26 iul. 2013

„Canalul morții”. Din amintirile deținuților închiși la Canalul Dunăre-Marea Neagră (II)



DETALII ȘOCANTE DESPRE „HRANA“ DEȚINUȚILOR: CÂINI, PISICI, ȘOBOLANI ȘI RESTURI DIN W.C.!

     Continuăm seria mărturiilor oferite de deținuții de la Canalul Dunăre-Marea Neagră cu un aspect care a lăsat cele mai adânci urme nu doar în memoria acestora, dar chiar sechele fizice și psihice pentru cei care au reușit să scape de coșmar și să îl relateze peste ani. Prezentăm, prin urmare, amintirile unor deținuți despre regimul alimentar din lagărele de muncă forțată și, preventiv, facem precizarea că unele amănunte sunt de-a dreptul tulburătoare, șocante.
     A existat printre deținuți, majoritatea aduși de la alte închisori, unde suferiseră crunt de foame, convingerea aproape generală că la Canal vor primi hrană mai consistentă pentru a-și reface forțele. Timpul le-a arătat că se înșelaseră cumplit.
     De pildă, la Costa Gale, în toamna anului 1952, în lipsa apei, deținuții au mâncat numai hrană rece, după cum își amintea Ioan Dunca, constând „în brânză atât de sărată că noi suspectam că era mai multă sare în conţinut (...) oleacă de marmeladă provenită din cine ştie ce fructe suspecte, noi învinovăţeam bostanii porceşti, completa meniul şi pâinea cea de toate zilele, dacă nu era mămăligă (...) Cert era doar faptul că făina era bine mucegăită, dându-i aroma specifică.” Mai târziu, când mâncarea se gătea la cantină, „varza curgea în gamele cu săptămânile. Când au dat-o pe ceapă, idem. Culmea rafinamentului a fost când au dat-o pe mazăre. (…) Numai că mazărea aceasta era ceva special (...) când polonicul s-a golit în prima gamelă, la suprafaţa acesteia a apărut instantaneu un strat de ceva negru. (...) Enigma a fost dezlegată imediat: stratul suspect era constituit din gărgăriţe, bine fierte. (...)Am dat cu lingura de-oparte pelicula suspectă, sperând că boabele sunt serioase (...) Nu erau. Fiecare bob de mazăre avea în proprietate gărgăriţa personală. În cele din urmă, cu ochii închişi, prefăcându-ne că nu ştim ce-i în gamelă, am înghiţit conţinutul.”
     De altfel, toate ingredientele și legumele erau de mult expirate și stricate, așa cum mărturisesc cei care, în contul corvezilor din lagăr, făceau de serviciu la cantină. Dumitru Nicodim arăta că „...varza era clocită toată, cartofii împuţiţi, morcovii putregai, spanacul doar tulpini (...) În ce priveşte morcovii, pentru diversificarea hranei, aveam diferite sortimente: morcovi autohtoni, morcovi furajeri bulgăreşti, uriaşi, morcovi raşi şi conservaţi la borcan, jumătate morcovi, jumătate viermi - proteine!” Cu toate acestea, oamenii nu aveau altă alternativă decât să mănânce ceea ce li se oferea. Cu asemenea ingrediente „viermii ieşeau la suprafaţă, dar nu-i îndepărta nimeni; norocul celui ce primea polonicul de deasupra.”
     Alteori, alimentația era formată dintr-un singur fel de mâncare pentru săptămâni întregi, după mărturia lui Teohar Mihadaș: „...nu ne-au dat altceva decât ciorbă de murături - prânz şi cină - iar după asta - probabil ca să ne refacem - ne-au dat, prânz şi seară, ciorbă de spanac. Îl aduceau în căruţe şi din căruţe îl descărcau cu furcile direct în cazane, unde, după ce fierbea (...) îi puneau sare şi ni-l serveau cu polonicul. Primii douăzeci, să zicem, ce-şi primeau porţia, nimereau în gamelă nişte frunze de spanac, următorii însă nu nimereau nimic altceva decât un polonic de lichid verzui cu un pumn de ţărână la fund. Murăturile erau conservate în nişte bazine de beton. Peste zarzavaturi şi legumele de tot felul, aruncate-n bazin cu furcile, se turnau nişte saci cu sare, iar după ce se murau bine (...) erau scoase cu găleţile, pe nişte scripeţi, din bazin şi vărsate-n cazanele de la bucătărie.”
     Mai mult, nici pâinea, care era speranța fiecărui deținut, nu era suficientă. Bucur Brașoveanu menționa că „Opt inşi primeam o pâine - chipurile - de un kg. În rea-litate nu a avut niciodată mai mult de 900 grame. Pâinişoara aceea mică trebuia să o împărţim noi în opt părţi egale. Aici era arta cea mai deplină să o împărţi cât mai egal. Arhitectul Puşchilă a făcut un tipar care se aşeza pe pâine însemnând-o pe unde trebuia tăiată. Apoi se tăia cu sfinţenie nepermiţându-se nicio pierdere, nici măcar o fărâmitură fie cât de mică. Am stabilit o ordine; cu rândul, odată la opt zile, fiecare era primul la ales porţia. „Dar se putea și mai răi, ca la Capul Midia, unde, deținuții care stăteau într-un țarc special amenajat pentru cei mai recalcitranți, „nu primeau acea bucăţică mică de pâine care constituia singura scânteie de viaţă. La prânz şi seara li se pregătea un fel de lături din varză împuţită sau murături pe care alte cantine trebuiau să le arunce la gunoi. Din când în când, mai primeau şi aceştia câte o porţie de turtoi din mălai alterat. În timpul verii le pregăteau un fel de ciorbă rară din fel de fel de buruieni în care predominau frunzele de mărar sau pătrunjel.” Despre carne nici nu putea fi vorba, iar atunci când o primeau ea consta din cap, copite şi burta de vită, după mărturia lui Gheorghe Stănescu.
     Ca şi cum toate acestea nu erau suficiente, masa se servea în condiţii total improprii. Ion Cârjă amintea că masa de prânz se lua pe şantiere, iar pentru aceasta fiecare deţinut primea la sosirea în colonie o gamelă cu smalţul căzut de la armată. „Unii o purtau legată la cingătoare, iar alţii, care apucaseră să afle vreo pânză prisoselnică, îşi confecţionaseră un fel de trăistioare mizerabile, pe care, fie le ţineau în mână, fie le purtau atârnate ca nişte clopote la gât... „Pe şantiere mâncarea era adusă de la bucătăria lagărelor cu căruţele în jurul cărora se adunau deţinuţii. „Pentru masă ni-i aprobată jumătate de oră. În această jumătate de ceas trebuia să-ţi faci şi nevoile chiar dacă nu ai unde. Te deplasezi cumva mai «de-oparte» şi sub privirile tuturor îţi faci ce ai de făcut, timp în care alţii, ceva mai «domoli», încă mai mănâncă.”
     În aceste condiţii, cel puţin dramatice, deţinuţii căutau cu orice preţ să găsească alte posibilităţi şi alternative de a scăpa de foamea care devenise cronică. Cel mai la îndemână le era ca în contul corvezilor din interiorul coloniei să lucreze la cantină, la bucătărie, unde curăţau cartofi, ceapă, morcovi, şi mai apucau să mănânce din acestea, crude. De exemplu, Ion Prodan lucra ca voluntar, noaptea, dar dimineaţa trebuia să meargă şi la munca de pe şantier, şi astfel se acumulau cel puţin 36 de ore de nesomn şi stat în picioare.
Alte mărturii sunt șocante, dar în situaţia acestor oameni nimic nu mai părea imposibil. Deţinuţii de drept comun aveau drept la pachet de acasă şi cum temperaturile de vară erau foarte ridicate, multe alimente s-au stricat şi au fost aruncate la W.C. „Au fost deţinuţi - amintea Gheorghe Bâgu - care îşi confecţionaseră un fel de scăriţe, intrau în gropile de la closete şi alegeau alimentele: fripturi cu viermi, caşcaval împuţit, ouă stricate, salamuri cleioase... tot ce li se părea că poate fi spălat, curăţat şi mâncat.”
     Există mărturii că la Peninsula -Valea Neagră, dar nu numai, se mâncau șerpi prinși în timpul zilei pe șantier. „Seara, după număr, simulând că fierbeam în gamelă apă pentru a spăla vreo batistă ori vreo cămaşă, noi fierbeam şerpii - fără cap - şi-i serveam cu sare, adică rasol. Erau delicioşi şi foarte hrănitori. Unsoarea care rămânea pe fundul gamelei o ungeam dimineaţa la cafeaua neagră peste sfertul de pâine.”
     Dar nu numai şerpii erau hrănitori şi delicioşi. Înnebuniți, deținuții „mâncau iarbă, mâncau câini, pisici vânate de pe cuprinsul Canalului sau din comuna învecinată, Năvodari. S-au mâncat şi larve de cărăbuşi şi tot felul de plante şi vietăţi care erau socotite nutritive pentru salvarea vieţii sau pentru prelungirea agoniei. „Tot la Capul Midia, în „ţarcul morţii”, pământul era gol, ca pârjolit. Oamenii au mâncat toată iarba, orice buruiană (...) Chiar şi pământul fu-sese răscolit căutând rădăcini (...) Numai existau nici insecte, nici şoareci, nici râme, nici şerpi sau broaşte. Vai de steaua acelui câine sau pisici care trecând printre sârme ar fi dorit să fie mângâiate de acei nenorociţi.”
     Cert este că foamea îndelungată avea efecte psihologice printre aceşti oameni. Chiar şi în momentele când aveau stomacul plin, deţinuţii erau flămânzi. „Cei care primeau pachete mâncau până li se umfla stomacul şi trebuiau operaţi. Chiar şi aşa tot flămânzi erau. „Din cauza foamei, unii începeau să delireze. Bucur Brașoveanu credea că are „un şobolan în burtă. Se învârte când în dreapta, când în stânga. Dacă nu-i dau ceva, mă rupe pur şi simplu pe dinlăuntru.”

Gabriel Stelian Manea
gabriel.manea@info-sud-est.ro

REGIUNEA-AUTONOMĂ MAMAIA. NICI POLIȚIA RUTIERĂ NU SE MAI ATINGE DE STAȚIUNEA LUI MAZĂRE!

Declarația uluitoare a șefului de la Rutieră: Șoferii trenulețului nu au fost sancționați niciodată pentru că merg pe contrasens!

PRIMARUL MAZĂRE, 10 iunie 2009: „Traseul trenulețului care merge prin Mamaia trebuie să fie modificat. Promenada este cu sens unic. Trenulețul poate să parcurgă drumul de întoarcere pe bulevard”, era declarația primarului Radu Mazăre citată de cotidianul „Telegraf” în ediția de pe 10 iunie 2009. Aceasta este dovada faptului că până și primarul Constanței considera că traseul pe contrasens al trenulețului reprezintă o problemă ce se voia a fi rezolvată încă de acum 4 ani! În cazul ăsta nu înțelegem de ce Poliția Locală nu l-a ascultat pe primar până acum și nu a schimbat ruta trenulețului? Oare la ce se gândesc turiștii străini când văd trenulețul venind spre ei de pe contrasens? 

ȘEFUL DE LA RUTIERĂ, 11 iulie 2013: „Nu știm traseul trenulețului din Mamaia, la fel cum nu știm nici dacă acesta circulă pe contrasens. Stațiunea nu intră în raza noastră de acțiune. Întrebați-i pe cei de la Poliția Locală în a căror competență se află zona respectivă. Poliția Rutieră nu a sancționat niciodată nici un șofer al trenulețului respectiv”, ne-a declarat Ciprian Sobaru, șeful Poliției Rutiere Constanța. Pe tot parcursul discuției, acesta a dat dovadă de multă bunăvoință, a fost deschis și generos în declarații, la fel cum s-au dovedit a fi și purtătorul de cuvânt al instituției, dar și colegii acestuia din cadrul Serviciului Rutier al Poliției Constanța.

     Trenulețul al cărui traseu face legătura dintre Cleopatra și Cazino circulă pe contrasens. Probabil sunt mulți cei care și-au dat seama de acest lucru, dar nu la fel de mulți sunt cei care știu că șoferii autovehiculului cu pricina nu au fost sancționați niciodată de Poliția Rutieră! Ca să înțelegem mai bine motivele din cauza cărora șoferul trenulețului e mai șmecher decât ceilalți șoferi, am adresat câteva întrebări Poliției Rutiere, prin intermediul unei solicitări în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.

