20 mar. 2013

Inconștiență și ipocrizie! Statul român nu mai supraveghează iazurile de steril de la Baia, unde se procesa cuprul extras din mina Altân Tepe


     Omul care monitoriza iazurile a fost demis pentru că Ministerul Economiei nu are 1000 de lei pe lună să-i plătească salariul, în timp ce directorii firmei de stat care se ocupă cu închiderea minelor și monitorizarea zonelor au salarii de șapte ori mai mari! Directorul SC CONVERSMIN SA recunoaște că ”sunt multe iazuri în toată țara, mult mai periculoase, lăsate nesupravegheate din cauza lipsei fondurilor!”

     Pe 4 martie a.c., Marcel Bucur (foto), fost reprezentant al societății Minvest Deva, a fost înștiințat de  Ministerul Economiei, prin SC CONVERSMIN SA, că ”nu mai există fondurile necesare” pentru salariul pe care îl primea în schimbul supravegherii iazurilor de steril de la Baia (județul Tulcea), create în timpul exploatării minei de cupru de la Altân Tepe (comuna Stejaru, județ Tulcea). Conform Proiectului Tehnic de Închidere a Minelor şi Refacere a Mediului, monitorizarea iazurilor de la Baia ar fi trebuit să fie asigurată de o echipă de 8 oameni, timp de 50 de ani, până în 2056.  Pe lângă faptul că Marcel Bucur (care a participat și la procesul de închidere a minei și ecologizare a zonei) era singurul care monitoriza iazurile, iar supravegherea nu era asigurată de 8 oameni, așa cum prevede legea, iată că acum Statul nu mai găsește 1000 de lei lunar nici măcar pentru a plăti salariul unui singur om!
   

     Ing. șef Victor Pătrășcoiu, reprezentantul Minvest Deva: ”În cazul unor calamități naturale, sau în cazul unor ploi abundente, ar fi într-adevăr o problemă cu iazurile respective. Într-adevăr, legea spune că monitorizarea ar trebui asigurată în continuare, de opt oameni. Dar nu prea plouă în zonă...”

     Am stat de vorbă cu ing. șef Victor Pătrășcoiu, reprezentantul Minvest Deva, care ne-a confirmat faptul că monitorizarea ar trebui asigurată în continuare, dar că nu există resursele financiare necesare. De asemenea, Victor Pătrășcoiu ne-a uimit cu următoarea replică: ”În cazul unor calamități naturale, sau în cazul unor ploi abundente, ar fi într-adevăr o problemă cu iazurile respective. Monitorizarea ar trebui asigurată în continuare. Dar nu prea plouă în zonă...”. Acesta a mai adăugat: ”Problema cu care ne confruntăm este nealocarea sumelor necesare pentru monitorizare. Probleme prea mari nu sunt  la Altân Tepe, pentru că este o suprafață bine ecologizată și, în plus, sunt iazuri de câmpie și, din punct de vedere al stabilității, nu sunt probleme. Într-adevăr, legea spune că trebuie să se ocupe de monitorizare opt oameni, timp de 50 de ani, însă dacă nu sunt fenomene specifice, durata poate scădea. În cazul unor ploi abundente, ar exista, într-adevăr probleme”.

     Nicolae Ianuș, primarul comunei Baia: ”E foarte periculos! Am dat ordin polițiștilor locali să meargă în fiecare zi, să verifice zona. Chiar și eu mă abat de la drum, când văd oameni cu animale la iazuri, și le explic de ce nu au voie acolo”

