10 dec. 2013

Nici vorbă de criză economică în comuna Grădina!

Top zece proiecte de succes finalizate în perioada 2012-2013


     În timp ce majoritatea reprezentanților primăriilor din Dobrogea se plâng de o criză economică prelungită care îi împiedică să implementeze diverse proiecte destinate modernizării localităților pe care le administrează, nu același lucru îl putem spune și despre Primăria comunei constănțene Grădina. Pare că Gabrielei Iacobici, edilul localității, îi merge din bine în tot mai bine, din punct de vedere profesional.
„Îi mulțumim lui Dumnezeu că am reușit să ducem la bun sfârșit chiar mai multe proiecte decât ne-am propus, pentru anul 2012-2013. E drept, am beneficiat de tot sprijinul companiei CEZ, investitorul în e-nergie eoliană de pe raza comunei noastre, dar și de sprijinul Consiliului Județean Constanța”, ne-a declarat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici. Vă prezentăm în rândurile de mai jos cele mai importante 10 investiții realizate de administrația locală în perioada 2012-2013:

1.Reabilitarea școlilor din Cheia și Grădina;
2.Construirea grădinițelor din Cheia și Grădina (investiții realizate cu ajutorul CEZ);
3.Reabilitarea căminelor culturale din ambele sate;
4.Reabilitarea în totalitate a sistemului de iluminat public;
5.Pietruirea tuturor drumurilor interioare din Grădina;
6.Finalizarea lucrărilor la biserica din Cheia;
7.Construirea locurilor de joacă din Cheia și Grădina;
8.Extinderea cimitirului din Grădina;
9. Achiziționarea unui tractor și a altor utilaje necesare;
10.O Dacie Duster nou-nouță pentru Poliția Locală din Grădina, primită sponsorizare de la CEZ, în urma unei solicitări a primăriei.