Cine și de ce i-a „alungat” din Mamaia pe polițiștii de la Rutieră? 

     Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut răspunsurile: reprezentanții instituției ne aduceau la cunoștință că Primăria Constanța a cerut Serviciului Rutier „acordul pentru înfiinţarea unui traseu de minicare (gen trenuleţ), pe faleza staţiunii Mamaia” cu doar câteva zile înainte să trimitem întrebările. În rest, nici un răspuns concret la întrebările noastre. Astfel, l-am contactat telefonic pe Ciprian Sobaru, șeful Poliției Rutiere, care ne-a declarat că nu înțelege de ce Primăria Constanța a solicitat acordul respectiv, pentru că acesta nu poate avea decât un caracter consultativ. În fine, în ce privește traseul trenulețului, șeful de la Rutieră ne-a declarat că stațiunea intră în raza de competență a Poliției Locale și că Poliția Rutieră nu își mai desfășoară activitatea în Mamaia.

Totul rămâne „în familie”...

     Acest aspect ne-a ridicat mari semne de întrebare cu privire la motivele din cauza cărora polițiștii de la Rutieră s-au „retras” în oraș și nu îi mai pot sancționa pe șoferii care încalcă legislația rutieră în stațiunea Mamaia. Nu că Poliția Locală nu ar avea competența să o facă. Doar că apare o situație cel puțin ironică: Practic, prin faptul că Poliției Locale (care se află în subordinea Primăriei Constanța) îi „revine” stațiunea Mamaia (pe care primarul Radu Mazăre o promovează la greu și unde își petrece mai tot timpul liber în sezonul estival), toate lucrurile care se petrec în Mamaia, și bune, și rele, rămân „în familie”. Uite cum se naște o regiune autonomă...

Ce am întrebat noi și ce au răspuns ei

1. Cunoașteți faptul că trenulețul din Mamaia circulă pe contrasens?
2. Cum comentați faptul că toți conducătorii autovehiculelor sunt obligați să circule în marșarier (pe sens unic!) pentru a face loc trenulețului, în momentul în care acesta circulă din contrasens?
3. Serviciul Rutier a aplicat vreodată măsurile prevăzute de lege în situația de față (circulația pe contrasens) împotriva conducătorilor trenulețului?
4. Cum comentați faptul că au trecut patru ani, fără nici o schimbare, de când primarul Radu Ștefan Mazăre declara (în 2009, pentru cotidianul „Telegraf”) că „ruta trenulețului trebuie schimbată, pentru că circulă pe contrasens”? Cărei instituții îi revenea obligația să schimbe ruta trenulețului din Mamaia, pentru ca legea să fie astfel respectată?
5. Ce măsuri veți lua acum, în ce privește traseul efectuat de trenuleț, pentru a îndrepta situația pe care v-am adus-o la cunoștință prin intermediul acestei solicitări?

Răspunsul Poliției Rutiere
„Primăria Municipiului Constanţa, prin Direcţia Servicii Publice – Serviciul Sistematizare Rutieră şi Servicii Publice, a solicitat Serviciului Rutier, la data de 14.06.2013, prin adresa 82.523, acordul pentru „Înfiinţarea unui traseu de minicare (gen trenuleţ), pe faleza staţiunii Mamaia”. Serviciul Rutier Constanţa, prin răspunsul nr. 232.838 din 20.06.2013, a comunicat acordul, în vederea realizării obiectivului „Înfiinţarea unui traseu de minicare (gen trenuleţ), pe faleza staţiunii Mamaia”, cu următoarele precizări: Pentru realizarea acestui proiect, trebuie să depuneţi următoarea documentaţie: -memoriul de prezentare a lucrării, executantul lucrării, în cazul în care aceasta nu se realizează de către soli-citant, inclusiv cele ale subantreprenorului, persoana desemnată să răspundă de respectarea condiţiilor şi aplicarea măsurilor cuprinse în actul de aprobare: numele prenumele, seria şi numărul actului de identate, organul emitent, domiciliul funcţia, planul de situaţie cotat, dovada achitării taxei prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 70/14.06.2009, pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife cu caracter nefiscal, perioada de timp în care se va executa lucrarea, modalităţile de informare a participanţilor la trafic, nominalizarea responsabilului cu organizarea şi supravegherea traficului, precum şi a persoanei responsabile cu securitatea şi sănătatea muncii, în conformitate cu H.G. 300/02.03.2006-M.O. nr. 252/2006, privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantiere temporare sau mobile.

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro

Exploatarea politică de la Roșia Montană. În „dulcele” stil românesc: Două decenii de campanie electorală și demagogie

SCURT ISTORIC: CUM S-AU HĂITUIT POLITIC OPOZIȚIA ȘI PUTEREA ÎN CAZUL ROȘIA MONTANĂ

 1. Tuturor politicienilor aflați la Putere le-a fost teamă să își asume un proiect atât de controversat și singurul lucru la care s-au gândit când au amânat proiectul a fost propriul capital electoral. Toate partidele și partiduțele care au guvernat România după Revoluție și-au iscălit acordul pe proiectul de exploatare minieră, dar nici unul nu a îndrăznit să îl ducă la bun sfârșit.

 2. Apoi, cei care erau la Putere, în momentul în care ajungeau în Opoziție deveneau brusc opozanții proiectului minier, ațâțau electoratul împotriva „monștrilor” de la RMGC care vor să ne fure aurul și arătau pisica noilor veniți la Putere.

 3. Și tot așa au făcut schimb de roluri timp de două decenii și s-au exploatat politic, în loc să exploateze minele. Pentru că exact în momentul care preceda asumarea proiectului, începea campania electorală.

 4. Și știm cu toții că nimeni nu își asumă nici o măsură controversată în campania electorală. În fapt, am avut 2-3 care și-au asumat reforme și măsuri dure din punct de vedere economic și au fost „decapitați” fără drept de apel de Opoziție. Așa s-ar fi întâmplat și în cazul în care proiectul minier ar fi fost asumat în anii precedenți. 

5. Când ai însă o majoritate parlamentară de 80%, ai 80% dintre primării, ai și Guvernul și ești conștient că proiectul trebuie demarat, uiți declarațiile făcute pe vremea când erai în Opoziție și găsești o soluție prin care te și speli pe mâini: Să hotărască Parlamentul, o instituție și-așa detestată și blamată de români, fără credibilitate și fără legitimitate.


Cel mai elocvent exemplu

     Declarațiile contradicatorii ale lui Victor Ponta (când era în Opoziție, respectiv la Putere) nu mai au nevoie de nici un comentariu. Redăm opiniile acestuia despre proiectul minier al RMGC, citate în presa națională:

 PONTA, ÎN OPOZIȚIE

 Mediafax, 6 octombrie 2011

     „<<Aş vrea să îl parafrazez pe preşedintele Traian Băsescu, care a spus că din 1997 proiectul este blocat pentru că politicienii au fost laşi. Eu spun că din 1997 este blocat şi va fi în continuare pentru că nu toţi politicienii pot fi cumpăraţi, aşa cum e cumpărat preşedintele Traian Băsescu, cum sunt cumpăraţi alţii din toate partidele. Proiectul de la Roşia Montană e despre interesul naţional al României, despre viitorul României, despre riscurile pe care România trebuie sau nu trebuie să şi le asume. Nu e un proiect pentru pensia preşedintelui Traian Băsescu, nu e un proiect prin care plătim datoriile din campanie ale nimănui, nu e un proiect ca să câştig cinci voturi la Alba Iulia>>, a spus Ponta, în discursul susţinut la lansarea viziunii USL pe Mediu”.

 PONTA, LA PUTERE

Evenimentul Zilei, 12 iulie 2013

     „Potrivit premierului, proiectul exploatării zăcămintelor aurifere de la Roşia Montană trebuie să fie demarat. În opinia sa, 13 ani de când „se plimbă prin diverse structuri guvernamentale” sunt suficienţi. El a anunţat că decizia va fi luată în Parlament, la începutul viitoarei sesiuni a Legislativului. Premierul Victor Ponta s-a pronunţat ieri în favoarea deblocării proiectelor Deva Gold şi Roşia Montană. <<Treisprezece ani de când Roşia Montană se plimbă prin diverse structuri guvernamentale sunt de ajuns>>, a afirmat şeful Guvernului în conferinţa de presă susţinută la Palatul Victoria, dedicată prezentării „Planului naţional de investiţii strategice şi de creare a locurilor de muncă”.


     Dacă vă imaginați că dragilor voștri politicieni le pasă de protecția mediului, de procentul din profit care va reveni statului în urma exploatării, sau de miile de locuri de muncă de care ar putea beneficia localnicii județului Alba, vă înșelați amarnic. În ultimii ani, am documentat, am ascultat și am citit cu interes știrile despre proiectul companiei canadiene Roșia Montană Gold Corporation. La fel cum am ascultat și am citit și declarațiile mai marilor țării pe tema exploatării. Am ajuns la o concluzie tristă, cu care mulți dintre voi sunteți de acord. Nimănui nu îi pasă cu adevărat de avantajele sau dezavantajele proiectului, ci de câte voturi va pierde la următoarele alegeri, dacă ar aproba proiectul.

Scindarea opiniei publice și împărțirea voturilor în campania electorală

     Opinia publică este scindată: o majoritate insuficient informată se opune proiectului, iar minoritatea care trăiește acolo abia așteaptă ziua în care se va începe exploatarea.
     Se explică astfel: minoritatea, care susține cu tot dinadinsul proiectul, este formată din mineri și familiile acestora. Ei au exploatat minele cu aur și cupru, din tată în fiu, decenii întregi, folosind cianură (cuvântul care îi sperie atât de tare pe cei care formează majoritatea și care trăiesc la sute de kilometri depărtare de locul exploatării), sau alte metode mult învechite. Și ei știu că nimeni nu moare subit de la cianură, că n-au născut copii malformați și nici n-au pescuit pești cu trei ochi și șapte picioare.

Cine și de ce se opune?

     Majoritatea opozantă „se informează” prin declarațiile politice ale liderilor români și prin mesajele oengiștilor de ocazie, care nici nu erau născuți pe vremea când România era în topul țărilor care exportau aur (extras tot cu ajutorul cianurii), pe vremea lui Ceaușescu. Dacă vreți, vă spun eu ce vor să salveze oengiștii de carton, pentru că am fost acolo și am ascultat atât părerile celor care se opun, cât și pe cele ale oamenilor care susțin proiectul. În Roșia Montană sunt două familii care se opun și care vorbesc urât una despre alta. Una dintre ele a încasat bani frumoși, ani de zile, din chiria pe care RMGC a plătit-o până când propriul sediu a fost finalizat. După ce investitorii n-au mai stat în chirie, familia respectivă a trecut brusc în tabăra opozanților. Cealaltă familie este reprezentată prin vocea unui nene care a fost miner „pentru că așa erau vremurile” și care nu are argumente concrete atunci când încearcă să explice de ce se opune proiectului. Nu-i pasă de consătenii în rândul cărora șomajul atinge 90%: „Să se descurce”, așa mi-a răspuns atunci când l-am întrebat de ce nu se gândește la majoritatea zdrobitoare din comună care n-are ce să pună pe masă și care vrea să se reia mineritul.

Pe cine salvează oengiștii?

     Oengiștii vor să salveze, deci, oameni precum cei de mai sus și mai vor să păstreze și să salveze o comunitate săracă care, culmea, consideră că singura salvare poate veni doar prin redeschiderea minelor. Deci, despre care și a cui salvare vorbim? Asta ca să nu intrăm în polemici despre persoanele și companiile străine care finanțează acti-vitatea „voluntară” a ONG-urilor altruiste și iubitoare de natură... Pe de altă parte, atunci când vine vorba de nivelul de trai din România, opinia publică (cum spuneam, insuficient informată) arată cu degetul spre țări precum Finlanda, Norvegia, Canada etc. Fie această opinie publică se scaldă în ipocrizie, fie la ea încă n-a ajuns informația conform căreia în toate minele din lume se extrage aurul prin cianurare, inclusiv în Finlanda! Dar asta este atitudinea aceleiași opinii pu-blice majoritare de fiecare dată: se plânge în permanență că în România nu vin investitori, că nu există locuri de muncă, dar când aceștia vin cu tot cu locuri de muncă, ridică din sprânceană și se uită chiorâș la ei: „Aaa, au venit să ne fure! Hoții! Să plece din țara noastră, noi nu vrem bani, vrem să protejăm mediul!”. Asta e atitudinea opiniei pu-blice insuficient informate, care nu trăiește în mijlocul celor pe care vrea
să-i „salveze” și care ar salva orice pe bloguri, pe Facebook, prin mitinguri și dezbateri online. Fără să înțeleagă însă ce, pe cine și de ce salvează?

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro

Vezi ce cred primarii municipiilor Tulcea și Călărași despre viitoarele capitale de regiuni




SUNT ADVERSARI POLITICI, DAR AU ACELEAȘI IDEI DESPRE REGIONALIZARE!

     Nu de multe ori se întâmplă ca doi oameni din administrația publică, care fac parte din structuri politice diferite (în cazul de față chiar adversare), să gândească la fel într-o situație. Excepție fac Constantin Hogea (foto), primarul municipiului Tulcea (PDL) și Daniel Ștefan Drăgulin, primarul municipiului Călărași (PNL).
     Aceștia consideră că viitoarele capitale de regiuni trebuie stabilite în municipiile reședințe de județ care se află în curs de dezvoltare și nu în centrele de greutate economică și demografică, pentru ca viitoarea regiune să fie echilibrată și fezabilă. După modelul Washington – New York. Și dacă doi oameni din administrația publică locală, cu viziuni politice diferite, au totuși aceeași viziune atunci când vine vorba de un proces administrativ complex cum este regionalizarea, atunci probabil or fi având dreptate.

Argumentul-cheie: echilibrarea regiunii

     În cadrul unei conferințe de presă, primarul tulcean a declarat că deciziile legate de procesul regionalizării nu trebuie luate pripit, ci, dimpotrivă, în urma unei lungi și complexe reflectări asupra tuturor criteriilor. Acesta consideră că regiunea Dobrogea, incluzând doar județele Constanța și Tulcea, este ideală. De asemenea, primarul Constantin Hogea este de părere că centrul regiunii trebuie stabilit în sensul creării unui echilibru regional. Astfel, având în vedere că județul Constanța este centrul de greutate economic și demografic, atunci ca-pitala viitoarei regiuni trebuie să fie județul Tulcea, pentru ca regiunea Dobrogea formată din cele două județe să fie fezabilă și echilibrată.

După modelul Washington - New York: Capitala de regiune la Călărași, nu la Ialomița

     Autoritățile locale din Călărași au avut ocazia să își exprime punctul de vedere cu privire la regionalizare în timpul emisiunii „Raport de țară”, difuzate de televiziunea Digi 24. În cadrul acesteia, senatorul PNL Liviu Ștefan Tomoiagă, Viorica Enache, reprezentant al Agenției pentru Protecția Mediului, Ion Ciulinaru, președintele Asociației Cultivatorilor de cereale și plante și Marian Neagu, directorul Muzeului „Dunărea de Jos” au dezbătut plusurile și minusurile celor două județe aflate în competiție pentru capitala regiunii: Călărași și Ialomița. Printr-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Primăriei Călărași, primarul Daniel Ștefan Drăgulin (foto) și-a exprimat la rându-i punctul de vedere. Argumentul acestuia este același cu cel al primarului municipiului Tulcea: „Capitala de regiune trebuie să fie la Călărași tocmai mergând pe principiul că, prin regionalizare, trebuie acordate șanse orașelor cu potențial de dezvoltare, nu să se facă investiții în orașe dezvoltate. Exact principiul american pe care ar trebui să îl luăm în calcul: chiar dacă New York este un oraș foarte dezvoltat din toate punctele de vedere, capitala SUA se află la Washington D.C. pentru că o centralizare de resurse duce la o dezvoltare corespunzătoare”, a declarat primarul municipiului Călărași.

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro

EXCLUSIV! CE CREDE TATĂL LUI LAURENȚIU DUȚĂ DESPRE SUCCESUL FIULUI SĂU?



„Prin fiul meu mi-am împlinit visul. Este un jucător important în muzica românească, în topuri, ca artist și compozitor”

ISE: Faceți parte din generația artiștilor care ne încântau cu șlagăre cu versuri. Azi, pe val sunt melodiile sărace în mesaj, de cele mai multe ori formate din 2-3 versuri și, în general din onomatopee. Cum simțiți această trecere și ce părere aveți de melodiile „noii generații”?
Titi Duță: Eu trăiesc în realitatea muzicală. Ascult frecvent radiourile comerciale și ca atare pot face diferența între piesele care ajung la inima mea și piese de moment care au câteva luni de audiție, după care dispar. O dată cu trecerea timpului e normal ca muzica să se schimbe.

ISE: Fiul dumneavostră a fost membrul unei formații care, deși nu mai există, se bucură și acum de o groază de fani în toată țara. Cum vă simțiți când îl vedeți în concerte și când vedeți că melodiile și artiștii pe care îi lansează se bucură de succes atât în țară, cât și în străinătate? Altfel spus, ce înseamnă și cum îl apreciați pe artistul și compozitorul Laurențiu Duță, pentru dumneavoastră?
T.D.: Prin fiul meu Laurențiu mi-am împlinit visul. 3 Sud Est a fost și va rămâne formația mea de suflet. Am pornit cu băieții de la zero și m-am bucurat de fiecare succes pe care l-au avut. Chiar și ultima apariție a lor la Premiile RMA de la Craiova de anul acesta a demonstrat că 3 Sud Est a fost și va rămâne una dintre cele mai iubite trupe din România. Laurențiu este încă un jucător important în piața muzicală prin faptul că este în topuri ca artist și compozitor.

ISE: Pe vremuri, artiștii consacrați, care făceau muzică și se bucurau de succes erau puțini, îi număram pe degete (și aveau și studii în materie de muzică). Acum, apar peste noapte tot felul de ”vedete”, cu voci mixate prin studiouri și care dispar la fel de repede. Putem vorbi de o evoluție a lumii muzicale, ori, dimpotrivă, de o decădere în mediocritate a acesteia?
T.D.: Pe vremuri exista o selecție rigidă a valorilor muzicale. Nu orice solist avea acces la un post de radio sau TV. Până la urmă astăzi există un public care selectează în funcție de opțiuni. Valoarea câștigă în cele din urmă. Din păcate sunt și multe melodii care nu au un mesaj iar vocile sunt prelucrate prea mult pe computer, pe care eu le numesc piese sintetice.


ISE: Enumerați-ne niște nume din actuala generație de cântăreți, pe care îi putem considera artiști.
T.D.: Elena Gheorghe, Andreea Bănică, Paula Seling, Andra sunt câteva nume care îmi vin acum în minte.

ISE: Artiștii educă publicul și influențează preferințele acestuia în materie de muzică, sau preferințele și opțiunile publicului influențează compozitorii și melodiile artiștilor?
T.D.: Evident că se influențează reciproc.

ISE: Ce mesaj le transmiteți tinerilor care, deși n-au studii muzicale și nici voce, consideră că este la fel de oportun să se lanseze în muzică chiar și prin diverse scandaluri (de obicei cu tentă sexuală) doar din dorința de a deveni „celebri”? De ce ne confruntăm cu o nevoie tot mai mare de celebritate a tinerei generații?
T.D.: Atunci când se gândesc să devină neapărat vedete să se gândescă la modul serios că a face artă nu este la îndemâna oricui. Studiile sunt necesare, altfel publicul va simți superficialitatea și o va sancționa ca atare. Nu sunt adeptul promovării prin scandal. Dar o parte a publicului gustă acest tip de divertisment. Tot ce e strălucitor atrage dar nu e loc pentru oricine. Celebritatea implică multă muncă, dar și mult talent.

A consemnat Andreea Pavel

RADIOGRAFIA FOTBALULUI DOBROGEAN

De ce nu mai avem fotbaliști autohtoni?

     Dobrogea a fost cunoscută pentru fotbaliștii talentați care îi producea pe bandă rulantă și pentru echipele de copii care plecau cu cele mai mari șanse pentru câștigarea campionatelor de juniori la toate vârstele. În 2013, la capitolul producție proprie, Dobrogea suferă. Oare nu se mai nasc, brusc, copii talentați? Sau dacă aceștia există, li se acordă atenția necesară pentru a ajunge în fotbalul de performanță? Care sunt cauzele dezastrului din fotbalul autohton?
Vom încerca în acest articol să găsim răspunsuri pornind de la radiografia actuală a fotbalului din județele Constanța și Tulcea. 

     În imaginea de mai jos am încercat să creionăm situația echipelor din Dobrogea în 2013 și raportul dintre acestea și viitorii fotbaliști, juniorii ce se antrenează zi de zi pentru a-și îndeplini visul, pentru a juca la un nivel cât mai înalt. 



     Este bine cunoscut faptul că momentul cheie în viața unui junior este perioada 18-19 ani, atunci când trebuie să facă pasul la o echipă de seniori. După ce micuții fotbaliști se antrenează ani întregi, zi de zi, își canalizează toată atenția pentru a face performanță și își petrec luni bune de zile în cantonamente, vine momentul când trebuie să facă următorul pas: de la echipele de juniori trebuie să treacă la cele de seniori. Iar acesta este momentul când cea mai mare parte din copii renunță la fotbal, nu neapărat din lipsa valorii, ci în principal din cauza lipsei echipelor de fotbal din ligile superioare și a condițiilor de pregătire.
      De obicei, în afara fotbaliștilor extraordinari, care de la juniori ajung să fie luați de echipe de Liga 1 (sunt foarte puține cazuri), juniorii trebuie să urce, pas cu pas, fiecare treaptă a piramidei: Liga 4, Liga 3, Liga 2, iar, într-un final, după ce sita a cernut bine, spuma își găsește locul în Liga 1. Însă, după cum vedeți în imaginea de mai jos, și după cum veți observa în continuare în text, în toate aceste etape care trebuiesc arse, există mari probleme.

Fotbalul de maidan din Liga a IV-a

     Putem spune că Liga 4 poate oferi cadrul prielnic proaspeților „absolvenți de juniorat“ să „prindă meciuri în ghete“, să se călească și să capete experiență în meciurile de seniori. Însă lucrurile nu stau chiar așa. Echipele de județ nu au un program de pregătire bine stabilit. Dacă nu se întâlnesc direct la meci, în cel mai fericit caz se mai strâng la o miuță în timpul săptămânii. La acest nivel nu putem vorbi de cantonamente, de medicamentație sau de pregătire tactică, tehnică sau psihologică. Dacă juniorul va ajunge aici, își poate agăța deja ghetele în cui. 

Următorul nivel, Liga 3

     Ca să putem discuta despre echipele dobrogene din Liga 3 ar trebui să tragem o bară și să ne punem mari semne de întrebare, deoare nu mai există nici o echipă în cel de-al treilea eșalon fotbalistic. Și au fost multe de-a lungul anilor: Midia Năvodari, Portul Constanța, Cala-ttis Mangalia, CSM Medgidia, CS Eforie, Farul Constanța II, CS Ovidiu, Oil Terminal. Acestea erau echipele care împrumutau juniori de la Farul Constanța, îi pregăteau, le ofereau posibilitatea să joace meciuri de seniori, iar apoi aceștia erau luați de echipele din ligile superioare. Acestea erau echipele care ofereau continuitate juniorilor. Astfel, fără nici o echipă în Liga 3, copiilor ce termină junioratul, destul de firavi și fără a lua contact cu un meci de seniori, nu le rămâne altceva decât să își încerce norocul în Liga 2.

Două județe, două echipe de Liga 2 cu multe probleme

    Iar aici apar alte probleme. Lipsa banilor face ca noul început de campionat să aducă emoții atât pentru Delta Tulcea, cât și pentru Farul Constanța. 
 
DELTA TULCEA CAUTĂ ÎN CONTINUARE SPONSORI

     Deși în ultimile sezoane Delta Tulcea a fost o candidată serioasă la promovare, anul acesta conducătorii de pe malul Dunării nu reușesc să găsească surse de finanțare pentru a putea evolua în continuare în Liga 2. Cum Primăria Tulcea nu mai alocă bani pentru fotbal, „practic, în momentul de față echipa Delta este ca şi desfiinţată, deşi a depus o cerere de înscriere în campionat, neputând face dovada solvabilităţii pe durata competiţiei. Rămăne de văzut dacă președintele Meregiu va rezolva problema finanţării“, anunță Ziarul de Tulcea. Și cum situația nu este deloc roz pe malul Dunării, numai de creșterea și promovarea junio-rilor nu le arde celor de la Tulcea. 

FARUL CONSTANȚA „ÎNOATĂ“ PRIN LIGA SECUNDĂ

     Farul Constanța a avut mereu un centru de juniori dezvoltat, care organiza selecții și strângea juniorii din Dobrogea. În trecut toți copiii, indiferent de vârstă, aveau prânzul asigurat la stadion, după antrenament, aveau condiții de pregătire și posibilitatea de a evolua, la terminarea junioratului, în echipa de tineret a clubului. Astăzi, problemele financiare și degringolada managerială de la Farul au afectat și centrul de copii și juniori, care nu mai oferă aceleași condiții juniorilor.  Anul acesta rechinii vor evolua tot în Liga 2 și se pare că au reușit să semneze un contract de asociere cu Consiliul Județean Constanța, cam ultima salvare pentru marinari. Să sperăm că prin venirea CJC ca acționar majoritar la Farul lucrurile să reintre în normal iar Farul să se reaprindă.  

Cu pași repezi spre Liga 1

     Și dacă ușile nu s-au deschis până acum pentru juniorii în căutare de echipe, slabe speranțe să se deschidă la Liga 1. Săgeata Năvodari este proaspăt promovată și nu își permite să promoveze juniori. Pretențiile mari și miza financiară nu prea lasă patronii de cluburi să parieze pe tineri. Așa s-a întâmplat și cu Farul în trecut. Deși cu o pepinieră plină de talente, pe când era în Liga 1, Farul Constanța a dus o politică de transferuri care se îndrepta la un moment dat spre țări mai exotice, neglijând jucătorii din propria curte. Alte variante pentru micii fotbaliști? 

Academia Hagi și Viitorul Constanța, utimile speranțe pentru juniorii dobrogeni

     Singurul care a demonstrat că se pot obține rezultate dacă dai încredere juniorilor și le oferi condiții profesioniste de formare este Gheorghe Hagi, care a reușit, prin propria pepinieră, să promoveze o echipă în Liga 1. Formula pe care a aplicat-o Hagi a dat roade și a demonstrat că generațiile mici sunt viitorul fotbalului românesc și fără să investești în copii, nu poți să ajungi să ai pretenții să te bați cu granzii europei, care au în spate școli de fotbal cu istorie precum FC Barcela și Ajax Amsterdam. 
     Dar cum oameni ca Hagi nu prea se mai zăresc la orizont, în câțiva ani riscăm să nu mai producem fotbaliști și, implicit, să nu mai putem performa în fotbalul mare.
     Și dacă ne mai aruncăm o privire asupra imaginii de mai sus și vedem că în Dobrogea mai există doar patru echipe unde ar putea să evolueze toți copiii care își termină junioratul an de an, ne-am putea răspunde singuri la întrebarea: De ce nu mai avem fotbaliști autohtoni în Dobrogea? 

Cristian Andrei Leonte
cristian.leonte@info-sud-est.ro

Tulcea dă clasă Constanței! Autoritățile locale de la porțile Deltei atrag turiștii prin punerea în valoare a patrimoniului cultural


     Consiliul Județean Tulcea, în parteneriat cu administrațiile pu-blice locale, demarează o serie de investiții menite să pună în valoare patrimoniul cultural din județul de la porțile Deltei. Se pare că instituțiile de aici au înțeles că promovarea traseelor și monumentelor culturale poate aduce mai mulți turiști (mai ales străini) și, implicit, mai multe avantaje comunităților și autorităților, decât promovarea clubbingului și a turismul de weekend în perioada estivală. 


De ce preferă turiștii să viziteze cetățile tulcene, în detrimentul celor constănțene?  

     Astfel, trei localități tulcene, care se disting și printr-o unicitate peisagistică și o frumusețe de nedescris a locurilor, vor beneficia de o atenție sporită din partea autorităților județene, cel puțin în perioada în care, pe teritoriul acestora, se vor derula lucrările de amenajare și reabilitare a siturilor arheologice. Fondurile necesare vor fi obţinute prin Programului Operaţional pentru Pescuit, pe Axa 3 – Protejarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului natural şi cultural al zonei, coordonată de către Asociaţia Grup Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării. Terenurile aferente siturilor arheologice prinse în proiect vor trece în administrarea Institutului de Cercetări Eco Muzeale Tulcea, instituție ce ar urma să demareze o serie de proiecte pentru conservarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural al acestor zone. Proiectul va fi implementat în comunele Sarichioi, Jurilovca și Murighiol.

Infrastructură și dezvoltare economică

     Cele trei localități au mai multe trăsături comune. În primul rând, în toate comunele menționate există comunități mari de ruși-lipoveni. Apoi, localitățile sunt foarte dezvoltate din punct de vedere economic, prin comparație cu alte comune tulcene și constănțene. Infrastructura bine pusă la punct, natalitatea mare, comunitățile cu un nivel de educație ridicat, infracționalitatea mică,  peisajele superbe și implicarea administrațiilor locale în atragerea investitorilor și promovarea localităților au contribuit la creșterea interesului turiștilor pentru aceste zone. Așa se face că cele trei comune tulcene au lăsat de mult în urmă localități constănțene precum Adamclisi, Topalu și Istria, care se bucură de asemenea de prezența unor situri arheologice de o importanță deosebită: Monumentul Tropaeum Traiani și Cetatea de la Adamclisi, Cetatea Capidava de la Topalu, res-pectiv Cetatea de la Histria.

Pensiuni în regim hotelier și investitori

     În pofida încercărilor administrațiilor locale constănțene de a-și promova comunele, investitorii nu s-au înghesuit să construiască pensiuni, mai ales având în vedere numărul mic de turiști interesați să-și petreacă vacanțele vizitând siturile arheologice constănțene. În schimb, în comunele Sarichioi,
Jurilovca și Murighiol, posibilitățile de cazare sunt numeroase, iar condițiile oferite turiștilor sunt asemenea celor din regimul hotelier. Astfel, nu putem să nu ne întrebăm de ce, dacă au pornit de la același „start”, comunele constănțene au rămas mult în urma localităților tulcene? De ce, spre exemplu, organizatorii Festivalului Pro Istoria au ales Cetatea Enisala și mii de turiști au ajuns la Sarichioi, în detrimentul unui sit arheologic din Constanța?

Cetatea Halmyris și investițiile din Murighiol

     În cadrul proiectului CJT de punere în valoare a patrimoniului cultural, investiția din Murighiol prevede realizarea unui punct de informare turistică cu o zonă expoziţională, grupuri sa-nitare, construcţie de protecţie a bazilicii paleo-creştină, construcţie de protecţie a complexului termal, realizarea unui traseu pentru vizitatori prin intermediul unor rampe şi podine din lemn suspendate, circuit de vizitare, semnalizare, parcaje, loc de recreere pentru turişti. Investiția e mai mult decât bine venită având în vedere gradul de dezvoltare a comunei și nivelul de trai ridicat din Murighiol. Situată la porțile Deltei, comuna s-a bucurat de investiții diverse și importante, în ultimii ani, cele mai importante pentru bugetul local și bunăstarea localnicilor fiind pensiunile turistice. E drept că satele care aparțin de Murighiol nu se bucură însă de aceeași infrastructură și dezvoltare economică (spre exemplu Plopu și Dunavățu de Sus).

Cetatea Argamum și frumusețile din Jurilovca 

     În Jurilovca trăiește o comunitate unită și muncitoare, oamenii sunt gospodari și asta se vede pe străzile curate ale comunei și în fața caselor atent împodobite cu flori. Comunitatea este cu atât mai norocoasă cu cât se află, de asemenea, la poarta Deltei. Turiștii au fost atrași parcă dintotdeauna de aceste meleaguri. Cei cu spirit întreprinzător au simțit asta, iar pensiunile nu au întârziat să apară. La fel și investițiile. Astfel, în vecinătatea Cetăţii Argamum, care se află pe raza comunei, urmează să se realizeze un punct de informare turistică cu o zonă expoziţională la care sursa de energie va fi asigurată de panouri fotovoltaice, grupuri sanitare, punct de observare în interiorul turnului de strajă, semnalizarea cetăţii, iluminat.

Cetatea Enisala și pensiunile turistice din Sarichioi

     Comunitatea din Sarichioi poate fi caracterizată pe scurt ca fiind una tânără și veselă. Petrecăreți din fire, localnicii se bucură de fiecare clipă, dând dovadă de un optimism de invidiat. Nivelul de trai este ridicat, comparativ cu alte localități, iar ”vinovată” de acest lucru este doar hărnicia oamenilor. Parcă veșnic neobosiți, aceștia își găsesc mereu timp să-și îngrijească gospodăriile și să se ajute reciproc ori de câte ori este cazul. Infrastructura pusă la punct și frumusețile zonei au atras tot mai mulți turiști în ultimii ani. Organizatorii festivalului Pro Istoria Fest au fost la rândul lor ademeniți în Sarichioi. În 2012, mii de turiști au împânzit împrejurimile Cetății Enisala acolo unde a fost organizat un eveniment de amploare. Pensiunile tu-ristice în regim hotelier au fost neîncăpătoare, iar condițiile extraordinare de care s-au bucurat i-au determinat pe mulți dintre turiștii de anul trecut să revină la Sarichioi. Astfel, e mai mult decât necesară investiția CJT, care va consta, la fel ca în cazul Cetății Argamum, în realizarea unui punct de informare turistică cu o zonă expoziţională la care sursa de energie va fi asigurată de panouri fotovoltaice, grupuri sanitare, punct de observare în interiorul turnului de strajă, semnalizarea cetăţii, iluminat.

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro

Primarul Hogea își liniștește adversarii, în problema ANI: „Spre dezamăgirea unora, instanța a închis cazul“


     În cadrul unei conferințe de presă organizată în cursul săptămânii trecute, la sediul PDL Tulcea, primarul municipiului, Constantin Hogea, a infirmat zvonurile care circulă în ultima vreme cu privire la așa-zisa incompatibilitate a edilului, cercetată de Agenția Națională de Integritate. Citat de cotidianul local „Obiectiv de Tulcea”, primarul municipiului Tulcea și-a „liniștit” adversarii politici, transmițându-le că instanțele au închis cazul și ar fi cazul să își ia gândul de la scaunul de primar și de la alegerile anticipate: „Constatând că apar tot felul de zvonuri că primarul are probleme mari, va fi incompa-tibil şi de aici declaraţii politice cum că suntem pregătiţi să preluăm primăria şi în 2014 şi în 2016. Vreau să îi anunţ pe tulceni pe această cale că nu este nimic mai fals, asta spre dezamăgirea unora care au crezut în această poveste. Acea chestiune care este publică şi care a făcut deliciul unora care s-au hrănit cu ideea că primarul a pierdut la nivelul Curţii de Apel Constanţa, este una care a fost greşit interpretată. Eu nu m-am judecat deloc pe fond ci pe o excepţie de neconstituţionalitate, care oricum nu avea relevanţă chiar dacă se intra pe fond şi asta pentru că s-ar fi întors la Constanţa. Prin urmare, în lumina noilor date ale problemei, chestiunea aceea din 2014 rămâne şi fără subiect şi fără predicat pentru că deja comisia de la Curtea de Apel Constanţa a închis cazul”, este declarația primarului Constantin Hogea, citată de cotidianul tulcean.

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro

Feriți-vă de o Europă XXL!



     După aderarea Croației la Uniunea Europeană (1 iulie 2013), reacțiile specialiștilor nu au întârziat să apară. Mai ales euroscepticii trag un semnal de alarmă asupra viitorului pe care ar putea să îl aibă o Uniune Europeană „XXL” (așa cum este numită ironic tot mai des în presa internațională), eterogenă și cu probleme economice încă mari. Jurnaliștii de la portalul de știri presseurop.eu au pus cap la cap mai multe reacții în presa europeană, care au apărut imediat după aderarea Croației. Colajul realizat este extrem de interesant și relevant.

Polonia: Europa înseamnă acum mai multă securitate
     Astfel,  „Aderarea Croaţiei la UE este un semn clar de vitalitate a ideii europene, se bucură Rzeczpospolita. Cotidianul din Varşovia constată că în ciuda tuturor problemelor sale, Europa încă mai creşte şi se dezvoltă. Această experienţă care consistă în a transfera idealul de solidaritate europeană de la Comunitatea Cărbunelui şi Oţelului la un universalism mo-dern este în continuare o lecţie importantă pentru regiune şi pentru restul lumii. Intrarea Croaţiei în orbita centrată pe Bruxelles înseamnă, de asemenea, mai multă securitate în Europa şi un pas înainte spre dezarmarea uneia dintre cele mai instabile părţi ale continentului”.

