8 iun. 2013

LUNGUL DRUM AL LUI RECEP ERDOGAN CĂTRE KEMAL ATATURK



     Primul ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, omul care vrea să decidă totul, de la obiceiurile de consum şi viaţa cotidiană la scrierea istoriei şi strategiile de politică externă, nu va pleca de la conducerea ţării sale. Anul trecut, Turcia deţinea un produs intern brut de aproape 1 000 miliarde de euro, devansând state precum Belgia sau Norvegia. Creşterea economică accelerată nu are istoric în Europa după al Doilea Război Mondial: abia Germania occidentală, dar cu un masiv ajutor american, mai poate spera la o astfel de recunoaştere. Guvernul de la Ankara a stabilit recorduri fără precedent în creşterea producţiei industriale şi agricole, în sporirea veniturilor individuale, în demararea de lucrări de infrastructură la care fondatorul statului laic, Kemal Atatűrk, nici nu a visat. Prestigiul Republicii, sub conducerea Islamului liberal moderat, este unul foarte mare în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în Asia Centrală şi Caucaz sau în Europa de Sud-Est. Adică acolo unde, în ciuda denumirilor peiorative din cancelariile occidentale (mai ales Berlin, Paris şi Viena), ministrul de Externe Ahmet Davutoğlu, instrumentează „neo-oto- manismul”. În plus, alături de Polonia şi România, Turcia a devenit frontiera europeană a securităţii americane.
     Demonstraţiile de la Istanbul, Ankara şi Izmir reprezintă o dovadă a maturităţii sociale şi politice a societăţii turce, incontestabil o opinie publică europeană. Majorităţile acestor oraşe, cosmopolite, laice, occidentalizate nu pot agrea autoritarismul guvernamental: prohibiţia alcoolului, reintroducerea portului islamic în şcoli, redefinirea statutului femeii, inter-zicerea sărutului în public, distrugerea istoriei neisla-mice a fostei capitale imperiale (Istanbul), agresivitatea faţă de elitele europeniste şi liberale. Turcia se află într-o criză de creştere: Islam sau secularism, rural sau urban. Explozia economică fără precedent, care a triplat produsul intern pe locuitor în ultimul deceniu, ţine pasul cu măsuri autoritare, pe placul „majorităţii tăcute” a populaţiei din zona rurală şi din oraşele mici şi medii dar în contradicţie cu aspiraţiile şi aşteptările locuitorilor din cele trei cele mai populate centre urbane din ţară. La Istanbul, Ankara şi Izmir se simte dureros deficitul de democraţie din ultimul deceniu şi agresiunea la tradiţiile laice şi republicane lăsate moştenire de Kemal Atatűrk. O altă majoritate, aceea care a asi-gurat victoriile succesive în alegeri ale lui Erdoğan, este de acord cu bunăstarea fără precedent, care sfidează criza financiară mondială, şi cu preceptele moralei islamice diriguite guvernamental.
     Recentele tulburări din Turcia, pe fundalul unei creşteri economice ameţitoare, dau dovada pierderii reflexelor democratice ale clasei politice turce şi a tendinţei de revenire la o esenţă a politicilor de până acum: autoritarismul. Pe de altă parte, societatea turcă se defineşte ca europeană în atitudini şi discurs. Este, cu siguranţă, prima mare bătălie pe care, după 11 ani de guvernare fără opoziţie, primul ministru Erdoğan o pierde.

Florin Anghel
fl_anghel@yahoo.com