21 apr. 2013

Cine face cumpărăturile de Paște, în locul nevoiașilor din mediul rural?


În unele localități constănțene, localnicii așteaptă cu nerăbdare sărbătorile de Crăciun și Paște pentru că, odată cu ele, vin și cadourile de la primării! Fie că sunt achitate din sponsorizări sau din bugetul local, pachetele cu alimente tradiționale au ajuns negreșit, an de an, chiar și în plină criză, la mii de familii din județul Constanța. Câteva exemple sunt comunele Săcele, Albești, Crucea și Nicolae Bălcescu. Primarii acestor localități au grijă ca, în preajma sărbătorilor, să cumpere ulei, zahăr, făină, pui, dulciuri, cozonaci și alte alimente, pentru ca mai apoi să le împacheteze frumos și să le trimită fiecărei familii care are o situație financiară precară. 1 iunie este o altă zi care aduce bucurie în cele trei comune, doar că de această dată, pachețelele ajung la copiii din localități.

Primarul din Albești: „Oricât de grele ar fi vremurile, alimentele de sărbători nu trebuie să le lipsească localnicilor“

„Și în comuna noastră, oferirea pachetelor alimentare de sărbători a devenit o tradiție. În fiecare an, de Paște și Crăciun dăm 660 de cadouri, ca să le spunem așa, pentru familiile care întâmpină probleme financiare. Aceste pachete sunt achitate de sponsori și nicidecum din banii primăriei. Pachetele conțin alimente de bază: pui, făină, zahăr, ulei etc. Măcar așa încercăm să le înseninăm sărbătorile. De aceea cred că oricât ar fi vremurile de grele, trebuie să ne străduim să găsim sponsori care să ne asigure pachetele alimentare de Paște și de Crăciun”, ne-a declarat primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan.

Un deceniu de tradiție, la Săcele

„Anual, 800 de familii nevoiașe din Săcele primesc pachete alimentare de Paște și de Crăciun. Încercăm astfel să le aducem zâmbetul pe buze măcar de două ori pe an. Nevoile și grijile lor sunt mari, însă facem și noi, ca reprezentanți ai administrației locale, tot ce putem. Când am ajuns primar am încercat să găsesc soluții și, împreună cu echipa din primărie, am stabilit că unul dintre lucrurile pe care putem și trebuie să le facem este să îi ajutăm măcar cu ocazia acestor două mari sărbători. A devenit deja o tradiție ca 800 de familii din Săcele să primească ulei, făină, zahăr, pui, cozonac, fructe și alte alimente. Am făcut asta dintotdeauna și voi continua tradiția cât voi fi primar. Ar trebui să mai menționăm și ajutorul pe care ni-l acordă Dumitru Cușu, patronul restaurantului „Vraja Mării”, un bun prieten al comunității noastre. De fiecare dată când i-am cerut ajutorul pentru anumite cazuri sociale, ne-a fost alături și ne-a oferit sprijinul lui. Este un om deosebit care a făcut și face multe pentru noi, se implică mai ales în cazurile sociale”, ne-a declarat primarul comunei Săcele, Ion Oprea.

1700 de pachete cu alimente pentru nevoiași, la Nicolae Bălcescu!

„Ca în fiecare an de când sunt primar, voi continua tradiția și vom da și anul acesta pachete alimentare pentru 1700 de familii. Acestea vor conține alimentele de bază: ulei, cozonac, zahăr, făină și altele. Încercăm, prin această inițiativă, să aducem bucurie oamenilor măcar în preajma sărbătorilor, să nu aibă nici o grijă și să mai economisească niște bănuți. Niciodată nu am folosit banii din bugetul local, ca să nu existe discuții și să eliminăm suspiciunile care ar putea să apară. Acordarea cadourilor de Paște și de Crăciun, dar și evenimentele pentru copii sunt întotdeauna finanțate de sponsori. Ne pregătim deja și pentru 1 iunie, atunci când vom organiza excursii pentru copiii din Dorobanțu și Nicolae Bălcescu, dar și jocuri și spectacole în localitate, pentru ca micuții din comuna noastră să se distreze pe cinste de ziua lor. Pe această cale aș vrea să le mai transmit localnicilor noștri să aibă parte numai de realizări, de un Paște Fericit, să fie sănătoși și veseli”, a declarat Viorel Bălan, primarul comunei Nicolae Bălcescu.

Andreea Pavel

andreea.pavel@info-sud-est.ro