11 nov. 2013

INTERVIU CU MARIA STAVROSITU, VICEPREȘEDINTE AL PNȚCD LA NIVEL CENTRAL

„PNȚCD și-a propus să-i susțină pe cei care produc bunăstare, locuri de muncă și profit“

ISE: De ce ați ales să reveniți pe scena politică alături de PNȚCD?
Maria Stavrositu: Aici sunt două întrebări. Să-ncep cu prima: în urmă cu exact un an, am renunțat  la militantismul politic, în organizația de partid,  și anunțam candidatura independentă la Senat într-o formulă originală. Apoi m-am retras din viața politică fără să planific pentru cât timp. Mi-am luat un an sabatic, un an în care să pot face ce doresc, ce nu am putut face în anii în care agenda îmi era făcută de responsbilitățile funcției. O perioadă în care  să-mi recâștig instinctele naturale, să gândesc și să acționez liber, fără constrângeri.
A doua întrebare, de ce PNȚCD?  Aici e foarte simplu. Sunt o mulțime de argumente!  PNȚCD este un partid aflat, în mod nemeritat, într-o poziție marginală pe scena politică, și mie îmi place s-o iau de la zero - nu există nici un risc să  fii consi-derat oportunist.  Valorile, principiile PNȚCD, temele de afirmare, sunt cele în care cred cu tărie și pe care mi-am susținut toate aserțiunile și toate campaniile politice.  Numeroși politicieni onești, persoane publice credibile, specialiști, profesioniști  și-au reunit eforturile într-un proiect nobil: relansarea PNȚCD!
Fie pentru că se regăsesc fundamental în acest partid, fie dintr-un sentiment de datorie față de românii care simt nevoia manifestării spiritului lui Maniu, Mihalache sau  Coposu și a valorilor afirmate de aceștia. Mă simt onorată să fac parte din această echipă.
Pentru că, privind spre ce se întâmplă în economie, constatăm că întreprinzătorii români, fie că sunt industriași, mici producători, prestatori de servicii sau fermieri se lovesc de un mediu de afaceri din ce în ce mai neprietenos, chiar ostil din punct de vedere legislativ și instituțional. Ei percep statul ca pe o frână, când, de fapt, statul ar trebui să-și construiască politicile publice susținând pe cei ce muncesc.
PNȚCD și-a fixat ca obiectiv prioritar susținerea concretă a acestor categorii care produc bunăstare, locuri de muncă, profit, generează buget prin măsuri economice gene-ratoare de mecanisme care aduc va-loare adăugată în lanț.
Nu în ultimul rând, pentru că PNȚCD face parte din Partidul Po-pular European, iar  activitatea mea are continuitate în cadrul aceluiași grup politic în care am activat și în trecut.

ISE: Ați mai primit oferte și de la alte partide politice? Dacă da, de ce le-ați refuzat?                M.S.: E adevărat că am primit invitații, nu întotdeauna de la organizații de Constanța. Nu am refuzat pe nimeni. E ca atunci când te căsătorești, într-un moment dat, poți face doar o singură alegere. Și eu am ales ce mi s-a potrivit mai bine.

ISE: Credeți că PNȚCD poate redeveni un partid puternic care să aibă un cuvânt de spus pe scena politică?  
M.S.: Am toată siguranța că PNȚCD va avea un cuvânt greu de spus în guvernarea de după 2016, și asta va fi evident pentru toată lumea încă din primăvara viitoare.

ISE: Care este primul obiectiv al PNȚCD? (alegerile europarlamentare, locale, parlamentare?)
M.S.: Primul obiectiv îl constituie consolidarea structurilor partidului,  reafirmarea identității PNȚCD și recâștigarea încrederii românilor că Partidul Național Țărănesc Creștin  Democrat reprezintă adevărata alternativă la partidele care s-au compromis în ultimii ani. Apoi realizarea coeziunii partidelor de dreapta într-un singur pol, cu un singur candidat la președinție, care să câștige alegerile.

ISE: Este PNȚCD dispus să încheie alianțe politice? Dacă da, care sunt partidele cu care PNȚCD s-ar așeza la masa negocierilor? 
M.S.: PNȚCD are toată des-chiderea către dialog și construcție. Așa cum, de-a lungul timpului, și-a păstrat drumul drept și nu a făcut compromisuri, și acum, principiul după care se vor clădi alianțele este cel al asumării ferme a principiilor și valorilor de dreapta.

ISE: Cât de important va fi rolul pe care îl va juca Traian Băsescu în coagularea dreptei, după ce acesta își va fi încheiat mandatul prezidențial? Va cola-bora PNȚCD cu Traian Băsescu în coagularea dreptei?
M.S.: Rolul pe care Traian Băsescu îl va  juca după încheierea mandatului de președinte,  depinde în totalitate de cum îl vor evalua românii la acel moment. Este posibil ca acel capital de încredere de care se  bucură Traian Băsescu (și care nu este nici mic și nu este nici mare) să izvorască din calitatea sa de Președinte, de om de stat. Dacă românii vor mai vedea în el un politician de viitor atunci când va fi lipsit de funcția de Președinte și de toate instrumentele pe  care această demnitate le include, asta rămâne de văzut.        
ISE: Se va rupe USL? Dacă da, cine va face primul pas către ruptură și cum previzionați următoarele alianțe ale PSD și PNL pentru alegerile prezidențiale?
M.S.: Din punctul meu de vedere, USL ca alianță politică nu mai există. S-a denunțat singură din primul an de guvernare, când componenții au uitat cu totul de  promisiunile din campanie, iar tensiunile dintre parteneri sunt mai mult decât evidente, iar pentru români contează mai puțin cine face primul pas spre ruperea acestei coaliții păguboase pentru ei.

A consemnat 
Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro

1 comments:

Nu inteleg legatura cu Base a PNTCD?Coposu care l-a cunoscut pe BASE si despre care avea o parere extrem de proasta s-ar intoarce in mormant.Probabil este momentul ca tovarasii,sa distruga din nou ce a mai ramas din PNT