8 iun. 2013

Un nou succes al cooperării transfrontaliere România-Bulgaria



INSTITUTUL EUROPEAN PENTRU TURISM CULTURAL EUREKA ȘI PRIMĂRIA NĂVODARI AU LANSAT PROIECTUL UNUI COMPLEX PISCICOL

     După ce s-a bucurat de o serie de succese răsunătoare în mai multe localități din județul Constanța, cooperarea transfrontalieră România-Bulgaria mai înregistrează unul, de această dată la Năvodari.
Primăria, împreună cu Institutul European pentru Turism Cultural Eureka, din Bulgaria, au lansat proiectul „Centru transfrontalier de afa-ceri în turism și activități conexe - Piața de pește și produse din pește”, care se adresează în special agenților economici din turism și sectorul piscicol. Administrația locală încearcă astfel să stimuleze cooperarea între mediul de afaceri român și cel bulgar din zonele Năvodari și Balchik. Realizarea proiectului complexului piscicol se va întinde pe o perioadă de 15 luni și va cuprinde o serie de obiective, dintre care, una dintre cele mai importante este crearea infrastructurii de afaceri comune și a serviciilor de afaceri, pentru dezvoltarea durabilă a zonei transfrontaliere.
       Nu în ultimul rând, mai menționăm că piața propriu-zisă nu va fi una așa cum ne imaginăm când auzim „piață de pește”. Aceasta va avea un design modern și inedit și va beneficia de următoarele facilități:  10 puncte interioare de vânzare, 16 puncte exterioare, sală de conferințe/ evenimente, pavilion expozițional, birouri etc.
     În altă ordine de idei, Primăria Năvodari mai punctează un proiect care va asigura vizibilitatea orașului peste granițe. Pe 7 iunie, la ora 14:00, la Casa Căsătoriilor din localitatea constănțeană, a fost semnat protocolul de înfrățire între orașul Năvodari și localitatea Krusevo, din Republica Macedonia.

Andreea Pavel