Olanda: UE înseamnă state care nu se mai dușmănesc între ele
     Jurnaliștii de la presseurop.eu aduc în față și opinia jurnaliștilor olandezi care consideră că UE, așa cum arată ea astăzi, este dovada faptului că tensiuni și crize precum cea iugoslavă, s-au stins datorită consolidării uniunii: „Deoarece Croaţia, reaminteşte Trouw din Amsterdam, este “cea de-a doua bucată desprinsă din fosta Iugoslavie care a devenit membru al UE”, după Slovenia, în 2004. Astfel, îngrozitoarea criză iugoslavă, care a izbucnit acum un sfert de secol şi a costat numeroase vieţi, este stinsă în cadrul Europei (…) acest marş, care a început în şase, pe un continent făcut praf şi pulbere, are acum aproape 30 de membri care nu se mai duşmănesc între ei”.

Franța: UE trebuie să-și redefinească țelul
     Jurnaliștii presseurop.eu punctează și opinia cotidianului francez Les Echos. Acesta atrage atenția asupra capcanelor Europei XXL: „În plin euroscepticism” sosirea Croaţiei este un semn că “puterea de atracţie a UE se manifestă în continuare, în ciuda crizei şi a creşterii naţionalismelor”, consideră Les Echos. ”Ştim că această extindere nu este, probabil, ultima. [...] Cu 27 [de membri], Europa este deja în mare măsură imposibil de guvernat. [...] Cum va putea oare, cu peste 30 [de membri] mâine, să reuşească să îşi facă auzită vocea împotriva Americii, a Chinei, a Rusiei sau chair a Indiei? [...] Uniunea Europeană trebuie să se hotărască, în sfârşit, să-şi fixeze limitele şi să-şi redefinească ţelul”, citează jurnaliștii presseurop.eu.

Spania: Dreptul de veto va paraliza procesul decisional. Unanimitatea trebuie să dispară
     Nici cotidianul El País nu lipsește din „colaj”:  ”Aderarea Croaţiei indică faptul că „există mai multă credinţă în Europa în afara ei decât în interiorul graniţelor sale” şi confirmă „existenţa unei cereri persistente vizând Europa”. Dar cotidianul din Madrid consideră că de acum încolo orice extindere ar trebui să fie însoţită sau precedată de abolirea generală a unanimităţii în votarea deciziilor cheie, deoarece dreptul de veto paralizează deciziile unui club atât de numeros”.

Portugalia: Croația se alătură UE pe fondul unei crize economice fără precedent
De la Lisabona, Público se îngrijorează de această „iluzie europeană”. Cotidianul reaminteşte contextul crizei pe fondul căreia Croaţia se alătură Uniunii şi constată că: Angela Merkel, în timp ce face presiuni, la Bruxelles, pentru o reducere a cheltuielilor publice, va trebui să asiste la scurgerea a aproximativ 14 mi-liarde de euro din vistieria europeană către Croaţia, pentru a finanţa proiectele croate de dezvoltare programate până în 2020. În același timp, ţara vecină, Slovenia, care a aderat la “club” în 2004, se luptă pentru a evita să ceară un plan de salvare care să-i evite falimentul. [...]”

sursa foto: presseurop.eu
Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro

Coaliția din Irlanda face referendum pentru abolirea Senatului



     Pe 4 octombrie, anunță cotidianul The Irish Times, coaliția de guvernare din Irlanda va
organiza un referendum pentru abolirea Sena-tului, camera superioară a Parlamentului.
Parlamentarii irlandezi consideră că instituția Senatului este depășită și inutilă, aceasta putând întârzia votul legilor din camera inferioară, dar nu are nici o autoritate să se opună acestor legi. Senatul irlandez este alcătuit din 60 de membri numiți de mai multe organizații.
Parlamentarii irlandezi se luptă din 2009 pentru reformarea sau abolirea Senatului, iar pe 4 octombrie speră să primească votul populației. Chiar și membri Senatului au aprobat o lege, pe 23 iulie, prin care autorizau propria abolire, cu 33 de voturi față de 25.

Previziune sumbră: Cehii sunt pe cale să dispară!



     Cotidianul ceh DNES a publicat un raport asupra evoluției demografice, realizat de către Oficiul ceh de statistică, care arată că peste nouă decenii populația va fi diminuată cu 25%. Astfel, din cele 10.5 milioane de cehi vor mai rămâne doar 7.7 milioane. Ca o consecință a acestui fapt va crește și vârsta medie cu 9 ani, ajungându-se la 50.
     Acest lucru se datorează tendințelor Europei de Vest și Nord, țări unde, deși nivelul de trai este ridicat, natalitatea este în scădere. Cehii aduc pe lume din ce în ce mai puțini copii pentru că nu pot să armonizeze viața de familie cu cea profesională. Specialiștii consideră că un mod de viață mai sănătos și un progres al me-dicinei pot prelungi speranța de viață.

De la nemți vine potopul pentru Vodafone!

     Firma de telefonie O2, cea care a sponsorizat echipa de fotbal Arsenal Londra timp de zece sezoane, își extinde activitatea și devine un concurent puternic pe piața telefoniei mobile pentru Deutsche Telekom şi Vodafone. O2, care aparține firmei spaniole Telefónica cumpără cu 5 miliarde de euro cash filiala E-plus a olandezilor de la KPN, conform Cotidianului Süddeutsche Zeitung. Cu 43 de milioane de clienți, O2 dorește să devină cel mai puternic jucător de pe piața telefoniei mobile din Germania, intrând în competiție cu granzii Deutsche Telekom şi Vodafone. Mai este un singur pas pentru realizarea fuziunii, autoritățile europene din domeniul concurenței trebuind să aprobe tranzacția.

„TERORISM POLITIC?“



SCRISOAREA CITITORULUI

     „Aducerea în țară a teroristului (?) Haissam ridică mai multe semne de întrebare decât răspunsuri clare, credibile, semne întărite și de declarațiile ulterioare a primilor oameni ai României, ca funcție, bineînțeles! Nu mă voi lega de ele, nu e cazul să ne complicăm cu perdelele de fum declanșate de o parte și de alta a palatelor. Însă...
     Experiența trecutelor campanii electorale, experiență căpătată prin implicare fie în mass-media, fie în staff-ul unor candidați, mă face să cred că avem de-a face, și de această dată, doar cu acumularea unui arsenal strategic de ,,bombe” care pot fi detonate la momentul oportun. Nu neapărat. Ele pot fi ținute în rezervă și au rolul ,,pisicii” care, arătată când trebuie, îl poate face pe contracanditat mai... rezervat în acțiunile sale. Dacă războiul rece, ăla între Kremlin și Casa Albă, se zice că a murit odată cu căderea zidului de la Berlin, cel dintre palatele românești este în plină desfășurare în ciuda ,,pactului de neagresiune” semnat nu de mult. Pactul nu prevede și măsuri de reducere a ,,înarmărilor” așa că orice ,,bombă” este bine venită! Ori, pentru mine, domnul Haissam este p-acolo. Dispariția acestuia, imediat după sosirea în România, mă duce spre ideea unei bănci de rezerve, se apropie meciurile pentru europarlamentare și, normal, președinția țării, iar beligeranții au nevoie de cât mai multe variante de atac. De ce tocmai acum s-a putut..., din 2006, momentul fugii, doar în iulie 2013 astrele s-au aliniat favorabil? Abia în aceste zile au fost condițiile pedo-climatice propice pentru capturarea micului terorist de câmpie? Să fim serioși!
     Că omul are sau nu ce să declare contează mai puțin. La fel de sigur, în schimbul a 30 de arginți, poate să arate și cu degetul programat fiind, în prealabil, de cei interesați în manevrarea opiniei publice din România, cea avidă de teleno-vele istorice, romantice sau politice. Ei, tocmai de aia, scenaristul cazului Haissam trebuie să înțeleagă ceva extrem de important, în ziua votului toate ,,bombele” se vor fâsâi în fața altor 30 de arginți oferiți cui trebuie și aici mă refer la fanii de senzațional menționați mai sus! Strategilor, vreți capital electoral? Acțiunea ,,Muntele Găina” a adus mai mult. Mult mai mult!“

VEZI CE CLUB ESTE ÎN PERICOL DE A FI ÎNCHIS!



     Cei care au tresărit la citirea titlului, e bine să-și revină. Nu e un club din genul celor care rimează cu ,,...mbu” sau ,,...teli” și nici despre un club de fotbal ajuns în insolvență. A avut însă legătură cu muzica și cu sportul dar, știre simplă, este vorba de Clubul Elevilor din Babadag, fosta Casă a Pionierilor și Șoimilor. Neinteresant, nu?
     Cu o istorie întinsă pe aproape 50 de ani, clubul a avut momentele lui de glorie, atât prin numărul cercurilor, a numărului de profesori-instructori, a mulțimii de copii care-i frecventau sălile dar, mai ales prin sutele de premii, diplome și trofee obținute la concursuri județene și naționale. După 1989 lucrurile s-au dus la vale în ciuda eforturilor câtorva oameni, animați mai mult de dragostea față de copii decât de salariile  jalnice. Numărul cercurilor s-a restrâns de la an la an, fie prin retragerea instructorilor, fie din lipsa fondurilor, fie din slabul interes manifestat de tineri. În 2008 clubul primește lovitura de grație: își pierde personalitatea juridică și devine un fel de anexă neinteresantă a Palatului Copiilor din Tulcea, mai ales pentru cei de la centru care stau în ,,sufragerie”. Cercurile clubului..., rămân doar două, cel de desen-pictură și cel de chimie aplicată. Ca număr de personal, trecut în scripte, 3 din care una cu jumătate de normă și încă una care și-ar fi manifestat intenția de a se retrage din activitate. Bineînțeles, ca și în trecut, după plecarea instructorilor posturile au fost desființate de cei de sus așa că și astăzi se va aplica aceeași strategie, rămânând doar cerința ca ultimul să stingă lumina. Atât cea de pe toată istoria clubului cât și cea de pe un mijloc de educare, instruire și formare a generației tinere... Finalul este implacabil. Chiar dacă s-ar găsi, acum, oameni care să îndeplinească criteriile pentru angajare (studii superioare de specialitate), nu ar exista posturile pe care să le ocupe. Din discuțiile avute cu oamenii care cunosc situația clubului am înțeles că și copiii ar fi vinovați pentru că nu frecventează cercurile puse la dispoziție, dar pe câți i-ar interesa chimia? Poate că o reorientare, către chestii atractive pentru tineri este necesară. De ce să nu existe cercuri de hair-styling, modeling, jurnalism, dansuri moderne? De fapt, de ce nu există cunoaștem, nu știm de ce atâta ignoranță și neimplicare din partea celor care sunt puși și plătiți tocmai să se implice și să găsească soluții!
     Primăria și consiliul local nu au nici o autoritate asupra acestei pro-bleme. Clubul, așa cum spuneam, se află sub autoritatea palatului copiilor din Tulcea, care palat este în subordinea Inspectoratului Școlar Județean iar de aici, sub tutela Mi-nisterului Învățământului. Am vorbit cu primarul orașului Babadag, Georgian Caraman. Cunoaște situația, însă în afară de câteva hârtii trimise la forurile superioare nu are cum să intervină. E drept, gândește soluții alternative, legale, însă ar dori o implicare mai puternică și din partea societății civile locale. O acțiune comună are mai mari sorți de izbândă. Pentru că, până la urmă, „pentru Lumină ai nevoie de iubire, curaj, inteligentă, dreptate, dedicare. Pentru Întuneric este suficientă ignoranța“.

