14 oct. 2013

DUPĂ LITORAL, DELTA DUNĂRII, BUCOVINA ȘI PRAHOVA, Caravana „Vacanță în țara mea“ continuă cu județul Gorj



     După o serie de infotripuri organizate pe Litoralul Românesc, Delta Dunării, Râșnov, Bucovina  și Prahova, acum este randul Asociației de Turism Gorj să organizeze o astfel de acțiune.
     Cu această ocazie, județul Gorj va fi gazda unei delegații de jurnaliști străini și experți in turism care vor veni pentru o vizită documentară, în vederea  susținerii proiectului „Mărul de aur pentru oraşul lui Brâncuşi”. Această distincție este echivalentul premiului Oscar în domeniul turismului și se acordă de către FIJET  (Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor în domeniul Turismului). În urmă cu câţiva ani, această asociaţie de profesionişti a adus României 3 premii „Golden Apple”, sau „Pomme d’Or”, ele fiind decernate Zonei Mărginimea Sibiului, Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării,
respectiv companiei Blue Air. În cadrul acestei acțiuni de promovare, cei prezenți vor vizita locații precum: orașul Gorj, Peștera și Mănăstirea Polovragi, Casa Memorială a lui Constantin Brâncuși, Mănăstirea Tismana, Muzeul Satului de la Curtișoara, precum și alte locații în cadrul cărora s-au conservat atât cultura cât și  tradițiile gorjene.

Corina Martin, Președinte FAPT: 
„Considerăm că organizarea acestui infotrip ajută la promovarea celor mai importante elemente de interes turistic ale județului Gorj și la identificarea unor noi oportunități de dezvoltare turistică în zonă. În calitate de Președinte al Federației F.A.P.T. susțin efortul depus de către Asociația de Turism Gorj și faptul că, în anul 2014, „Mărul de aur” merită să fie adus acasă la Brâncuși.”

Laura Dragu Popescu, Președinte Asociația de Turism Gorj: 
„Ceea ce ne-a lăsat Brâncuși merită să primească premiul „Mărul de Aur” pentru inedit, originalitate, unicitate și autenticitate. Brâncuși a iubit natura, a iubit neamul românesc, a iubit oamenii din viața lui! Din prea multă iubire s-a născut întreaga sa creație. Înzestrat cu mult Har de la Dumnezeu, ultimele lucrări din Opera sa le-a lăsat moștenire gorjenilor la Târgu-Jiu... Pentru că și noi îl iubim pe Brâncuși, vă invităm pe urmele pașilor lui în acest tărâm de poveste, în Gorjul Istoric și Pitoresc!”

Cristian Andrei Leonte
cristian.leonte@info-sud-est.ro