9 sept. 2013

Farul Constanța a strâns rândurile și a debutat cu dreptul în Liga 2



     După ce a scăpat de retrogradare în ultimile etape iar vara asta a fost la un pas de desființare, Farul Constanța a început noul sezon din Liga 2 cum nu se putea mai bine.
     Echipa constănțeană a reușit să ia toate cele trei puncte din meciul disputat sâmbătă, în prima etapă a sezonului 2013/2014. Rechinii au câștigat deplasarea de pe terenul nou-promovatei Gloria Buzău cu scorul de 2-1. Rezultatul  obținut de jucătorii Farului îi motivează foarte mult, ținând cont că au fost conduși, reușind într-un final să întoarcă scorul prin Florea - min. 30 - și Silvășan - min. 74 - . La scorul de 1-0 pentru gazde, proaspăta achiziție a constănțenilor, mijlocașul central Coconașu a ratat un penalty.
     Echipa aliniată de antrenorul Ion Răuță la Buzău a fost următoarea: Curcă - Niţescu, Buzea, Bumbac, Mansur - Coteanu, Coconaşu, I. Florea, N. Creţu - Igiroşanu, Bolat. Etapa viitoare, Farul Constanța va întâlni acasă o altă echipă nou-promovată, Unirea Tărlungeni, care a pierdut acasă 2-3 în prima etapă, cu CSMS Iași.

Cristian Andrei Leonte
cristian.leonte@info-sud-est.ro