28 oct. 2013

Junioarele pugiliste au făcut show la prima ediție a Galei de Box „Memorialul Toma Aurel“

CROȘEE ȘI UPERCUTURI LA BABADAG


     ,,Zilele orașului Babadag” au inclus, printre altele, în ziua de 26 octombrie prima ediție a Galei de Box ,,Memorialul Toma Aurel”. Pornită, ca idee, de la inițiativa lui Ionel Pătrunjel, arbitru A.I.B.A și director e-xecutiv al Asociației Județene de Box Tulcea, gala a fost transpusă în concret prin implicarea unor instituții locale și județene. Amintim aici Asociația Județeană de Box, Consiliul Județean Tulcea prin președintele Horia Teodorescu și Primăria orașului Babadag, prin primarul Georgian Caraman. Pe ringul amplasat în parcarea centrală a orașului au urcat sportivi și sportive de la trei cluburi de box din țară: C.S. Danubiu Tulcea, C.S. Câmpulung Muscel și C.S.M. Brăila. Înainte de începerea meciurilor de box a fost prezentată evoluția lui Toma Aurel, din localitatea sa de naștere, Babadag, până dincolo de ocean, acolo unde a scris istorie în boxul profesionist. Despre acest subiect vom scrie și noi într-un număr viitor. De asemenea au fost onorați cu diplome urmașii lui Toma Aurel precum și cei care s-au implicat în realizarea evenimentului.
Vremea superbă a adunat cam 300 de spectatori care au asistat la meciuri de juniori și seniori, fete și băieți, componenți ai celor trei cluburi de box. După partidele disputate au câștigat trofeele puse în joc, la categoriile de greutate respective: Plătică Adelin, Bâlcă Georgiana, Ti-mofte Elena, Tufă Cristina, Netezoi Mihaela și Ipate Diana de la Danubiu Tulcea, Ghițu Radu și Luca Ioana de la Muscel precum și Tiță Marian de la Brăila. E vorba aici de actuali juniori și seniori, componenți, de asemenea, a loturilor naționale de box, medaliați la concursuri naționale și internaționale.
     În încheierea galei, prezentată de Adrian Fetecău, președintele Teodorescu a anunțat înființarea (și cu ajutorul primăriei) a clubului local de box din Babadag precum și cinstirea, prin realizarea unui bust statuar a celui care a fost Toma Aurel, statuie ce se dorește a fi inaugurată anul viitor, odată cu ediția a II-a a galei. Iată așadar, o altă premieră pentru orășelul din inima Dobrogei care, și prin strădaniile tânărului primar, tinde să devină o tradiție! Felicitări!

Viorel Crețu
redactia@info-sud-est.ro