3 mar. 2013

„Ne grăbim să fluturăm cărțile lui Cioran și Ionescu, de fiecare dată când Franța ne arată cu degetul”


     Carnea de cal vândută drept carne de vită, originară din România, a scandalizat (de parcă mai era nevoie) atât presa cât şi autorităţile europene. Jurnaliştii francezi şi oamenii politici ai Franţei anului 2013 s-au luat la întrecere în a-şi demonstra (dez)abilităţile de a comenta acest subiect fierbinte.
     S-a vorbit despre trichineloza din România (Michèle Rivasi, europarlamentar francez din partea Europe Écologie Les Verts, într-o dezbatere televizată difuzată pe canalul LCP), despre legea care inter-zice circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală pe drumurile publice şi s-a încheiat victorios în favoarea cărnii din producţia autohtonă, preferată oriunde-oricum-oricând produselor de import româneşti (François Bayrou, preşedintele partidului de centru MoDem şi candidat la prezidenţialele din 2012, pe BFM TV).
     În fond, vinovăţia României în scandalul cărnii de cal este irelevantă. Ne punem mâinile în cap ori de câte ori citim ceva despre ţara noastră în presa europeană şi răsuflăm uşuraţi când mai luăm câte un premiu pe la vreun festival internaţional de film sau pe la vreo întrecere sportivă. Ne grăbim să fluturăm cărţile lui Cioran şi ale lui Ionescu ori de câte ori Franţa se grăbeşte să ne arate cu degetul. Suntem mândri de balcanismul nostru dar şi de faptul că timp de un secol şi jumătate ne-am îmbrăcat de la Paris. Ne scăldăm în aceste două extreme şi privim neputincioşi la discrepanţa dintre ceea ce am vrea noi să se vadă în Afară şi ceea ce vrea Exteriorul să vadă. Sunt plagiatul unui premier, câinii maidanezi şi lipsa autostrăzilor realităţi de necontestat? Da. Sunt ele singurele care merită să fie evocate la tot pasul mediatic dincolo de graniţe? Nu.
În acest delir colectiv, parcă nu ştii pe cine să tragi la răspundere mai întâi. Pe cei care în douăzeci şi patru de ani nu şi-au dat osteneala să le povestească celorlalţi des-pre România sau pe cei care n-au avut răbdarea sau interesul să asculte? În realitate, în ceasul al 2013-lea ne-ar trebui o forţă supraomenească pentru a unifica România din Occident cu cea din Orient. Unde să căutăm această forţă şi cum s-o folosim după ce-o găsim?


Denisa Cîrlomăneanu
denisa.cirlomaneanu@info-sud-est.ro