4 apr. 2013

Interviu cu Mircea Grosaru, Deputat al minorității italiene din Parlamentul României și Președintele Asociației Italienilor din România


”Tot ce se întâmplă în Italia se transpune aproape identic și în România, mă gândesc la cei doi lideri politici, Beppe GRILLO şi Dan DIACONESCU”


ISE: Cum comentați rezultatele ultimelor alegeri parlamentare din Italia? Considerați că a fost vorba de o victorie a populiștilor, un mesaj anti-Uniunea Europeană, un vot negativ pentru guvernul Monti și programul său de austeritate?
Mircea Grosaru: Rezultatele alegerilor din Italia şi nu numai, reprezintă un alt efect al globalizării, dar la nivel de Europa, nefiind Italia prima ţară în care se observă acest lucru. Dacă putem face comparaţie, şi cred că putem, mă gândesc cât de mult semănăm noi cu Italia din toate punctele de vedere şi, mai ales, politic. Tot ce se întâmplă în Italia se transpune aproape identic şi la noi, şi invers; mă gândesc la cei doi lideri politici Beppe GRILLO şi Dan DIACONESCU.
     Votul din Italia a fost clar un vot anti austeritate, împotriva premierului Mario MONTI, dacă vreţi, un vot împotriva unui guvern „apolitic” cum s-a dorit a se numi Guvernul Monti, o răzbunare, dacă vreţi, a clasei politice pe un personaj care a dorit să demonstreze că Italia are nevoie de soluţii tehnice şi nu de soluţii politice şi, extrapolând, Uniunea Europeană la fel. Din păcate, doar soluţiile politice pot rezolva întodeauna asemenea probleme care apar ciclic la circa 50-60 sau 80 de ani, gândindu-mă doar la perioadele 1929-1933, sau 1944-1945.    

ISE: Vedeți vreo soluție la instabilitatea politică din ultima lună? Principalele trei partide votate în alegeri par a se afla pe poziţii ireconciliabile.
M.G.: În Italia, spre deosebire de România, lupta politică este mult mai intensă, patimile sunt mult mai mari, la fel ca şi interesele. Este greu de presupus, după cele întâmplate, că o altă formaţiune politică ar putea forma Guvernul şi cu atât mai puţin, Beppe GRILLO. Din punctul meu de vedere, ne îndreptăm fie spre un compromis care nu va dura prea mult, fie spre alegeri anticipate. Se pare însă că influenţa premierului Silvio BERLUSCONI asupra vieţii politice italiene a fost atât de mare, încât la ora actuală, indiferent de rezultatele şi erorile făcute de-a lungul timpului de acesta, ele sunt pe cale de a fi iertate şi uitate, în speranţa că ar putea fi numit din nou premier. Este singurul personaj politic italian care îşi poate asuma orice. Din acest punct de vedere, nu seamănă cu nimeni de la noi, chiar dacă unii din România au crezut că pot deveni şi ei un mai mic Silvio BERLUSCONI.

ISE: În această ultimă campanie electorală au fost vehiculate numeroase mesaje anti-UE. Mă refer aici, în special, la cele emise de Silvio Berlusconi și Beppe Grillo. Se poate pune problema unui viitor al Italiei în afara Uniunii Europene?
M.G.: Silvio BERLUSCONI este un om politic de rasă, care ştie ce mesaj poate transmite pentru a-şi redobândi încrederea de altă dată şi nu a ezitat nici un moment pentru a-l folosi: mesajul anti Uniunea Europeană. Pentru el, este doar un mesaj politic, nu şi o convingere personală, pentru că, în alte multe ocazii, acesta a ştiut să negocieze foarte bine cu Uniunea Europeană în favoarea Italiei. În acelaşi timp, Silvio BERLUSCONI ştie bine că soluţia pentru criza politică şi economică actuală este una politică, fiind singurul capabil a negocia şi o face foarte bine, cu ţări precum Germania şi Franţa, pentru o soluţie care ar putea duce mai departe politica Uniunii.