     Nicolae Ianuș, primarul comunei tulcene Baia, pe raza căreia se află iazurile de steril, ne-a declarat că știa de măsura luată de Ministerul Economiei, de a nu mai plăti salariul omului care monitoriza iazurile: ”Nu sunt sănătoși la cap! Ei n-au bani de irigații, n-au bani de monitorizare, n-au bani de nimic altceva, decât de salariile lor. Și la urmă, tot noi, primarii, plătim ponoasele. Ce vor? Să plătim tot noi? Să ne facă tot pe noi responsabili dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva?! Tot noi să plătim, după ce că suntem săraci lipiți pământului? Știam că omul respectiv nu mai primește salariu ca să meargă acolo, așa că am dat ordin polițiștilor locali să meargă cel puțin o dată pe zi să le explice oamenilor care vin cu animalele acolo că nu au voie. Până și eu când sunt pe șosea, mă abat de la drum dacă văd animale acolo și le gonesc, și le explic oamenilor de ce nu au voie acolo. E foarte periculos pentru viața localnicilor din Baia și am încercat să iau toate măsurile care mi-au stat în putință, dar nu pot să fac mai mult. Și, oricum, nu e responsabilitatea primăriei să facă asta. Dar nu putem să stăm cu mâinile în sân când vedem cât de inconștienți sunt unii. Dacă în Proiectul Tehnic scrie ceva, atunci trebuie să se respecte ce scrie acolo!”, ne-a declarat primarul Nicolae Ianuș, supărat de iresponsabilitatea reprezentanților Statului.

     Marcel Bucur, fostul angajat care supraveghea iazurile de steril: ”Chiar dacă nu îmi mai primesc salariul, mă duc zilnic, pe banii mei, să supraveghez zona, pentru că dacă s-ar întâmpla ceva aș avea mustrări de conștiință toată viața. Cred că pe asta se bazează ei…”

     Am stat de vorbă cu Marcel Bucur, omul care până pe 4 martie 2013 s-a ocupat cu monitorizarea iazurilor de la Baia. Când ne-am întâlnit cu el, în Altân Tepe, Marcel Bucur tocmai ce se întorsese de la Baia. L-am întrebat de ce mai monitorizează iazurile, dacă nu mai este plătit pentru această activitate. Răspunsul a fost simplu: ”Monitorizez zona din responsabilitate. Unele lucruri nu trebuie făcute doar pentru bani. Asta e… Aș avea mustrări de conștiință toată viața, dacă s-ar întâmpla ceva. Cred că pe asta se bazează și ei”, ne-a declarat Marcel Bucur. Acesta a mai adăugat: ”Statul a preferat să plătească mai mult pe recompensele plătite minerilor și pe procesul de închidere și ecologizare a zonei decât să plătească investițiile necesare pentru modernizarea sistemului de exploatare. Dacă ar fi investit o sumă mult mai mică în modernizarea tehnologiei, noi și acum puteam să exploatăm cantități însemnate de cupru de la Altân Tepe, am fi avut în continuare mii de locuri de muncă și am fi rămas un important exportator de cupru. Dar au preferat să închidă, spunând că nu este profitabil. Mie, pe 4 martie, mi-au spus că nu mai au bani să mă plătească ca să monitorizez în continuare iazurile de steril de la Baia. Conform legii și a proiectului post-închidere mină, o echipă de 8 oameni ar fi trebuit să asigure monitorizarea iazurilor de la Baia timp de 50 de ani, începând cu anul  2006. Nu am fost niciodată 8. Eram doar eu, care am și participat la ecologizare. Acum, Conversmin, societatea care se ocupă cu închiderea, m-a înștiințat că Ministerul Economiei nu are să-mi dea 1000 de lei pe lună ca să asigur supravegherea zonei. Pericolul este foarte mare. La iazurile de steril sunt oameni care își duc animalele la păscut și care pot fi infestate, iar dacă vine vreo ploaie mai mare, riscurile cresc proporțional. Chiar dacă nu mai îmi dau bani, eu totuși mă duc zilnic acolo, pentru că sunt un om responsabil, am pus suflet în acest proiect și sunt conștient de riscurile care ar putea să apară în lipsa unei monitorizări permanente”, a conchis fostul angajat al Conversmin.

