23 sept. 2013

Uite cum arată cel mai nou și modern miniport din județul Tulcea!


     Cadou mai frumos nici că puteau primi localnicii comunei tulcene Jurilovca. Comunitatea de la poarta Deltei și-a văzut visul cu ochii la inaugurarea miniportului din localitate. Într-o atmosferă de sărbătoare, primarul Ion Eugen, vizibil emoționat în fața prietenilor, oamenilor din localitate, dar și a presei și a autorităților locale, a tăiat panglica în aplauzele tuturor. La eveniment au fost prezenți Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea și prefectul Lucian Simion. „Miniportul Jurilovca este cea mai nouă și mai frumoasă intrare în Deltă din județul Tulcea”, se mândreau localnicii prezenți la eveniment. Cochet și amenajat cu bun gust, miniportul este una dintre investițiile pe care primarul Ion Eugen a promis, în campania electorală, că le va implementa.


Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro