17 sept. 2013

Cum au ajuns germanii în Dobrogea și ce ne-au lăsat moștenire?

De ce au mai rămas doar 3 germani în comuna Mihail Kogălniceanu, deși comunitatea era majoritară la începutul celui de-al Doilea Război Mondial? 

     Dobrogea este un mozaic etnic și cultural, regiunea României cu cele mai multe minorități. În mod mira-culos, acestea au reușit, de-a lungul timpului, să conviețuiască pașnic, dincolo de etnie, confesiuni sau rivalități din trecut. Între Dunăre și mare s-au așezat de-a lungul timpului tătari, turci, bulgari, italieni, ruși-lipoveni, haholi, armeni, evrei, germani, greci etc. Nu greșim dacă spunem că de-a lungul anilor, Dobrogea a fost un fel de ”pământ al făgăduinței” pentru unele minorități, iar pentru altele a fost un început pe care trebuiau să-l accepte forțat.

Ce ne-a mai rămas dintr-un secol de conviețuire cu germanii?

     Poate puțini sunt cei care știu că în Dobrogea germanii au locuit vreme de trei generații, începând cu 1870 și terminând cu al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, azi, urmele lor în județele  Constanța și Tulcea sunt aproape inexistente. În afară de câteva biserici într-adevăr deosebite, câteva plăci memoriale roase de timp și niște cimitire înghițite de buruieni, nu s-a mai păstrat nimic în urma lor. Mai corect spus ar fi că spiritul balcanic ce domină Dobrogea a înlăturat complet ineditul stil nemțesc. Una dintre cele mai mari comunități de germani din Dobrogea a fost întemeiată în actuala comună constănțeană Mihail Kogălniceanu. Deși erau majoritari la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, urmele germanilor în această localitate, în prezent, sunt modeste:

-Biserica Sfântul Anton de Padova 


     Este considerată de istorici ca fiind una dintre cele mai frumoase biserici romano-catolice (construită în 1897, de  meșteri italieni), în stil neogotic, din Dobrogea. Luigi di Benedetto a construit casa parohială și marea biserică. Cele trei altare împodobite cu daruri au fost sculptate în lemn de către renumitul sculptor tirolez Ferdinand Stufflesser din St. Ubrich, iar mai apoi au fost acoperite cu foițe de aur.

-Cimitirul catolic 


     În contrast cu frumusețea bisericii este cimitirul catolic din localitate. Lăsat în paragină și ros de timp, în
cimitir își găsesc locul și morminte ale ortodocșilor, noi și îngrijite, însă pietrele funerare ale catolicilor sunt înnegrite de vreme, iar numele celor decedați sunt indescifrabile. Pare că buruienile au aruncat într-un anonimat veșnic urmele germanilor în Mihail Kogălniceanu.

-Câteva case în stil german


     În comuna Mihail Kogălniceanu mai pot fi observate câteva case construite în stil nemțesc, foarte vechi, ce păstrează arhitectura tipică acestora: curți largi, amenajate în spatele caselor propriu-zise, cu vedere la stradă, spre deosebire de gospodăriile autohtone care au amenajate curțile în fața casei.

Preotul catolic din Mihail Kogălniceanu: 
„Nu mai există comunitate germană aici. Nu aveți despre ce să scrieți”

     Izvoarele istorice ne arată că în perioada 1876-1940, când germanii au locuit în actuala comună constănțeană Mihail Kogălniceanu (numită, pe vremea aceea, Caramurat), aceasta era „una dintre cele mai frumoase și bogate localități din Dobrogea”. Localitatea Mihail Kogălniceanu rămâne și azi una dintre cele mai prospere și curate comune din Dobrogea, dar nu datorită influenței germane, ci culmea ironiei, datorită funcționării Aeroportului Internațional și construirii Bazei NATO pe raza localității, precum și datorită unei administrații locale responsabile. Am stat de vorbă cu preotul catolic din comună, care slujește la cea mai veche biserică romano-catolică din Dobrogea și care are 300 de enoriași. Dintre aceștia, doar 3 germani. Așa se explică faptul că preotul ne-a tăiat elanul din start spunându-ne: ”Nu mai există o comunitate germană aici. Despre ei nu aveți ce să scrieți”. Iată cum, o comunitate majoritar germană în trecut mai are azi doar trei reprezentanți.

De ce și-au părăsit germanii locurile natale și cum au ajuns în Dobrogea?

     La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, teritoriile sărăcite de războaiele napoleniene din sudul Prusiei și imposibilitatea de a-și întreține familiile numeroase, la care se adaugă manifestul țarinei Ecaterina a II-a (de origine germană!) prin care invita familiile germane să vină în Imperiul Rus, au reprezentat motivele din cauza cărora germanii și-au părăsit în masă locurile natale și s-au refugiat în zonele depopulate. Vremurile îndelungate în care așezările se dezvoltau datorită hărniciei și disciplinei agricultorilor germani au fost urmate de o perioadă nefastă pentru aceștia. Din cauza unor măsuri administrative dure, germanii au pierdut toate drepturile pe care le căpătaseră inițial, în momentul colonizării. Ciuma și condițiile climatice nefaste pentru agricultură i-au obligat să părăsească teritoriile rusești și să-și caute adăpost, terenuri fertile și puțin populate unde să își poată întemeia sate. Așa i-a adus istoria pe germani în Dobrogea.

Germanii au avut de furcă ani de zile cu turcii și românii: Își impuneau cu greu principiile de ordine și curățenie!  

     După Războiul de Independență, venirea germanilor în satul Caramurat (actuala comună Mihail Kogălniceanu) a coincis cu retragerea unui grup de turci și tătari, ca urmare a unirii Dobrogei cu România. Administrației locale nu i-a fost ușor să organizeze și să conducă o comunitate eterogenă, formată din nemți, români și tătari. N-a fost nici greu, mai ales datorită faptului că între aceștia nu au izbucnit niciodată conflicte. Agricultori prin excelență și buni meșteșugari, germanii au avut de furcă cu românii, turcii și tătarii din Caramurat. Motivul este unul amuzant: Nemților le-a fost foarte greu să-și impună principiile de ordine și curățenie! Gospodăriile germanilor aveau curți mari, iar casele erau curate și văruite. Tot germanii au construit sistematizat străzile în formă de tablă de șah și au introdus în Dobrogea creșterea gâștelor.

Hitler și-a chemat înapoi germanii

     După Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat în 1939, între Germania și URSS, Hitler a avut grijă să își aducă înapoi germanii din Basarabia și Bucovina de Nord, care urmau să intre sub influență sovietică, dar și din Dobrogea. Plecările au fost masive. Spre exemplu, în comuna Mihail Kogălniceanu, din 1945 de germani (peste 60% din populația localității) au mai rămas aici,  în 1940, doar 15 locuitori germani! După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, multe familii germane s-au reîntors în Caramurat (în 1940 localitatea se numea deja Ferdinand I), în speranța că își vor redobândi proprietățile părăsite, însă au găsit o comună cu un alt nume (comuniștii au schimbat numele localității în Mihail Kogălniceanu, pentru a înlătura orice amintire regalistă), cu un alt regim politico-administrativ, iar în casele lor au găsit alți proprietari... Românii ospitalieri le-au oferit un acoperiș deasupra capului, dar pentru germani nu era de ajuns. Astfel, germanii au părăsit definitiv meleagurile dobrogene, plecând în Austria, SUA și Canada.

Cristian Andrei Leonte 
cristian.leonte@info-sud-est.ro