ISE: În cazul unor alegeri anticipate, care devin din ce în ce mai probabile în condițiile eșecurilor negocierilor, pentru ce credeți că vor opta italienii? Se vor reorienta către partidele tradiționale sau vor vota în continuare anti-sistem?
M.G.: Cred că vor opta pentru soluţia politică, întrucât orice altă variantă este pierzătoare. Italienii ştiu să se mobilizeze în situaţii extreme, având experienţa şi deschiderea către dialog şi negociere. Din păcate, precum şi în România, partidele politice tradiţionale şi-au pierdut mult din credibilitate şi doar alianţele politice pot fi credibile. Poate alegerile anticipate vor putea conduce la o alianţă credibilă, centru stânga - centru dreapta, care ar rezolva situaţia politică doar pe o perioadă scurtă de timp.

ISE: În calitatea dumneavoastră de președinte al Asociației Italienilor din România-RO.AS.IT., ați repurtat un mare succes dobândind, din partea guvernului, statutul de asociație de utilitate publică. Puteți să ne prezentați, pe scurt, un bilanț al reușitelor Asociației, cât și câteva obiective pentru viitor?
M.G.: Suntem prima organizaţie etnică din Grupul minorităţilor care a obţinut acest statut, iar după noi şi după modelul nostru, l-au obţinut şi celelalte. Şi asta nu pentru că noi suntem cel mai bine organizaţi, ci doar a fost o opţiune de timp, pentru că și alte organizaţii sunt bine închegate, unele funcţionând chiar şi dinaintea anului 1990. Noi am împlinit anul trecut 20 de ani de funcţionare şi avem o activitate continuă de 20 de ani, ceea ce ne-a dat o anumită consistenţă.
     Statutul de utilitate publică este o chestiune de formă şi nu de fond, un lucru care mai mult ne obligă şi nu ne ajută efectiv, decât că responsabilităţile noastre sunt pe măsura numelui şi a onoarei prin care Guvernul României ne-a conferit acest titlu prin H.G. nr.109/2008.
     Avem multe reuşite în toată această perioadă şi cea mai mare o reprezintă înfiinţarea şcolii cu predare în limba maternă, limba italiană la Liceul „Dante Alighieri” din Bucureşti. Implicaţi în învăţământul în limba italiană, ca limbă maternă, s-a reușit începând cu acest an a se închide întreg cercul, începând cu clasa pregătitoare, clasa 0 şi terminând cu clasa XII de liceu. Am reuşit mutarea sediului cultural în Bucureşti şi organizarea unor acţiuni periodice, saloane culturale, tradiţionale, de poezie, literatură, muzică şi chiar de modă italiană. Tipărim un ziar, „Piazza Romana” şi o revistă „Siamo di nuovo insieme” pe care o distribuim în toată ţara, gratuit tuturor membrilor asociaţiei noastre şi nu numai, ci şi simpatizanţilor noştri. În acest mandat, pentru că etnicii noştri nu sunt compact aşezaţi în anumite zone ale ţării, am hotărât să înfiinţez un nou birou parlamentar la Bistriţa, unde localnicii mi-au acordat votul lor de încredere, fiind, după Bucureşti, localitatea în care am avut cele mai multe voturi şi pentru care am un deosebit respect, pentru oameni, pentru tradiţii şi nu numai. Voi încerca din toată inima să ajut judeţul Bistriţa de a se dezvolta pe măsura caracterului curat al oamenilor de acolo, dar şi pentru faptul că zona are un potenţial economic extraordinar, iar oamenii sunt deosebit de harnici.
     Cea mai importantă realizare a mea este, însă, că am reuşit, de-a lungul celor 20 de ani de activitate, să aducem împreună cetăţenii etnici italieni cu noul val de investitori italieni în România, cei care reprezintă noul val al viitorilor cetăţeni români de origine italiană, mulţi stabiliţi deja la noi şi care, prin intermediul asociaţiei noastre, au reuşit o mai bună integrare, o mai bună cunoaştere a realităţilor de la noi. Şi nu ne vom opri aici…

A consemnat Georgiana Țăranu
georgiana.taranu@info-sud-est.ro