     Directorul ConversMin, societatea care se ocupă cu închiderea minelor din România: ”Este o problemă națională. Sunt mult mai multe zone cu riscuri și mai mari, care sunt nesupravegheate din cauza lipsei banilor”

     Am stat de vorbă și cu Ion Stamin Purcaru, directorul general al ConversMin, Societatea Comercială de Conservare şi Închidere a Minelor. Acesta ne-a declarat: ”Această problemă este una general valabilă, la nivel național. Fondurile pe care le-am primit reprezintă doar 20% față de cele de anul trecut. Sunt mult mai multe zone cu riscuri asociate mult mai mari față de cele de la Altân Tepe. Statul este cel care finanțează lucrările. Atâția bani primim, atâția bani avem. Încercăm, prin personal propriu, să monitorizăm secvențial cele 556 de obiective de care ne ocupăm în acest moment. Facem tot ce putem, dar, din păcate, sunt mult mai multe zone, cu riscuri mult mai mari, lăsate nesupravegheate, din cauza lipsei banilor”.

Cum se ”spală pe mâini” Ministerul Mediului în situația de la mina Altân Tepe? 

     Reprezentanții Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice ne-au răspuns întrebărilor trimise într-o solicitare oficială, redactată în temeiul Legii 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public. Deși au dat dovadă de o măestrie desăvârșită în evitarea unor răspunsuri concrete și punctuale, nu putem să nu le mulțumim pentru promptitudinea cu care au dat curs unei astfel de solicitări, spre deosebire de colegii lor de la Ministerul Economiei, de la care încă așteptăm un punct de vedere oficial. Vă invităm să citiți în rândurile ce urmează, punctul de vedere al reprezentanților MMSC.  

„Activităţile de monitorizare post-închidere revin exclusiv SC Conversmin SA (Ministerul Economiei, n.red.)”

Cum comentați faptul că nu se respectă perioada de monitorizare a iazurilor, de 50 de ani, stabilită prin Proiectul Tehnic de Închidere a Minelor și Refacere, și care sunt repercusiunile negative asupra mediului? 

     „Cele două iazuri (Iazurile I şi II) aparţinând fostei exploatări cuprifere Altân Tepe situate în comuna Baia, jud. Tulcea, se află în administrarea SC CONVERSMIN SA, societate aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, cu atribuţii privind închiderea şi ecologizarea lucrărilor miniere, inclusiv asigurarea monitorizării post-închidere a acestora, aşa cum se precizează la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr.313/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale de Conservare şi Închidere a Minelor "Conversmin" - SA, cu modificările și completările ulterioare. Cele două iazuri au fost închise şi ecologizate în luna iunie 2010, conform raportului privind situaţia iazurilor de decantare din industria minieră elaborate de SC Conversmin SA la 31.10.2011. În aceste condiţii, activităţile de monitorizare post-închidere a iazurilor de steril aparţinând fostei exploatări cuprifere Altân Tepe revine exclusiv SC Conversmin SA. De asemenea, ţinând cont de faptul că au fost efectuate şi recepţionate lucrările de închidere şi ecologizare ale celor două iazuri, posibilul impact al acestora asupra mediului este diminuat semnificativ”.

Cum apreciați, din funcția de ministru al Mediului, necesitatea monitorizării zonei, în contextul în care însuși reprezentantul Minvest Deva a recunoscut faptul că monitorizarea ar trebui asigurată în continuare?

„Elaborarea proiectul tehnic de reconstrucţie ecologică ţine cont de toate aspectele de mediu, ceea ce face puţin probabilă producerea de accidente/incidente legate de stabilitatea celor două iazuri în condiţiile hidroclimaterice specifice zonei” 

„În ceea ce priveşte punctul 2 al solicitării dumneavoastră, trebuie precizat că elaborarea proiectul tehnic de reconstrucţie ecologică ţine cont de toate aspectele de mediu (relief, condiţii climaterice, hidrografie, geologie, mineralogie) pentru a putea fi aprobat de către autorităţile competente pentru protecţia mediului, ceea ce face puţin probabilă producerea de accidente/incidente legate de stabilitatea celor două iazuri în condiţiile hidroclimaterice specifice zonei”.

Reprezentanții Conversmin ne-au declarat că, din cauza lipsei fondurilor, ”în România sunt zone similare nesupravegheate, cu riscuri asociate mult mai mari”. Știați de existența acestora? Ce măsuri veți lua pentru diminuarea impactului asupra mediului?

„Bugetul alocat SC Conversmin SA și gestionarea acestuia nu intră în atribuțiile noastre. Neîndeplinirea obligaţiilor de mediu care revin societăţii mai sus menţionate, conduce însă la sancţiuni care vor fi aplicate, în cazul constatării unor nereguli”

„Referitor la bugetul alocat SC Conversmin SA, precum şi modalităţile de gestionare ale acestuia, vă comunicăm că aceste aspect nu intră în atribuţiile Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC). Neîndeplinirea obligaţiilor de mediu care revin societăţii mai sus menţionate, conduce însă la sancţiuni care vor fi aplicate, în cazul constatării unor nereguli, de către Garda Naţională de Mediu (GNM), instituţie aflată în subordinea MMSC. GNM are atribuţii de control şi aplicare a penalităţilor pentru nerespectarea obligaţiilor de mediu stabilite pentru fiecare obiectiv minier în parte prin actele de reglementare emise de către autorităţile competente pentru protecţia mediului (agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului).“


     Culmea ipocriziei: În timp ce Statul nu dă doi bani pe protecția mediului de la Baia, activitatea investitorilor în segmentul minier e împiedicată tot de Stat, invocând… impactul asupra mediului
     În ultimii ani, atenția opiniei publice s-a oprit asupra scandalului dintre reprezentanții ONG-urilor pentru protecția mediului, investitorii din segmentul minier și Guvernul României care ezită să își asume acordarea avizului de mediu în vederea exploatării diferitelor resurse naturale către diverse companii străine. Pretextul tuturor miniștrilor de mediu de după anii `90? Exploatarea minelor și închiderea acestora, ecologizarea și supravegherea zonelor respective nu ar fi făcute corespunzător și impactul asupra mediului ar putea fi unul catastrofal. Hoțul strigă hoții și iată cum, reprezentanții Statului dau dovadă de exact aceeași atitudine pe care o invocă, fără nici un motiv plauzibil, că ar putea să o aibă investitorii dacă ar începe exploatările. Greu de găsit ipocrizie mai mare…

     Directorii CONVERSMIN, societatea care nu are bani pentru închiderea minelor și supravegherea iazurilor de steril, au salarii uriașe! Cei mai șmecheri nici măcar nu își trec venitul în declarațiile de avere…

     Societatea Comercială de Conservare şi Închidere a Minelor  Conversmin S.A. Bucureşti funcționează sub autoritatea Ministerului Economiei și se ocupă cu proiectarea, conservarea, închiderea, ecologizare și monitorizarea minelor din România. Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest S.A. Deva, funcționează, de asemenea, sub autoritatea Ministerului Economiei. Minvest S.A. Deva este o companie cu capital integral de stat cu o îndelugată experienţă în extracţia şi prelucrarea minereurilor, în subordinea căreia se află Conversmin.
     Conform declarației de avere publicate pe site-ul oficial al companiei, Ion Stamin Purcaru, directorul general al ConversMin, societatea care se ocupă cu închiderea minelor și supravegherea iazurilor, are un salariu de 76.904 RON anual. Asta înseamnă că are un venit de peste 7 ori mai mare decât primea Marcel Bucur, omul care trebuia să supravegheze iazurile de steril. Altfel spus, Statul îl plătește pe Ion Stamin Purcaru cu aproape 7700 RON lunar, ca să fie directorul unei societăți care devine inutilă și fără obiect de activitate, în contextul în care Statul ”nu mai are bani” ca să închidă mine și să supravegheze zonele supuse la risc în urma exploatării. În aceeași situație este și Claudia Simona Surulescu, director de resurse umane în cadrul aceleiași societăți, care merge acasă lunar cu un salariu de peste 7000 lei (74.636 venit anual, conform declarației de avere). Radu Marcel, director tehnic, achiziții, contracte, proiecte, are un venit de 75.907 RON anual, iar colegul său, Mircea Daogaru, director de producție, are un salariu anual de 46.267 RON. Crai Pompiliu, director general adjunct la ConversMin nici măcar nu și-a trecut venitul de la societatea menționată, în declarația de avere, deși în declarația de interese a menționat funcția deținută la ConversMin, iar apoi, cu pixul, a tăiat cele scrise (?!). Nu și-a trecut venitul de la ConversMin nici directorul economic Petre Daneș, deși în declarația de interese și-a menționat funcția de la societatea menționată! Președintele Consiliului de Administrație, Ștefan Cosmeanu, se află în aceeași situație ca și cei doi colegi ai săi din rândurile de mai sus: precizează funcția deținută, dar nu menționează și venitul obținut în urma exercitării acesteia. Sau poate fac muncă voluntară, la fel ca Marcel Bucur, cel care supraveghează ”din pasiune” iazurile de decantare de la Baia?


