28 oct. 2013

Am câștigat Campionatul Mondial de Fotbal Universitar

FEFS și-a reconfirmat statutul de campioană, la Anvers

Prof.univ.dr. George Stănculescu, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport
     În timp ce naționala de fotbal a României nu s-a mai calificat la un turneu final de Campionat Mondial de 12 ani, echipa Universității „Ovidius“ din Constanța a câștigat, pentru a doua oară consecutiv, marele trofeu al Campionatului Mondial de Fotbal Universitar.
     Între 8 și 14 octombrie, studenții de la „Ovidius“ au participat, la Anvers, la cea mai importantă competiție de fotbal universitar. Din postura de campioană en-titre, echipa de la Constanța și-a păstrat blazonul și a reușit să câștige marele trofeu și în acest an. Cu un palmares bogat, având în vitrină 3 cupe de campioni, în 2009, 2010 și 2012, și două titluri de vicecampioană mondială obținute în 2007 și 2011, echipa Universității Ovidius, condusă de  decanul Facultății de Educație Fizică și Sport, prof.univ.dr. Stănculescu George, conf.univ.dr. Melenco Ionel și lect. Univ. dr. Mușat George, a reușit să câștige și anul acesta toate meciurile disputate în Belgia. Astfel, constănțenii au învins în grupe Nordh Eastern State University Rusland (7-3), AUHA University of Antwerp (8-1), KIMEP University Kazachstan (11-1), Gutech University Of Technology Oman (16-2) și Middle East University of Technology Turkey (13-2).
     După ce au spulberat tot în grupe, constănțenii au reușit să câștige și finala campionatului cu scorul de 10-1, în fața Middle East University of Technology Turkey.
     Din lotul Universității „Ovidius“ din Constanța au făcut parte: Stoica Dumitru Mimi, Şotîrcă Marian, Lupu Robert, Damian Cosmin, Klein Laszlo, Radu Răzvan, Ignat Florin, Răducu Emil, Covaci Bogdan, Al-Ioani Ion.
     Această competiţie s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar(IFIUS) şi a Panathlon World Interuniversity Club Games.

Cristian Andrei Leonte
cristian.leonte@info-sud-est.ro