Viorel Crețu
redactia@info-sud-est.ro

BABADAG, FILE DE LEGENDĂ



Povestea ciobanului care și-a salvat consătenii de la înec

     Dealul care străjuiește orașul Babadag și care pare a se prăvale peste oraș se numește Coium Baba. Deși nu am găsit nicăieri scrisă povestea care înconjoară acest deal, mai mulți oameni de naționalitate turcă au confirmat legenda. Se spune că un cioban pe nume Koium păștea turma sa în zonele Babadagului. Într-una din nopți visează că un izvor extrem de puternic (se pare un fel de gheizer cu apă fierbinte) urma să erupă din vârful dealului, punând în pericol viața locuitorilor. Unii spun că însuși Allah i-a spus ce să facă, cert este că ciobanul și-a tuns oile și cu lâna lor a înfundat gura izvorului. Adevăr sau legendă, în zilele noastre vârful dealului a devenit chiar un loc de pelerinaj pentru musulmani și nu numai. După ce urcă cei 267 de metri ai dealului, pelerinii lasă câte  o bucată de material textil prinsă în ramurile copacilor în semn de respect față de fapta ciobanului Koium. Mai mult, cu sprijinul direct al oficialilor turci, zona din vârf a fost amenajată cum se cuvine.
     Din vremurile în care Dobrogea era ,,o mare stână a ciobanilor ardeleni”, unul dintre aceștia și-a adus turma într-o poiană pe partea dreaptă a drumului care duce de la Babadag la Enisala, aproape de un pârâiaș unde își adăpa oile.
     Într-un an, din cauza secete, acest izvor a secat, spre marea dezamăgire a ciobanului. Dar tot în vis acesta se vede săpând o groapă de unde va izvorî bună apă de băut. Obsedat de vis, chiar a doua zi se apucă de săpat dând într-adevăr de apa atât de necesară. Încurajat de acest fapt, ciobanul construiește o fântână unde au început să-și adape turmele și ceilalți ciobani. Mirați, aceștia îl întrebau cu cine a făcut fântâna. Cum mocanul vorbea cam peltic, le răspundea cu mândrie:
     - SUNGUR am făcut-o!
     Și iată de unde vine nu numai numele fântânii dar și a pârâului din apropiere!

Viorel Crețu

19 iul. 2013

ZIARUL INFO SUD-EST A ÎMPLINIT UN AN!

     Un an în presă trece cât ai clipi. Pe 20 iulie 2012 intra în tipar primul număr al săptămânalului regional de informare și analiză Info Sud-Est. Au existat și reacții îmbucurătoare, dar și diagnostice sumbre, mulți dintre „cunoscători“ acordând ziarului nou apărut nu mai mult de șase luni de viață, într-un caz fericit, cu o „medicamentație“ corespunzătoare.

     Am încercat, pe parcursul acestui an, să găsim formula potrivită, dar mai ales corectă, de a informa publicul și de a-i da ocazia, prin interviuri, dezbateri, reportaje și anchete să poată cerne informația și să își contureze un tablou al vieții politice, sociale, culturale și economice din România.

     Am reușit să coagulăm o echipă de tineri, specialiști în diverse domenii de activitate, care, prin analizele și opiniile lor să poată aduce o perspectivă corectă asupra evenimentelor de zi cu zi.

     Ferindu-ne de jocurile politice, de ispitele ce bat la ușă zi de zi, am încercat să ne păstrăm calea pe care am pornit cu un an în urmă și să nu ne abatem de la principiile unei prese oneste.

     La capitolul mulțumiri, ne-ar trebui o ediție specială pentru a reuși să cuprindem toate persoanele cărora am vrea să le aducem recunoștința noastră. În primul rând mulțumim oamenilor care ne citesc edițiile scrise sau online. Așteptăm cu mare nerăbdare reacțiile dumneavoastră, sugestiile și propunerile, fiindcă, din punctul nostru de vedere, nu putem evolua fără a avea contact cu cititorul, fără a cunoaște opiniile omului ce este afectat de problemele pe care noi încercăm să le abordăm.

     Le mulțumim oamenilor care ne-au fost alături, colaboratorilor, întregii echipe redacționale și, nu în ultimul rând, Asociației pentru Dialog Intercultural și Studii Istorice INTERMARIUM, ai cărei membri și-au adus un aport substanțial la îmbunătățirea și evoluția proiectului editorial ce a luat naștere în urmă cu un an, ziarul regional de informare și analiză Info Sud-Est.

Andreea Pavel, Director general
Cristian Andrei Leonte, Redactor-șef

Verdictele-bombă ale Justiției care au cutremurat scena politică din România și au lăsat fără cuvinte opinia publică în ultimii 5 ani

NU-I AȘA CĂ NU AI TOATĂ PUTEREA PÂNĂ NU PUI MÂNA ȘI PE JUSTIȚIE?

     În perioada 1990 - 2000, dacă ne-ar fi spus cineva că în România vom vedea primari, parlamentari, miniștri sau premieri arestați, ori măcar cercetați penal, am fi crezut că cineva își bate joc de noi cu astfel de glume proaste. Cu cât mai mulți ani treceau după Revoluție, cu atât țara noastră urca „victorios” în topul celor mai corupte state din Europa. Senatorii, deputații, miniștri în funcție, premierii, afaceriștii-mamuți extrem de influenți care, de cele mai multe ori, jucau pe degete activitatea oamenilor politici, toți păreau niște nemuritori cu privilegii demne de zei, de neclintit din statuturile sus-puse de care se bucurau. Noi, muritorii, nici nu îndrăzneam a ne gândi dacă ar fi posibil ca într-o zi să ni se alăture nouă, celor de jos și să plătească pentru șantajul, traficul de influență sau luarea de mită, de a căror existență eram toți conștienți, dar neoficial, pentru că presa nu avea acces la informații de acest gen. În 2001 a intrat în vigoare Legea 544, privind liberul acces la informații de interes public, timid invocată de jurnaliști în anii 2000. După aderarea României la Uniunea Europeană, lucrurile au început să se schimbe simțitor. Constrânși de instituțiile europene să implementeze reforma în Justiție, liderii țării de la acea vreme s-au conformat, condiționați fiind de banii europeni, și au implementat un set de legi menite să diminueze „atuurile” afaceriștilor și politicienilor, să asigure transparența în deciziile mai-marilor țării, în averile și interesele acestora, în tranzacțiile dintre segmentul public și cel privat. Probabil aceasta este explicația faptului că, la scurt timp, a început „Jihadul” Justiției. Cheful de muncă al procurorilor DNA, dar și termenele de judecată, mult restrânse, au făcut ca, în ultimii cinci ani, să fim martorii a zeci de procese și verdicte, care mai de care mai răsunătoare, în urma cărora „zeii” noștri de altă dată fie au înfundat pușcăria, fie au „dobândit” un cazier și o imagine pătate pe viață. Anul 2012 a fost unul extrem de „prolific” în arestări, condamnări sau începeri a urmăririlor penale. La fel se anunță și anul 2013 (care a început „în forță”), dat fiind faptul că este anul „scadenței” pentru nume importante din politică și afaceri. În acest context, nu putem să nu reflectăm asupra activității și deciziilor Justiției din ultimii ani, la fel cum nu putem să nu ne ridicăm câteva întrebări în jurul motivelor datorită cărora Justiția a început, încet-încet, să „orbească” și să-i condamne pe unii dintre cei mai influenți oameni ai vremii. 

1. Avem de-a face cu o maturitate a clasei justițiarilor români, care a căpătat anticorpi la actul corupției?
2. Servește Justiția interesele unei persoane sau ale unui grup de persoane? Ne putem gândi la acest lucru în condițiile în care suntem guvernați de o alianță care se bucură de cea mai mare majoritate parlamentară de după FSN și care deține toate pârghiile legislative și administrative?
3. Dacă Justiția a început să meargă pe calea cea dreaptă, atunci este acest drum ireversibil? Într-un alt context politico-administrativ, ne-am putea întoarce în anii `90? Își permit liderii politici să redea „vederea” Justiției, în condițiile în care suntem un stat asistat de UE și depindem întru totul de organismele europene și internaționale, care ne-ar decupla instantaneu de la sursele de finanțare externă în cazul în care actul de corupție ar fi din nou încurajat?
4. Cum ne explicăm faptul că Justiția nu cedează, în condițiile în care reprezentanții unei Puteri care are 80% sunt cercetați pe bandă rulantă? Nu mai există presiuni politice? Sau există presiuni politice și mai mari din Opoziție? Dar care Opoziție?   
5. E adevărat că nu ai toată Puterea până nu pui mâna și pe Justiție?

PREMIER

Adrian Năstase - Fost premier al României, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat pe marginea strângerii ilegale de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În septembrie 2013 se judecă la instanța supremă recursul în dosarul „Zambaccian”. În acest dosar, Adrian Năstase a fost condamnat, în 2012, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj.

MINIȘTRI

Relu Fenechiu - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în iulie 2013, condamnarea ministrului Transporturilor, PNL (primul mi-nistru după Revoluție, cercetat și condamnat în funcție!), la 5 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, în dosarul „Transformatorul”. Relu Fenechiu a demisionat, iar DNA a făcut recurs, cerând o pedeapsă mai mare pentru fostul ministru.

Liviu Dragnea - Vicepremierul României (PSD) și ministrul Dezvoltării Regionale este cercetat din 2012, potrivit DNA, în dosarul „Fraudă la referendum”. În iulie 2013, senatorul PP-DD Valer Marian (exclus din PSD) a depus un denunţ la DNA pe numele vicepremierului Liviu Dragnea. Senatorul susține că Dragnea s-ar fi ocupat de fraudarea alegerilor la referendumul organizat pentru demiterea președintelui. În autodenunţul lui Valer Marian apare şi numele lui Ovidiu Silaghi, vehiculat să ocupe din nou funcţia de ministru al Transporturilor, după ce Relu Fenechiu a demisionat. Conform autorului denunțului, Silaghi ar fi promis atunci contracte cu ministerul unor oameni de afaceri care urmau să finanţeze campania de la referendum.

Monica Iacob Ridzi - Fostul ministru PDL de la Tineret a fost acuzat în 2009, că ar fi cheltuit peste 700.000 de euro din buget pentru acţiuni care ar fi costat cel mult jumătate din sumă, în urma dezvăluirilor apărute în presă, în scandalul „2 Mai”. Ulterior, aceasta a fost cercetată, într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, uz de fals şi infracţiuni la legea contabilităţii.

Decebal Traian Remeș - Fost mi-nistru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (PNL) în perioada aprilie-octombrie 2007, acesta a fost acuzat de trafic de influenţă și condamnat la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul „Caltaboșul”. Potrivit rechizitoriului DNA, în calitate de ministru, Remeș ar fi acceptat şi primit produse alimentare în valoare de 1.500 de lei şi suma de 15.000 de euro de la afaceristul
Gheorghe Ciorbă.

Ioan Avram Mureşan - Fostul mi-nistru al Agriculturii (PNȚCD) a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat de deturnare de fonduri. Ioan Avram Mureşan a mai fost condamnat la trei ani cu executare și pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, în dosarul „Caltaboșul”.

Victor Babiuc - Fost ministru al Apărării (PD), acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul transferurilor de terenuri în care a fost condamnat şi Gigi Becali.

PARLAMENTARI

Cătălin Voicu - Curtea Supremă a dispus condamnarea fostului senator PSD Cătălin Voicu la 7 ani de închisoare, după ce, iniţial, politicianul fusese condamnat la 5 ani de închisoare, pentru trafic de influență. Acesta a fost la un pas să fie numit ministru la Interne în guvernul Boc, în timpul alianței PDL-PSD.

Virgil Pop - Fost parlamentar PNL. În luna martie 2012 a fost ridicat de polițiști din hotelul în care sunt cazați parlamentarii din țară. Este condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, fals și spălare de bani.

Eugen Bădălan - Fost deputat PDL, acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu suspendare.
Mihail Boldea - Trimis în judecată la sfârşitul lunii iunie 2012 pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro, fostul deputat PDL a fost încarcerat cu greu, după ce autorităţile române l-au adus din Kenya.

Gigi Becali - Episodul 1: Pe 2 aprilie 2009 a fost reţinut şi omul de afaceri Gigi Becali. Oamenii legii au anunţat că împotriva patronului Stelei a fost depusă o plângere de lipsire de li-bertate. Becali a fost eliberat, pe 17 aprilie, sub control judiciar. Episodul 2: Parlamentarul Gigi Becali a fost condamnat, în iunie 2013, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”. Acesta a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită şi una de un an pentru fals. În momentul deciziei, finanțatorul Stelei și fost europarlamentar PNG și parlamentar PNL (apoi independent), se afla deja în închisoare, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.
Antonie Solomon - Fostul primar al Craiovei (PDL) și actual senator al PP-DD, după ce a trecut prin UNPR, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Mită la PIC”. Decizia nu este definitivă. Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual săvârşit în legătură directă cu o infracţiune de corupţie. Antonie Solomon a fost arestat preventiv de pe 3 martie 2010 până pe 8 septembrie 2010, când s-a decis judecarea acestuia în starea de libertate.

Mircea Banias - Senatorul PC a fost trimis în judecată în aprilie 2012 (când era senator PDL), acuzat fiind de procurorii DNA de fapte de corupție, alături de alți 39 de inculpați, în dosarul „Șpaga în Portul Constanța”. Aceștia sunt cercetați pentru fapte precum luare și dare de mită sau trafic de influență.

JUDECĂTORI ȘI AVOCAȚI

Florin Costiniu - Fostul judecător la Curtea Supremă a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare, în „Dosarul Voicu”, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Georgeta Barbălată - Judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost audiată de procurorii DNA, în dosarul mitei din Portul Constanța, iar procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de judecătorul ÎCCJ sub acuzația de „favorizare a infractorului”.

Antonela Costache și Viorica Dinu - Judecătoarele arestate preventiv de Curtea de Apel București în martie 2013 au fost acuzate de procurori că ar fi luat mită pentru eliberarea inculpaţilor sau condamnaţilor, ori pentru că ar fi făcut trafic de influenţă la alţi judecători. Acestea au fost trimise în judecată, alături de alte 21 de persoane, printre care doi grefieri şi doi avocaţi. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Marius Bogdan Diaconescu și Laurentiu Anghel - Judecători la Tribunalul Dolj, aceștia au fost arestați  preventiv în 2010, alături de doi avocați, fiind cercetați pentru fapte de corupție. Judecătorul Laurențiu Traian Anghel a primit 4 ani de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită, iar judecătorul Marius Bogdan Diaconescu a fost condamnat la 4 ani și 6 luni pentru luare de mită.

PATRONI DE PRESĂ

Dinu Patriciu - În mai 2005, omul de afaceri (fost deputat PNL) a fost reţinut pentru 24 de ore, în Dosarul Petromidia. Printr-o decizie a Curţii de Apel, el a fost eliberat însă, pe motiv că nu au fost respectate procedurile legale. Omul de afaceri era acuzat de neîndeplinirea obligaţiilor investiţionale, împrumuturile dintre rafinării şi neînregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni financiare. În septembrie 2006, omul de afaceri și patronul trustului de presă „Adevărul Holding” a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol, pentru delapidare, spălare de bani şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, l-a sunat pe procurorul general al României în exerciţiu, Ilie Botoş, în ziua în care a fost citat la Parchet şi apoi reţinut Dinu Patriciu, confirma Biroul de presă al Ministerului Public. Potrivit sursei citate, premierul l-a întrebat pe Botoş acuzaţiile care îi sunt aduse lui Patriciu. Acest demers al premierului a generat un amplu scandal politico-juridic. În august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat.

Sorin Ovidiu Vântu - Fostul patron al Realitatea TV a fost arestat preventiv pe 29 aprilie 2011 şi eliberat în 16 iunie 2011 de o instanţă a Tribunalului Bucureşti. În iunie 2012 acesta a fost condamnat la un an de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că l-a şantajat pe Sebastian Ghiţă, patronul România TV.

Dan Voiculescu - Patron de televi-ziune și senator PC, acesta a jonglat cu statutul de parlamentar, sub diverse pretexte, fapt ce a avut ca urmare amânarea deciziei instanței în dosarul în care este cercetat. DNA acuză faptul că privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Conform procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.
Sorin Alexandrescu - Directorul Antena TV Group a fost arestat preventiv 29 de zile pentru şantaj, în luna mai 2013, în urma deciziei Judecătoriei Sectorului 1 al Capitalei. Ulterior, acesta a fost eliberat și este cercetat în stare de libertate în dosarul în care este acuzat de procurori că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS.

Camelia Voiculescu - Preşedin-tele Intact Media a fost pus sub urmărire penală pentru complicitate la şantaj, în dosarul în care directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantaj. Informaţia a fost confirmată de procurorii DNA printr-un comunicat de presă, după ce fiica lui Dan Voiculescu a fost audiată la sediul procurorilor anticorupţie din Bucureşti.

Dan Diaconescu - În iunie 2010, patronul de televiziune a fost arestat pentru 29 de zile. Conform rezoluției de începere a urmăririi penale, „în calitate de administrator şi realizator de programe la postul OTV, ar fi exercitat acte de ameninţare, atât în mod direct, cât şi prin intermediul lui Dorel Petru Pârv, cu scopul de a determina persoana vătămată, Ion Moţ, primarul comunei Zărand, judeţul Arad, să dea o sumă totală de 200.000 euro”. După ce a fost eliberat, Dan Diaconescu a fondat PP-DD alături de care, în 2012, a ajuns fără probleme direct în Parlamentul României.

OAMENI DE AFACERI

Marius Locic - Omul de afaceri a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu e-xecutare, tot în „Dosarul Voicu”, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Costel Căşuneanu - Omul de afaceri a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare, tot în „Dosarul Voicu”, pentru cumpărare de influenţă.

Puiu Popoviciu - Omul de afaceri și alte zece persoane, printre care un rector, doi foşti şefi de la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) şi de la Divizia de Operaţiuni din Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), un prefect și alți angajați în administrația locală din București, au fost trimiși în judecată în dosarul care vizează tranzacţionarea terenului din Băneasa aparţinând Universităţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, pe care a fost ridicat un important complex comercial al Capitalei.

George Copos - Om de afaceri și fost senator PC, a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I, în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, în cazul vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Compania Loteria Română. Decizia nu a fost definitivă și urmează sentința la Tribunalul București.

„Greii” din fotbalul românesc - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis „Dosarul Transferurilor” spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, din cauza unor vicii de procedură. „Greii” din fotbalul românesc au fost acuzați fie de evaziune fiscală, spălare de bani, fie de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave sau înșelăciune în formă continuată, iar pedepsele Curții de Apel au fost, după cum urmează: Ioan Becali - 8 ani de închisoare cu executare, Cristi Borcea - 7 ani de închisoare cu executare, Victor Becali - 7 ani de închisoare cu executare, George Copos - 5 ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica - 4 ani de închisoare cu executare, Jean Pădureanu - 3 ani de închisoare cu suspendare, Gică Popescu - 3 ani de închisoare cu suspendare, Gigi Nețoiu - 3 ani de închisoare cu suspendare.

POLIȚIȘTI, VAMEȘI ȘI OAMENI-CHEIE ÎN FUNCȚII PUBLICE

Sorin Blejnar - Fostul șef al ANAF, alături de alţi 16 inculpaţi, a fost trimis în judecată de DIICOT Braşov pentru constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul „Motorina”. Blejnar este acuzat de procurorii DNA că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional care ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

Laurențiu Mironescu - Fostul secretar de stat în MAI (PDL) a fost arestat preventiv, apoi eliberat, în dosarul „Șpaga din Portul Constanța”, în care este cercetat și senatorul Mircea Banias.
86 de polițiști de frontieră și vameși - La începutul lui 2011 au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, în dosarul șpăgilor din vămi. Toți au fost acuzați de luare de mită, înlesnire a traficului de țigări și constituirea și aderararea la un grup infracțional.

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro


„Canalul morții”. Din amintirile deținuților închiși la Canalul Dunăre-Marea Neagră (I)


Zilele acestea se împlinesc 60 de ani de la sfârșitul unuia dintre cele mai odioase experimente carcerale din România comunistă: Canalul Dunăre-Marea Neagră. Puțin sunt cei care știu că prima încercare sistematică de construire a unei căi navigabile care să scurteze drumul între Dunăre și Marea Neagră s-a făcut între anii 1949-1953. 

     Dar, departe de a fi numai un mare proiect hidrografic sau economic, Canalul a reprezentat o metodă perfectă pentru regimul comunist de exterminare a adversarilor politici. Astfel, de la Cernavodă și până la Capul Midia, pe tot traseul canalului, acesta era presărat cu mai multe lagăre (colonii era denumirea oficială) de muncă forțată, în care erau internați cei considerați „dușmani ai poporului”. Unele dintre aceste lagăre, în care au pătimit zeci de mii de deținuți politici, au rezonanțe sumbre și azi: Peninsula-Valea Neagră, Poarta Albă, Coasta Galeș, Noua Culme sau Capul Midia.
     Împlinindu-se, deci, cei 60 de ani, ar fi util un exercițiu de adu-cere aminte a ororilor petrecute în acele lagăre, a suferințelor îndurate de zeci de mii de oameni. Vă propunem, deci, pe parcursul următoarelor ediții, o rememorare a unor aspecte, de cele mai multe ori cutremurătoare, din viața deținuților politici închiși în lagărele de la Canal, toate reprezentând mărturii ale celor care au avut de suferit.  Vom începe cu ceea ce am putea numi regimul muncii, pentru că, fără teama de a exagera, construcția canalului a încercat să fie făcută doar cu lopata și târnăcopul.



     Sosiți de la alte închisori din țară, deținuții erau aruncați direct pe șantiere, așa cum amintea Nicole Valery Grossu: „La o oarecare distanţă, zăceau în dezordine uneltele lăsate în seara din ajun: târnăcoape, hârleţe, lopeţi. Am văzut cum femeile se năpustesc spre aceste instrumente de tortură. Unele unelte erau mai bune decât altele, mai noi şi mai bine ascuţite; altele erau ru-ginite sau aveau mânerul prea mare, fiind deci mai greu de mânuit şi cerând un efort fizic mai mare. (...) Eu aveam o roabă. Şi o tot în-cărcau. Până îţi trăgeai răsuflarea sau îţi ştergeai nasul, era plină. Când era umplută de mai să dea pe dinafară, trebuia să o împingi până la vreo sută de metri depărtare, trecând peste o groapă pe o scândură îngustă pe care
de-abia îţi puteai ţine echilibrul, şi când ajungeai de cealaltă parte s-o goleşti. Apoi, fără să te opreşti, trebuia să te întorci făcând echilibristică pe o altă scândură. Convoaiele de roabe încărcate mergeau într-un sens, iar cele goale în celălalt.” După două zile şi două nopţi de călătorie chinuitoare, epuizaţi fizic - mărturisea Teohar Mihadaş - „încolonaţi, târându-ne hoiturile după noi, am ajuns la locul de muncă, lângă o fabrică de ciment, nu departe de podul cel mare. Ni s-au dat imediat lopeţi, târnăcoape, roabe, hârleţe. Exact aici trebuia să fie unul din capetele Canalului. Am lucrat nevolnici până târziu, după orele şase, încărcând vagoane şi
ne-am întors cu celelalte brigăzi la colonie.”
     Un chin în plus era drumul făcut dimineaţa spre şantier şi seara la întoarcere, drum ce putea avea şi câţiva kilometri şi care se făcea, cel mai des, pe jos. O altă deținută își amintea că „după ce am trecut de poartă şi după ce fiecare rând de câte opt a fost bine numărat, am fost încadrate de o mulţime de miliţieni, care stăteau cu puştile îndreptate spre noi. (...) Lângă ieşire drumul era uscat, dar mai departe se vedeau urmele ploilor recente. Pământul devenea din ce în ce mai mocirlos. (...) În jurul nostru, câteva femei, pierzându-şi pantofii prin noroi, dădeau drumul la câte o înjurătură.”  Mai mult, acest drum trebuia făcut în stilul marşurilor cazone ale armatei. „Oamenii erau obligaţi să le cânte, atât la plecarea pe şantiere, cât şi la reîntoarcere în lagăr.”
În ceea ce priveşte munca propriu-zisă de construire a Canalului, aceasta a fost în cea mai mare parte manuală, chiar şi după sosirea unor utilaje din U.R.S.S. Efortul pe care deţinuţii trebuiau să-l depună era enorm şi depăşea, de multe ori, li-mitele biologice, cu atât mai mult posibilităţile fizice ale deţinuţilor. Un alt fost deținut, Puiu Năstase povestea că „Frontul de lucru era o zonă plină de pietre. Nu puteai săpa, trebuia să utilizezi târnăcopul, apoi sapa şi lopata, iar pământul şi pietrele erau încărcate în roabe şi duse la o distanţă de circa 100 m pentru a fi puse apoi în vagoane. Se lucra în echipe de doi: Unul utiliza târnăcopul, hârleţul şi lopata pregătind pământul, iar celălalt îl încărca în roabă şi îl transporta.” Deci pământul săpat era încărcat în roabă, o roabă, cu jug, aşa cum îşi amintea Ion Prodan; un deţinut se înjuga, iar altul ţinea coarnele, şi astfel era dusă la locul de descărcare.


     Pe alt șantier, la Cernavodă, bacurile erau încărcate cu nisip sau arocament tot de deţinuţi. „...trebuia să întindem dulapi peste căpriorii de pe mal până pe punţile scunde ale bacurilor. Pentru această lucrare era nevoie să intrăm în apa rece a Dunării, dis-de-dimineaţă, apă care ne trecea peste umeri, ca să fixăm schelele de suport. (...) începeam căratul cu roaba, trebuind să parcurgem circa 25-30 de m peste apă, unde era ancorat bacul. (...) De câte ori nu cădeam cu roabă cu tot în apă şi de câte ori nu eram pălmuiţi de miliţieni, pentru ceea ce ei numeau ne-glijenţă fără scuză sau act de sa-botaj...”.
Desigur, deţinuţii erau folosiţi şi la alte lucrări, în brigăzi de constructori pentru baracamente sau la amenajarea căii ferate. De exemplu, la colonia Culmea, Ion Prodan a lucrat la terasamentul căii ferate şi la montarea traverselor şi a şinelor. Nu era deloc o muncă uşoară: „...ca să mutăm 1 km de cale ferată desfăceam calea ferată în zece tronsoane de câte 100 de m. Între două traverse intra câte un om şi astfel, 100 de oameni se înşiruiau între cele două şine. La comanda brigadierului ridicam cu toată puterea. (...) La ultima manevră se vedea solidaritatea şi omenia dintre noi. Dacă unul n-ar fi ridicat cu toată forţa şi n-ar fi pus umărul, porţiunea ce-i revenea lui se lăsa pe spatele celui din faţă care nu ar fi reuşit să ducă şi a doua povară, şi în felul acesta toată brigada ar fi fost doborâtă la pământ. Ca şi cum munca în sine nu era destul de dificilă, condiţiile atmosferice specifice Dobrogei îngreunau mai mult sarcina deţinuţilor. Bucur Brașoveanu povestea cum în timpul iernii, pentru a se apăra de gerul dobrogean, mai ales la Midia, lângă Mare, deţinuţii foloseau hârtia sacilor de ciment. „Dimineaţa ne trezeam cu vreo două ore mai devreme începând echiparea – respectiv – înfăşura-rea în hârtia de sac. Ne înfăşuram mai întâi mijlocul, bustul, apoi picioarele (...) Din bucăţi de pături şi prelate am improvizat «tuzluci» (un fel de pâslari), legaţi cu zdrenţe ca să se ţină de picioare...”
     Așa se face că, după o zi de muncă, „oamenii păreau sfârşiţi de orice energie. Pe feţele lor nu se putea vedea niciun reflex psihic; nici zâmbet, când omul ar fi încercat să-l schiţeze, nici grimasă, doar cute adânci care începeau să se piardă şi ele într-un fel de ţesut care apăruse pe faţa tuturor. Dacă am fi murit în clipa aceea toţi am fi avut masca ultimă anonimă”, cum spunea Ion Cârjă.

Gabriel Stelian Manea
gabriel.manea@info-sud-est.ro

MIHAI PETRE, PREȘEDINTELE ORGANIZAȚIEI MUNICIPALE FORȚA CIVICĂ, CONSTANȚA: „Dreapta nu se poate unifica fără Traian Băsescu, care trebuie să-i predea ștafeta lui MRU. Când se va coagula dreapta, mamutul USL va deveni un măgăruș simpatic“



ISE: Cum stau PDL, Forța Civică, Noua Republică și Mișcarea Populară în sondaje? Dacă mâine ar fi alegeri, cât ar obține fiecare și la ce procente maxime pot ajunge până la prezi-dențiale, respectiv parlamentare?
Mihai Petre: Nu știu ce spun sondajele despre fiecare formațiune în parte. Ce știu sigur este că dacă cele patru forțe politice de dreapta s-ar uni într-o formulă unică, orice sondaj ar arăta clar că această formulă are toate șansele să trimită USL în opoziție. Este irelevant să vorbim acum despre procentele pe care PDL, FC, NR sau MP, după ce aceasta se va constitui în partid, le-ar putea obține dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare. Astăzi, niciunul din cele patru partide de dreapta nu poate obține un procent atât de mare încât să fie partid guvernamental dominant. Însă o dreaptă unită poate deveni guvernamentală.

ISE: Ar fi mai puternice partidele precum PDL, FC, NR, MP dacă s-ar constitui într-o singură structură politică? Ar fi acest lucru posibil pe fondul orgoliilor liderilor care nu ar renunța la funcția de „președinte de partid”, fie el și unul insignifiant, pentru a consolida dreapta?
M.P.: Conform principiului „unde-s doi puterea crește”, la fel este și cu forțele de dreapta. Singura șansă pentru a trece USL în opoziție sau chiar PSD, în cazul ruperii USL, este coagularea forțelor de dreapta. Nicolae Iorga spunea foarte bine că „istoria își bate joc de cei ce nu o cunosc, repetându-se”. Așadar, dacă nu ești atent la istorie, riști să devii ridiculizat de prezent. De pildă, PSD și PNL au făcut întocmai ce au făcut PD și PNL în 2004. Atunci s-a constituit Alianța D.A. pentru a putea trece un PSD mamut în opoziție, acum s-a născut USL pentru a putea trece tandemul Traian Băsescu - PDL în opoziție. Acum numai o dreaptă unificată poate trece USL în opoziție. Orice politician care se lasă dominat de orgolii, va sfârși la pe-riferia scenei politice. Orice politician care își controlează orgoliul și așează pe primul plan succesul unui proiect și nu succesul propriei persoane, va juca tot timpul un rol în viața politică. Așadar, dacă vrem ca USL să ajungă cât mai repede în opoziție, nu este loc de orgolii. Cu cât orgoliile dreptei sunt mai mari, cu atât USL guvernează mai liniștit. Dreapta unită trebuie să dea cei mai buni candidați, în funcție de calitățile acestora și nu de procentele partidelor pe care aceștia le reprezintă. Astăzi, Forța Civică, un partid al cărui obiectiv este atingerea pragului electoral, are singurul candidat care poate câștiga alegerile prezidențiale, pe Mihai Răzvan Ungureanu. Dacă toate celelalte partide de dreapta vor trece peste orgoliul de a-și susține propriul candidat doar pentru că procentele partidelor sunt mai mari decât cel al Forței Civice, dar procentele propriilor can-didați sunt mai mici decât cel al lui Mihai Răzvan Ungu-reanu, atunci e-xistă perspec- tive clare pentru câștigarea alegerilor prezi-dențiale.

ISE: Cum explicați faptul că Forța Civică, Noua Republică și Mișcarea Populară au ales aceleași culori pentru reprezentările grafice: verde și albastru? Acestea sunt și culorile alese de PDL în campania din 2012, când s-a încercat un soi de „lepădare” de „ciuma portocalie”. Nu există riscul să fie confundate foarte ușor cele trei construcții politice?
M.P.: Sincer, eu nici n-am observat acest lucru. Nu cred că utilizarea acelorași culori produce confuzie în rândurile electoratului, mai ales că vorbim despre sigle diferite și lideri diferiți. Mesajele ar putea fi confundate pentru că, până la urmă, toți reprezentăm dreapta. Cred că electoratului de dreapta i-ar fi mai ușor să asculte o singură voce puternică a dreptei, decât mai multe voci separate care, pe fond, spun același lucru.


ISE: Inițial, Mihai Răzvan Ungureanu se contura ca un viitor om politic de succes, cu impact asupra unui electorat tot mai mare. Acest lucru a fost valabil până când MRU a lăsat deoparte sacoul și discursurile elegante și atractive ale intelectualului apolitic și a urcat pe scenă, alături de PDL, defilând într-un costum electoral a cărui croială nu i s-a potrivit deloc. Și-a ratat MRU cariera și credibilitatea politică încă din fașă? Ce șanse mai are acum și în ce context ar putea să redevină prezidențiabilul în care, cândva, începeau să creadă tot mai mulți?
M.P.: În luna iulie a anului trecut, Mihai Răzvan Ungureanu s-a comportat așa cum trebuia să se comporte orice român în fața loviturii de stat pe care USL o aranjase cu minuțiozitate. Mihai Răzvan Ungureanu a fost unul dintre cei care și-au pus la bătaie procentele, credibilitatea și încrederea mare de care se bucura în rândul românilor pentru a apăra democrația, pentru a apăra, până la urmă, România de asaltul pe care USL îl dădea asupra statului de drept. Atunci nu a existat o scenă electorală, ci doar o redută pe care câțiva oameni de dreapta o ridicaseră în fața tancului USL, care avansa încet și sigur peste România. Nu este nevoie ca Mihai Răzvan Ungureanu să redevină prezidențiabilul în care, după cum spuneți, cândva începeau să creadă tot mai mulți. La un an de la lovitura de stat eșuată a USL, toate sondajele de opinie arată că Mihai Răzvan Ungureanu este și rămâne singurul candidat care poate câștiga alegerile prezidențiale din partea dreptei unite.

ISE: Traian Băsescu, ca om politic, e aproape imposibil de egalat în actualul context. Există lideri politici care ar putea să-l concureze în discurs, impact asupra electoratului și popularitate și care ar putea să pună probleme serioase USL la prezidențiale? Cine?
M.P.: Traian Băsescu este fără doar și poate cel mai valoros om politic postdecembrist. Este cel care a trimis PSD-ul stat al lui Iliescu și Năstase în opoziție și l-a ținut acolo vreme de opt ani. Este cel care a adus dreapta la pu-tere și a ținut-o, cu mici sin- cope, tot vre-me de opt ani. Fără Traian Băsescu nu se putea vorbi de o guvernare a dreptei după anul 1989, așa cum nu se poate vorbi fără el nici de unificarea dreptei. Totuși, Traian Băsescu trebuie să predea simbolica ștafetă de lider al dreptei către un om politic nou, care să aducă după sine profesionalizarea clasei politice. Personal, cred că acest om politic nou este Mihai Răzvan Ungureanu.

ISE: În momentul de față nu există o opoziție credibilă și puternică. Dreapta e fărâmițată în partide multe și mici, fiecare dintre acestea revendicându-și rolul de partid care face opoziție. Nu avem opoziție pentru că nu există un lider sau un grup de lideri capabili să facă opoziție asemenea lui Traian Băsescu în 2004? Sau care sunt motivele?
M.P.: Nu vă grăbiți cu evaluarea scenei politice. Nu uitați că în anul 2005, PSD ajunsese în sondajele de opinie la un minim istoric de 18% iar Alianța D.A. la peste 50%. Și atunci se spunea că nu mai există opoziție în România și că Alianța D.A. va defila la guvernare minim opt ani de zile în aceeași formulă. Ca o paranteză, sunt convins că așa ar fi fost iar Alianța D.A. ar fi guvernat România minim opt ani de zile. USL scade constant și fără ca dreapta să fie articulată. Veți vedea că din momentul coagulării dreptei, mamutul USL de astăzi va deveni măgăruș simpatic.

ISE: Ca analist politic, cum credeți că s-ar putea consolida dreapta la Constanța, pentru a construi cuplului Mazăre-Constantinescu o opoziție reală, credi-bilă, care lipsește de 12 ani? Ce lider politic și cu ce mesaj ar putea să-i aducă la urne pe constănțenii care nu vor să voteze și care însumează 60% din electorat? 
M.P.: Păi, criteriile de unificare a dreptei la nivel național, adică fără orgolii de macho man, trebuie să fie literă de lege și la nivel local. Tandemul Mazăre-Constantinescu putea fi bătut la fiecare ciclu electoral din anul 2000 și până în prezent. Trebuia doar ca opoziția să acționeze ca un tot unitar și să construiască încet și sigur în jurul unui candidat tânăr, curat, cinstit, fără dosare penale, fără suspiciuni că ar fi furat pentru a face avere, un bun creștin, cu o experiență profesională consistentă în administrația locală sau într-o zonă de management performant, cu un grad de cultură peste nivelul mediu, care să își dorească să fie ales pentru a se pune exclusiv în slujba comunității și nu în slujba prietenilor săi. Eu sunt sigur că acest candidat există și că îl poate bate pe Mazăre. Trebuie doar ca toată dreapta să i se așeze în spate, să îl susțină și să nu îl facă țintar.

ISE: Cât mai rezistă USL la guvernare? În ce context și-ar spune „adio” Ponta și Antonescu?
M.P.: Eu sper să nu mai reziste măcar o zi. Cu cât rezistă mai mult USL la guvernare, cu atât se adâncește dezastrul național. Ponta și Antonescu își vor spune adio doar dacă PSD va propune un alt candidat pentru funcția de președinte al României. Altfel, ați văzut dumneavoastră vreun câine care pleacă de la măcelărie?

A consemnat Andreea Pavel