Ce este iazul de steril și de ce trebuie supravegheat?

-Sterilul conţine minerale nerecuperate sau asociate dintre care cele mai semnificative sunt sulfurile de metal, care, în contact cu apa şi aerul, produc acizi şi săruri solubile de metale grele (fier, cupru, nichel, zinc, plumb, mangan, etc.).
-Indiferent de minereul preparat în uzină, iazurile de decantare reprezintă în marea lor majoritate, un puternic agent poluant al mediului înconjurător.
-Efectele se re-simt pe termen lung. De altfel se ştie bine faptul că zonele miniere se confruntă în prezent cu medii contaminate cu metale grele, cu concentraţii peste cele admisibile.
-De aceste lucruri trebuie ţinut cont şi în activităţile de închidere şi ecologizare a iazurilor de decantare pentru a anihila prin procedurile de închidere, toate aceste aspecte nocive.



Cristian Andrei Leonte
Andreea Pavel

3 mar. 2013

Trei istorioare despre cum va pierde Vasile Blaga şefia PDL


Adrian Herta

Aprilie 2005, Congresul PSD:
Partidul pare inert, în crizǎ, incapabil sǎ îşi revinǎ dupǎ înfrângerea în alegerile din noiembrie-decembrie 2004. Ion Iliescu pare cǎ se va reîntoarce în funcţia de lider al social-democraţilor. Soluţie veche la vremuri noi. Impas. Cu o zi înainte de momentul decisiv, Mircea Geoanǎ anunţǎ, la rându-i, intenţia de a candida la şefia partidului. Surprizǎ. Apar zvonuri cǎ o coaliţie anti-Iliescu prinde treptat contur: Geoanǎ are sprijinul grupǎrii Rus-Dâncu de la Cluj şi a câtorva organizaţii din Oltenia şi Moldova. PSD intrǎ în fierbere: negocieri în noapte, presiuni, mişcǎri de trupe. Ziua Congresului. Ion Iliescu îi dǎ cuvântul „tovarǎşului” Adrian Nǎstase. Ilaritate, emoţie, aşteptare. Candidatul Geoanǎ are sala de partea lui. Iliescu simte. Nervozitate, tensiune. Final dramatic: Geoanǎ câştigǎ. Partidul se reinventeazǎ şi e gata sǎ facǎ opoziţie activǎ.

Martie 2009, Congresul PNL:
Partidul pare inert. A obţinut un scor bun la alegerile parlamentare din noiembrie 2008, dar scrutinul prezidenţial, programat la finele lui 2009, deschide perspective îngrijorǎtoare - Traian Bǎsescu şi Mircea Geoanǎ pornesc cu primele şanse. Cǎlin Popescu-Tǎriceanu îşi doreşte un nou mandat în fruntea liberalilor. Are argumente. Pare cǎ-l va obţine. Şi totuşi... soluţie veche la vremuri noi. Relativ impas. Surprizǎ: Crin Antonescu anunţǎ, la rându-i, intenţia de a candida la şefia partidului. Se pare cǎ are sprijinul lui Ludovic Orban. Filialele judeţene ale partidului intrǎ în fierbere. Ziua Congresului. Discurs electrizant al lui Crin Antonescu. Cǎştigǎ sala. Câştigǎ şi telespectatorii. Primesc SMS de la o prietenǎ: „A venit primǎvara în PNL”. Tensiune, emoţie. Final dramatic: Crin Antonescu devine noul lider al partidului. Tǎriceanu îşi recunoaşte înfrângerea şi ureazǎ succes noii conduceri. Liberalii se reinventeazǎ şi sunt gata sǎ dea un candidat redutabil la alegerile prezidenţiale.

