1 oct. 2013

Vezi ce au în comun Traian Băsescu și Mihai Gâdea!


     Vi se pare imposibil, așa-i? Posibilitatea existenței unei asemănări între Traian Băsescu și Mihai Gâdea ține de domeniul fantasticului. Și totuși iată că există un punct în care opiniile celor doi se întâlnesc: maidanezii.
     Atât președintele României, cât și Mihai Gâdea, întâiul „anti-băsist” al țării, sunt de părere că locul câinilor fără stăpân nu este pe stradă. Ambii și-au împărtășit punctele de vedere pe rețeaua de socializare Facebook. Primul care a luat atitudine a fost Traian Băsescu. Acesta a publicat mai multe fotografii în care apărea alături de trei câini, doi dintre ei fiind adoptați, și care erau însoțite de următorul mesaj: „Dacă îi iubești cu adevărat, îi iei acasă! Dacă îi lași pe stradă, pot deveni fiare și nu mai sunt prietenii noștri”, a transmis președintele prietenilor virtuali de pe Facebook și utilizatorilor care îi urmăresc activitatea.
     Mesajul lui Mihai Gâdea este mai amplu și, evident, anunță o campanie Antena 3: „Câinii nu trebuie să rămână pe stradă! Au nevoie de stăpâni! Antena 3 lansează o campanie de adopție a câinilor comunitari! Adoptă un câine și salvează-i viata! (…). De asemenea îmi doresc să văd mai multă responsabilitate în
îngrijirea și întreținerea animalelor de companie. Acestea nu au ce căuta pe stradă și sper că dezbaterile din ultimele zile au clarificat destul de bine acest aspect”.
     Ambele postări pe Facebook s-au bucurat de popularitate, primind sute de like-uri și
comentarii. Evident, unul a fost apreciat de tabăra băsistă, altul de cea anti-băsistă, deși ambii spuneau același lucru. Doar că, să fim serioși, nu le poți da like amândurora decât dacă ești și premier, și parlamentar în același timp…

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro