1 iun. 2013

Criza fotbalului românesc



PARTEA II: GEORGE COPOS

     „Un om de succes este cel care poate construi o fundație solidă din cărămizile pe care alții le-au aruncat în el“, acesta este citatul lui David Brinckley, cu care George Copos își întâmpină cititorii pe blogul său personal. Iar Copos a construit un întreg imperiu din aceste cărămizi, nu doar o simplă fundație la ANA Hotels.
     Om de afaceri, senator al României din 2004, în perioada Tăriceanu, și finanțator al echipei de fotbal Rapid București, pe numele său Gheorghe Copos, acesta este cunoscut în România după vorbele sale celebre: „Se scufundă planeta“. Ca și cele două personaje pe care le-am prezentat în numărul anterior, Becali și Borcea, Copos este un posibil pușcăriabil, fiind implicat în diverse procese, având la activ o condamnare de 4 ani cu executare, în ianuarie 2013, însă sentința nu este definitivă, în dosarul „Loteria“. Pe rol mai este implicat în dosarul „Transferurilor“, alături de prietenii lui din fotbalul românesc, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Gică Popescu, Jean Pădureanu și Gigi Nețoiu.
     Dar să ne focalizăm atenția asupra traseului urmat de George Copos în fotbalul românesc. Acesta a preluat echipa Rapid în urmă cu 20 de ani, atunci când formația din Giulești „traversa una din multele sale perioade grele. Se antrena pe baza sportivă Pasteur, în noroi până la glezne, apoi se spăla la o cișmea“, după cum scrie pe blogul său personal Copos. Investițiile afaceristului român, pe care îl găseam în 2010 în revista Forbes cu o avere de cca. 200 de milioane de euro, au făcut ca Rapidul să câștige în perioada 1993 – 2013 două titluri de campioni, patru Cupe ale României, patru Supercupe și participări multiple în Cupele Europene.  Fiind cunoscut ca unul dintre cei mai zgârciți patroni de club din România, se pare că buzunarele lui Copos s-au închis definit, Rapidul ajungând în stare de insolvență.
     Jucători neplătiți, investitori absenți, suporteri supărați. Cam asta este radiografia din 2013 a clubului din Giulești, poate una dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România. De vreo 4 ani de zile, sau chiar mai bine, Copos se vaită că s-au terminat banii și vrea să renunțe la Rapid. Cu lacrimi în ochi și cu „sufletul alături“ de giuleșteni, acesta se luptă să găsească un investitor, însă nu prea se găsește nimeni interesat. Deși Copos ar da Rapidul și pe un leu (cu un lot de jucători cu o valoare comercială de 11,8 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.ro ), nimeni nu se înghesuie să preia frâiele echipei, din cauza datoriilor acumulate de-a lungul anilor.
     Au mai fost negocieri, s-au vehiculat nume. Prin 2009 se spunea că investitori germani vor să preia Rapidul, apoi a urmat omul de afaceri Fathi Taher, care spunea că poate aduce banii arabilor de la Manchester City în Giulești, ca în cele din urmă Gruia Stoica, un alt om de afaceri din România, să își arate disponibilitatea de a-l înlocui pe Copos. Însă toate au rămas la nivel de negocieri. În acest timp, Rapidul a ajuns în insolvență, jucătorii pleacă pe capete, iar palmaresul și tradiția Rapidului se poate duce pe „apa sâmbetei“.
Într-o declarație dată de Adrian Porumboiu, fostul mare arbitru și actualul finanțator al celor de la Vaslui, acesta concluzionează cu o remarcă ironică, dar din păcate adevărată, situația Rapidului: „Sunt curios cine va lua acum această echipă, cine va veni în asemenea situație. O să mai aibă investitor când va avea Bolintin Vale echipă în Champions League“. Sperăm ca cei din Bolintin Vale să-și ungă ghetele cu fotbalină și să se apuce de treabă, căci altfel vom pierde încă o echipă reprezentativă a fotbalului românesc, dacă nu am pierdut-o deja.

Cristian Andrei Leonte
cristian.leonte@info-sud-est.ro