grăim cele creștinești. Spunem despre oameni că „au murit” sau, în cazul celor care vrem să ne arătam mai sporiți intelectualicește, care avem pretenții academice spunem că oamenii „au trecut în neființă”. Mai ales aceasta din urmă este o expresie pe care, cu gravitate și pe un ton baritonal, o preferă emisiunile de televiziune, de radio sau presa scrisă. Nu știu dacă este un efect al deceniilor de ateism oficial sau este de vină corectitudinea politică (pentru a menaja pe cei care nu sunt botezați creștini), dar astfel de formulări mă deranjează, ca unele care anulează credința în înviere. Oare acestea sunt cuvintele potrivite pentru un creștin? Nicidecum. Creștinii, așa cum ne arată sfinții părinți și cum ne-a tâlcuit Sfânta Biserică, nu ajung la neființă și nu mor, ci sunt „adormiți”, „trecuți la cele veșnice” ori „s-au săvârșit din viața aceasta” și „au trecut la Domnul”.
     Pasajele scripturistice, învățăturile Sfinților Părinți, rugăciunile rânduite de Sfânta Biserică sunt cele care conturează felul în care un creștin trebuie să înțeleagă aceste lucruri. Bi-serica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți” pentru a arăta că este o stare din care ei se pot trezi. Niciunde nu se face vorbire despre o stare de „neființă”, ci despre trecerea de la un mod de existență la altul. De pildă, Mântuitorul Hristos, când a ajuns în casa mai marelui sinagogii, Iair, a cărui fiică de 12 ani murise, le-a spus celor care se tânguiau: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme.” (Ev. Luca 8: 52). La fel, pregătindu-se să plece spre Betania, Învățătorul le spune ucenicilor: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit; mă duc să-l trezesc. (…) Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbește despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe față: Lază a murit.” (Ev. Ioan 11: 11-14).
La rândul lor, Sfinții Părinți au vorbit despre trecerea sufletului la viața veșnică, despărțindu-se de trupul stricăcios. Sfântul Antonie cel Mare lămurește acest adevăr: „Precum trupul, după ce s-a desăvârșit în pântece trebuie să se nască, așa și sufletul după ce și-a plinit în trup măsura hotărâtă lui de Dumnezeu, trebuie să iasă din trup.”
     Prin urmare, ne rugăm pentru toți aceia mutați din această viață. Răposați nu sunt nimiciți pentru că sufletele lor se găsesc în locul rânduit de Dumnezeu, așteptând acolo învierea cea de obște, ziua când vor învia, se vor trezi din somnul de veci pentru a primi fie Împărăția cerească, pregătită celor drepți, fie munca de veci, rezervată păcătoșilor. De aceea, creștinii îi numesc pe cei plecați dintre noi „adormiți”, iar nu „morți”, se roagă pentru „cei mai dinainte adormiți, frații noștri întru Hristos”, ca Domnul Dumnezeu să le ierte păcatele săvârșite și să le facă loc în Cereasca Sa Împărăție, unde veșnicesc toți Sfinții șu unde nici un rău nu îi poate atinge. „Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici sus­pin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Gabriel Stelian Manea
gabriel.manea@info-sud-est.ro