11 nov. 2013

INFERNUL DE PE STRADA TRAIAN


Calvarul șoferilor și pericolul care pândește liceenii pe trecerea de pietoni

     Traficul de pe strada Traian este paralizat zi de zi. Cozi infernale ce se întind din fața Restaurantului Colonadelor și până la intersecția cu bulevardul Lăpușneanu, pe ambele sensuri, întind nervii șoferilor la maximum.
     Acest lucru este cauzat de trecerea de pietoni din fața Liceului Traian. De la primul sunet al clopoțelului de dimineață și până la terminarea orelor de curs, trecerea de pietoni este sufocată de elevii care traversează dintr-o parte în alta. Strada Traian este foarte îngustă, iar mașinile sunt parcate pe ambele trotuare. Astfel, vizibilitatea în dreptul trecerii de pietoni este redusă, iar elevii, neavând loc să circule pe trotuar, se furișează printre mașini și merg în mare parte pe stradă, făcând ca circulația să fie una greoaie și foarte periculoasă.

Lipsa de educație a elevilor îi înnebunește pe șoferi

     Și nu ar fi o mare problemă dacă elevii ar traversa în grupuri organizate și ar elibera strada imediat. Însă, în timpul pauzelor, locurile de socializare și de joacă sunt fix în dreptul trecerii de pietoni. Cetele de copii ieșiți de la cursuri, care se găsesc ba pe stradă, ba pe marginea trotuarelor, crează confuzie în rândul șoferilor. Conducătorii auto nu își mai dau seama dacă elevii doresc să traverseze sau, pur și simplu, discută pe marginea trecerii de pietoni. S-ar impune, cum am văzut în fața multor școli din mediul rural, existența unui polițist care să dirijeze traficul și care, prin prezența lui, să evite un posibil accident.

Cristian Andrei Leonte
cristian.leonte@info-sud-est.ro