1 oct. 2013

De ce au venit Ecaterina Andronescu și Mircea Geoană la Cumpăna?



Ce declarații i-au făcut senatorii PSD primarului Mariana Gâju?

     Comunitatea din Cumpăna a petrecut cu fast la Festivalul Internațional „Rodul Pământului-Zilele Recoltei”, la sfârșitul săptămânii trecute. Localitatea constănțeană a fost gazda celei de-a XI-a ediții a evenimentului la care au participat zeci de oaspeți din țară, dar și de peste hotare.
     Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, este recunoscut pentru devotamentul și implicarea de care dă dovadă atunci când vine vorba de tradiții, educație și recunoașterea valorilor. Unul dintre evenimentele cele mai importante pentru comunitatea pe care o administrează are loc toamna, atunci când gospodarii își culeg roa-dele muncii de peste an. De la an la an evenimentul care marchează zilele recoltei este organizat cu tot mai multă atenție și fast. Astfel, în toamna anului 2013 festivitatea a căpătat o amploare deosebită.
Alături de cumpăneni au sărbătorit primari din 11 județe ale României, dar și edili din Turcia, Bulgaria și Republica Moldova. Mariana Gâju a declarat că acest eveniment a fost dedicate gastronomiei românești și internaționale, bogăției etnografice și folclorice, dar și păstrării și răspândirii tradițiilor culinare din frumoasele regiuni ale României: „Festivalul este un eveniment care pune în valoare moştenirea rurală şi culturală a Dobrogei şi a României”, a conchis primarul din Cumpăna.
     Cei mai de seamă invitați ai administrației locale au fost senatorii Mircea Geoană și Ecaterina Andronescu. Aceștia au onorat gazdele cu prezența, ba chiar s-au dovedit a fi extrem de încântați de atmosfera de sărbătoare de care s-au bucurat în localitatea constănțeană. Mircea Geoană a declarat că mesajul simbolic al evenimentului este cel de unitate națională, iar invitații din străinătate demonstrează relațiile bune ale României cu țările cu care, cândva, țara noastră a împărtășit o istorie comună. Ecaterina Andronescu s-a arătat uimită de cât de bine arată localitatea Cumpăna, afirmând că acesta este un semn că toți localnicii sunt oameni gospodari.
     Ambii senatori PSD i-au mulțumit primarului Mariana Gâju pentru invitația lansată și au felicitat-o pe aceasta pentru interesul acordat educației copiilor și instituțiilor de învățământ din localitate, pentru buna desfășurare a activității administrative, dar și pentru interesul acordat segmentului agricol.

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro