1 iun. 2013

Antena 3, între „Cântarea României” și Ministerul Propagandei



     Când spui Antena 3, te gândești la inamicul media nr.1 al președintelui Băsescu, inamicul celor 7,5 milioane de români. La fel cum te gândești la președintele (doar de partid) mult iubit Dan Voiculescu, cel care și-a dat demisia din Parlament de atâtea ori de cât a fost nevoie ca să amâne verdictul în procesul care l-ar putea arunca după gratii vreo 20 de ani.
     În fine, Antena 3 este televiziunea care a funcționat, în campaniile electorale și de suspendare a președintelui, mai bine decât ar fi funcționat un Minister al Propagandei. Departe de a putea fi consi-derate voci obiective ale media, Mihai Gâdea, Valentin Stan, Dana Grecu, Alessandra Stoicescu, Mircea Badea și Victor Ciutacu (în prezent este angajatul RTV, unde evident a trebuit să-și schimbe convingerile și discursul peste noapte) au zbierat din rărunchi până au răgușit, s-au schimonosit, s-au strâmbat, au gesticulat până când corpul le-a fost paralizat de febră musculară, au jignit și au adresat injurii, au făcut tot ce ne puteam ima-gina că ar putea să facă un „om de presă” pentru a manipula opinia publică după bunul plac al mogulului al cărui principal inamic este, evident, inamicul românilor, nu-i așa?
     În timpul referendumului și la sfârșitul campaniei electorale pentru parlamentare se puneau pariuri: Dacă pică Băsescu, ăștia de la Antena 3 rămân fără locuri de muncă. Dacă rămâne Băsescu, ăștia or să-și facă bagajele. Despre ce vor mai face emisiuni dacă va câștiga zdrobitor USL? Băsescu a rămas președinte, s-a retras din lumina reflectoarelor, USL a câștigat zdrobitor alegerile, are Parlamentul, are Executivul, are tot ce și-ar dori un partid aflat la putere. Nu mai are cel mai important lucru însă: nu mai are scuză. Nu mai poate arăta spre Băsescu, spunând că el este de vină pentru toate relele din România. Așa că Antena 3 a rămas fără subiecte. Și cum nu pot face emisiuni despre propriul guvern ai căror vasali sunt, jurnaliștii de la Antena 3 au fost nevoiți să improvizeze. Așa a început Mihai Gâdea, pitbullul cu față de copil, să își șteargă lacrimile în fața cazurilor sociale prezentate la „Sinteza Zilei”. Apoi, cea mai recentă ispravă a anteniștilor nu este arderea, în direct, a unei păpuși voo-doo a lui Băsescu, ci conceperea celui mai mare drapel din lume. Porcării și povești lacrimogene, gesturi și inițiative de o ipocrizie crasă, care se înfundă într-un așa-zis patriotism infect, menite să deturneze atenția publicului de la actualul context socio-economic al României.
De azi, însă, anteniștii au un motiv de bucurie. În sfârșit își pot da jos plictisitoarele și inconfortabilele costume de Moș Crăciun și Albă ca Zăpada, își ascut iar dinții și se pregătesc să devoreze ditamai evenimentul: Șeful Antena 1, Sorin Alexandrescu, este cercetat penal de DNA pentru șantaj la adresa RCS&RDS (conform Mediafax). Adio eroii României, adio cazuri sociale și drapel iubit. Ia ghiciți cu numele cui vor începe să spele iar latrinele și podelele cei mai obiectivi jurnaliști din România?

Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro