4 nov. 2013

Amintiri din Uniunea Sovietică. Cum trăiau moldovenii de peste Prut în „Epoca de Aur“?


     La mai bine de 20 de ani distanță de la prăbușirea comunismului, generații întregi de oameni crescute în spiritul socialismului încă mai păstrează vii și nealte-rate de avalanșa valorilor liberale amintiri din trecutul tumultuos al ,,epocii de aur’’.
     A reconstitui tabloul unui șir de experiențe de viață și memorii de secol XX reprezintă, în mare măsură, o încercare de dezvăluire a unui adevăr atât de disputat încât, chiar dacă este reflectat într-o manieră subiectivă, exprimă o parte dintr-o realitate complexă în aceiași proporție bună și rea. Dispunând de această ocazie, în care amintirile și experiența sunt sursele exclusive de informare, ne propunem să reflectăm spiritul vieții sociale din Uniunea Sovietică așa cum a fost perceput de către foștii copii ai comunismului…
     Este aproape inevitabil, ca atunci când discuți cu părinții, aceștia să nu apeleze la trecut. Poate e mai bine așa, dat fiind că mi s-a întâmplat recent să rămân impresionat de nostalgiile mamei față de lumea despre care eu învăț din cărți, dar în care dânsa a crescut, cea a comunismului. Adoptând inițial o atitudine de indiferență și o ușoară detașare față de niște amintiri care nu-mi trezeau nimic altceva decât nedumerire și inacceptare, am ajuns treptat să înțeleg (cu cât discuția în cauză avansa) și să justific însuflețirea cu care vorbește interlocutorul meu. Am putut, într-un final, discerne că prezența acestei doze de sentimentalism nu premia modul de viață socialist, ci tinerețea subjugată de comunism. Și cu cât mama prezenta decorul tinereții cât mai alterat de regimul totalitar socialist, cu atât această perioadă a vieții apărea în culori din ce în ce mai aprinse.

Homo sovieticus

     Născută în 1964 în RSSM, orașul Kotovsk (actualul Hâncești), an în care la conducerea Uniunii Sovietice vine Leonid Ilici Brejnev, mama va rămâne strâns atașată de anii marcați de conducerea acestui longeviv lider comunist. ,,Când era Brejnev aveam de toate’’ constituia fraza cu care interlocutorul meu des-chidea prezentarea primului său capitol al tinereții. Sugerându-mi faptul că la momentul anilor 60’-70’ URSS se afla la apogeul său economic, totuși, mama acorda o mai mare atenție spiritului predominant al acelor ani decât condițiilor de viață existente. Ori spiritul de epocă era un produs al școlii sovietice, cea care și-a lăsat cel mai mult amprenta asupra vieții sale. Educarea în numele ,,homo sovieticus’’ a copiilor decurgea într-un mod cu totul excepțional. Nevoiți să treacă odată cu vârsta prin ,,laboratoarele’’ de pioneri, octombriști și comsomoliști, tinerii în devenire consumau în permanență propaganda ideologiei socialiste, comuniste, marxiste, sau care o mai fi ea. Mama spunea: ,,La școală învățam despre Lenin. În timpul cât a stat în închisoare, lui Lenin i se dădea chiflă și lapte ca să mănânce, dar el nu mânca nimic. Din chiflă scobea cu lingura o călimară și turna laptele în ea și cu penița scria poporului scrisori în loc de cerneală folosind laptele’’. Ea nu-mi spunea că aceasta era decât o poveste pentru că, la acel moment, nimeni nu știa dacă aceste rânduri sunt adevărate sau nu. Dacă Lenin reprezenta obiectul central de venerație și încarna modelul de om socialist perfect, nu încape îndoială, în acest fel și istoria trebuia instrumentată în favoarea înălțării sale. Cât despre istorie, aceasta nu însemna nici mai mult nici mai puțin decât Istoria Partidului Comunist (restul nu numai că nu conta, dar nici nu exista). ,,Cât de mult mă chinuiam să învăț în ordine cronologică președinții Comitetului Central al Partidului Comunist…’’ își amintește dânsa. Disecată până la amănunte inutile, istoria partidului era o adevărată povară pentru școlari mulți dintre care întâlneau obstacole la promovarea acestei materii. Cu toate acestea, partidul era unul, era primul în toate, era omniprezent, așa că, slogane precum ,,за снег зимой, за дождь весной, спасибо партией родной’’ (pentru zăpada iernii, pentru ploaia primăverii, mulțumesc partidului) abundau în laude la adresa partidului.

Atei construind socialismul


     Școala sovietică reprezenta o instituție extrem de importantă pentru cultivarea principiilor marxist-leniniste în societatea sovietică. Mergând pe aceiași ordine de idei, educația școlară a fost în totalitate dedicată învățării socialismului și anihilării revirimentelor religioase. Excluderea religiei, tacit sau expres, trebuia realizată imperativ, căci, o societate socialistă sănătoasă nu se putea hrăni cu acest opium (,,opiumul popoarelor’’ numește Marx religia în Manifestul Partidului Comunist). Astfel, una dintre frazele mamei mele m-au marcat într-un mod special: ,,…de fiecare dată când era o sărbătoare, în special de Paști, toate școlile făceau curățenie în parc. Odată chiar am cărat pământ cu roabele pe platforma unde s-a instalat monumentul lui Kotovski (acest personaj infractor, care a susținut crearea RASSM în stânga Nistrului a fost convertit în erou național de către comuniști și în cinstea sa a fost de-numit orașul natal al mamei mele, n.red.). Îmi amintesc că în acea zi nu aveam dreptul să mergem la biserică și dacă ne duceam, acolo era învățătoarea care ne întorcea înapoi’’. Iată în ce manieră vicleană funcționa statul pentru a sustrage oamenii de la credința lor pe care, ferită de ochii autorităților, o practicau fiecare în case mai mult decât în biserici. Este absolut uimitoare această manieră (trebuie s-o recunoaștem, inteligentă) de decuplare a oamenilor de la credință la socialism realizată prin intermediul muncii. Într-adevăr, dusă la nivel de ideal, munca a jucat rolul de propagandă în socialism, dar și de organizare și disciplinare a societății.

Disciplina lui Andropov

     Dar disciplinarea societății nu s-a produs doar prin mobilizarea maselor prin munci. De exemplu, începând cu 1982 când Brejnev lasă locul succesorului său Andropov statul își ajustează autoritatea în spi-ritul serviciului de securitate. În comparație cu perioada ceva mai relaxantă a lui Brejnev, Andropov, fost șef al KGB-ului a imprimat o notă personală puternică conducerii URSS prin propria sa experiență de securist. Diferența a fost enormă și limpede de sesizat. ,,Când a venit Andropov, miliția era la orice colț. Dacă tu, copil sau tânăr, mergeai pe stradă, te interoga numaidecât de ce nu ești la școală, cu ce te ocupi, astfel încât puteai da de bănuit că furi’’. Practic, în Uniunea Sovietică începuturilor de ani 80’ era interzis să ai timp liber. Fiecare trebuia să aibă o ocupație, ,,iar după ora 8 seara nu mai vedeai nici o persoană pe drum’’. Din fericire, cu această presiune au trăit sovieticii numai timp de doi ani…
     Mai mult decât orice, această experiență de viață împărtășită într-un mod atât de patetic despre trecutul din Uniunea Sovietică în toate culorile lui a descărcat un curent de gânduri în mintea mea. Cult al personalității, interzicerea credinței, propagandă, poliția politică și multe altele au prins contur în cele câteva minute de discuție cu o persoană care a trăit pe pielea sa ceea ce unele voci consideră a fi un ,,paradis’’. Ca să ne dorim un asemenea paradis, n-ar trebui mai întâi să ne întrebăm dacă vrem să trăim cum au făcut-o părinții noștri?...

Mircea Raicu
mircea.raicu@info-sud-est.ro