9 sept. 2013

Cum a ajuns biserica din Veterani una dintre cele mai cochete din județul Tulcea?



     Problemele administrației actuale a Babadagului sunt multe și atotcuprinzătoare. De la cele legate de comportamentul rromilor xoraxaj din oraș, starea drumurilor locale, lipsa locurilor de muncă până la cele care îmbracă haina socialului în acțiuni rapide și concrete. Iar cele legate de credință nu puteau să facă excepție. Din luna martie a anului curent, la biserica de parohie din cartierul Veterani au început lucrări de restaurare a exteriorului și de amenajare a împrejurimilor precum și la construirea unei clădiri, chiar în curtea așezământului de cult, care poate servi fie ca și capelă mortuară, fie ca sală de ceremonii diverse. Dacă punem la socoteală refacerea gardului de la drum, pavarea trotuarului, precum și aleile din jurul bisericii, avem deja de-a face cu una dintre cele mai cochete biserici de parohie din județul Tulcea!
      În zonă au fost amenajate locuri de parcare, un foișor de așteptare precum și o mini piață cu două tarabe, toate acestea pe un loc viran pe care bălăriile creșteau în voie. Toate aceste lucrări s-au făcut cu bani din bugetul local, astfel că utilitățile enumerate sunt puse în mod gratuit la dispoziția enoriașilor. Declarațiile unora dintre ei apreciază laudativ cele petrecute în cartierul Veterani după alegerea lui Georgian Caraman (foto) ca prim edil al orașului și speră, după ,,seceta” ultimilor ani ca ceva să se schimbe și în această parte a orașului. Se pare, chiar după declarațiile primarului, că acesta intenționează, în timp, să facă din Veterani o zonă rezidențială, având în vedere că pădurea este aproape de oraș aici iar cartierul este unul care poate atrage viitori locuitori tocmai prin liniște, aer curat și așezare favorabilă.
     Conform spuselor primarului se au în vedere lucrări și la bise-rica ,,Sf. Dumitru” din centru, care ar viza cam aceleași ținte. O viitoare colaborare se pare că se va transpune în practică în cursul anului viitor. În cazul ambelor lăcașuri de cult va mai rămâne de rezolvat refacerea picturii interioare, dar aceasta se va face, cu siguranță, prin implicarea financiară a persoanelor fizice care vor dori să sponsorizeze costul restaurărilor respective.

Viorel Crețu