Februarie 2010, Congresul Extraordinar PSD:
Partidul pare inert, în crizǎ, incapabil sǎ îşi revinǎ dupǎ înfrângerea în alegerile prezidenţiale din 2009. Mircea Geoanǎ are şanse mari sǎ rǎmânǎ liderul social-democraţilor. Soluţie veche la vremuri noi. Impas. Apare principalul oponent, contracandidatul-surprizǎ: Victor Ponta. Partidul intrǎ în fierbere: negocieri în noapte, mişcǎri de trupe, presiuni, noi moţiuni, trǎdǎri. Ecuaţia se complicǎ. Ziua Congresului. Vrǎjitoarele vin sǎ alunge „flacǎra violet”. Scandal. Noi negocieri şi întâlniri de tainǎ. Ion Iliescu îşi ia revanşa: câştigǎ sala şi i-o face cadou lui Victor Ponta. Mircea Geoanǎ simte. Tensiune. Final dramatic: Victor Ponta este declarat învingǎtor. Partidul se reinventeazǎ.

Martie 2013, Convenţia PDL:
...  

STATUTUL ALEȘILOR SORȚII


     Curtea Constituţionalǎ a României a decis, pe 27 februarie, cǎ prelungirea termenului în care un parlamentar poate contesta în instanţǎ raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de la 15 (cât este prevǎzut pentru oricare alt funcţionar al statului) la 45 de zile, introdusǎ în statutul deputaţilor şi senatorilor, este neconstituţionalǎ. Pe lângǎ finalitatea în plan juridic, verdictul are şi dimensiunea unei reparaţii morale. Pânǎ la urmǎ s-a corectat un abuz. Meritǎ precizate, totuşi, sursele acestui abuz.
     Totul a rezultat, cred, din reuniunea a trei sentimente toxice: tentaţia de a face legi în folos propriu, teama, uneori cu nimic justificatǎ, cǎ declaraţiile tale de avere şi de interese vor intra în atenţia unei instituţii bǎsiste care acţioneazǎ la comandǎ politicǎ şi care nu meritǎ respectul tǎu şi, în fine, în egalǎ mǎsurǎ importantǎ, credinţa lǎuntricǎ în caracterul exemplar al destinului tǎu. Înainte de a se considera un personaj învestit prin vot cu responsabilitatea de a elabora legi în folos obştesc, parlamentarul de rând, parlamentarul-unitate e, în genere, un individ care nu gǎseşte a-şi reproşa nimic în plan profesional. Când priveşte înspre propriul trecut, gǎseşte mereu dovezi solide cǎ nu e un om ca toţi oamenii. Când priveşte în perspectivǎ, simte nevoia unor reglementǎri speciale cu dedicaţie .
     Când te uiţi cǎtre majoritatea indivizilor ǎstora - îngǎduitori faţǎ de ei înşişi, energici şi voioşi pe sticlǎ, dar disciplinaţi, cvasi-absenţi sau penibili în comisii şi în plen - realizezi ce idee nefericitǎ pentru România poate fi republica parlamentarǎ.

Adrian Herța
adrian.herta@info-sud-est.ro

„PROIECTUL IOHANNIS“ ÎN PNL-UL LUI CRIN


     La alegerile locale din 2000, în speranţa cǎ va aduna câţiva consilieri municipali, Forumul Democrat al Germanilor din România a propus propriul candidat la primǎria Sibiu. În mod surprinzǎtor, cel nominalizat, profesorul de liceu Klaus Iohannis, avea sǎ câştige, în turul al doilea, competiţia electoralǎ.
     Mitul sasului harnic şi gospodar a dat naştere unui rezultat neaşteptat. Aşa a început povestea. În 2004, 2008 şi, respectiv, 2012, edilul-şef şi-a reînnoit fǎrǎ emoţii mandatul. În 2004, a obţinut un procentaj-record de 88,7%. La ultimul scrutin local a strâns 77,9% din voturile valabil exprimate. În 13 ani de administraţie, Klaus Iohannis a demonstrat cǎ este un primar priceput: a schimbat mult în bine faţa, dar, mai ales, destinul Sibiului. În 2007, oraşul a fost Capitalǎ Culturalǎ Europeanǎ.
     Anul electoral 2004 a fost momentul de apogeu al Formului Democrat al Germanilor din România. Formaţiunea a reuşit sǎ învingǎ, în alegerile locale, în numeroase oraşe şi comune din Transilvania şi Banat. Pe lângǎ municipiul Sibiu, victorii importante a înregistrat la Preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu - prin desemnarea lui Martin Bottesch - şi la Mediaş - prin alegerea lui Daniel Thellmann. În 2008, Thellmann a trecut la PDL (apoi, în 2009, s-a stins din viaţǎ), iar, în urmǎ cu un an, Bottesch şi-a pierdut mandatul în favoarea fostului deputat PSD Ioan Cindrea.
     Timpul trece, lucrurile se schimbǎ. Imediat dupǎ cǎderea guvernului Boc, în octombrie 2009, din poziţia de tehnocrat, Klaus Iohannis a fost propus de PNL, PSD, PC şi UDMR pentru funcţia de prim-ministru al României. Un independent, un primar-model, cea mai bunǎ no-minalizare posibilǎ - „Proiectul Iohannis”: aceasta era soluţia partidelor de opoziţie de atunci pentru rezolvarea crizei politice.
     Zilele trecute, independentul s-a dat jos de pe soclu şi s-a aşezat cuminte în vitrina cu trofee a lui Crin Antonescu. Calitǎţile sale, ca şef al administraţiei locale sibiene, sunt incontestabile, dar au fost adeseori supraevaluate. Klaus Iohannis este, în primul rând, un om care a ştiut cum sǎ îşi conserve puterea, cum sǎ îşi subordoneze urbea al cǎrei destin îl are în grijǎ. Nu este singurul. Gǎsim astfel de primari în aproape fiecare judeţ al ţǎrii. În urma cu o lunǎ, PNL tocmai s-a descotorosit de unul: incomodul Cǎtǎlin Cherecheş, de la Baia Mare. Sibiul este un oraș cu un farmec aparte, însǎ, pe alocuri, dincolo de aria centralǎ reabilitatǎ, în vecinǎtatea cetǎţii, ni se înfǎţişeazǎ cu o infrastructurǎ proastǎ, trist, întunecat, îmbâcsit, în ruine, chiar urât mirositor, poate dezamǎgitor pentru câţi bani a înghiţit în ultimii ani. Sibienii au votat în bloc, la ultimul scrutin, Iohannis şi Forumul Democrat al Germanilor din România şi din inerţie, în lipsa unei alternative atrǎgǎtoare, nu doar din recunoştinţǎ, nu doar entuziaşti.


     Recenta înscriere a lui Iohannis în PNL i-a permis lui Crin Antonescu sǎ deturneze sensul şi semnificaţiile unui congres în urma cǎruia a obţinut puterea absolutǎ în partid, fǎcând o concesie minimǎ: cedând o funcţie vacantǎ, cu atribuţii limitate. Primarul Sibiului nu are nici pârghiile şi nici dimensiunea politicǎ sǎ influenţeze strategiile li-berale la vârf. Şi cu, şi fǎrǎ Iohannis, PNL astǎzi - cu aparatul sǎu executiv, cu valorile sale, cu opţiunile sale ideologice - rǎmâne acelaşi: o formaţiune-monolit, cu un discurs antieuropean îngrijorǎtor şi cu o structurǎ de conducere impusǎ - un birou politic naţional supradimensionat -, în care şi-au fǎcut loc traseişti, baroni locali, politruci care încuie sala şi fug cu cheia, politruci gata sǎ se ia la trântǎ cu Barroso, miniştri cercetaţi penal sau soţi ai nevestelor lor...

Presa locală sibiană salută prompt decizia primarului „80%”

Amestec de bunǎvoinţǎ gratuitǎ şi exaltare naivǎ în ziarele din Sibiu pe subiectul înscrierii lui Klaus Iohannis în PNL:
„Va rezista pe termen lung imaginea miticǎ de lider care face treaba sǎ meargǎ ceas, odatǎ intrat în mlaştina politicii dâmboviţene?”, se întreabǎ cu emfazǎ Odeta Veştemean într-un editorial din „Sibiu 100%”, publicat în 22 februarie. „Personal, nu pot sǎ nu mǎ întreb dacǎ timpul va avea rǎbdare cu Iohannis.”, continuǎ aceasta. De asemenea, Gavril Dejeu, fost ministru de Interne din partea PNŢCD în guvernul Victor Ciorbea, într-un comentariu apǎrut în 25 februarie, în „Turnul Sfatului”, apreciazǎ cǎ mutarea lui Iohannis „în eşaloanele înalte (...) poate fi o razǎ de speranţǎ nu numai în sfera politicii, nu numai în lumea partidelor, ci şi pentru întreaga societate româneascǎ”.
Publicaţia „Rondul de Sibiu” precizeazǎ, la 21 februarie, cǎ înscrierea primarului Iohannis în PNL, pe de o parte, a fost o mişcare-surprizǎ - zvonurile au început sǎ circule cu doar câteva ore înainte de anunţul public -, iar, pe de altǎ parte, a fost negociatǎ direct cu conducerea de la Bucureşti.
În acelaşi timp, cotidianul „Tribuna” vorbeşte, în 20, 22 şi 24 februarie, şi despre o posibilǎ mizǎ concretǎ a acestei mişcǎri spectaculoase a edilului sibian: poziţia de guvernator al viitoarei regiuni Centru.  

Un competitor local pentru edilul-şef al Sibiului: Ioan Cindrea

     Reluǎm o idee general valabilǎ pentru viaţa politicǎ româneascǎ: una dintre cele mai importante strategii de conservare a puterii în plan local este descurajarea oricǎrei alternative, oricǎrei forme reale de opoziţie. Metodele  variazǎ, dar sunt, de cele mai multe ori, eficiente. Partidele se adapteazǎ: decât sǎ faci eforturi sǎ dai jos un baron local, mai bine încerci sǎ-l racolezi.
     Exemplul primǎriei Sibiu nu face excepţie: în 2004, 2008, şi 2012, Klaus Iohannis a defilat în competiţia electoralǎ; a avut argumente în mandatele anterioare astfel încât sǎ câştige la pas, dar a avut şi nişte contracandidaţi de formǎ, lipsiţi de resurse.
    Totuşi, în unele cazuri, când provocǎrile lansate sunt pregǎtite din timp, când sunt pe bune, apar problemele. Anul trecut, la Consiliul Judeţean Sibiu, candidatul USL, pesedistul Ioan Cindrea a spart monopolul FDGR, învingându-l pe Martin Bottesch. Fost prefect, fost deputat, Cindrea este un vechi oponent al lui Klaus Iohannis. În 2000, a candidat la primǎria municipiului şi a pierdut în turul al doilea. Pânǎ la urmǎ, a reuşit sǎ preia frâiele judeţului, dupǎ ce, vreme de opt ani, acesta s-a aflat sub controlul reprezentanţilor minoritǎţii germane.
     În acest context, Iohannis a mutat ofensiv: înscrierea în partidul lui Crin Antonescu deschide perspectiva unei majoritǎţi FDGR-PNL în Consiliul Judeţean Sibiu.



Adrian Herța
adrian.herta@info-sud-est.ro



Interviu cu Neviser Zaharcu, deputat PSD, fost director al Spitalului Județean Tulcea, despre problemele din sistemul sanitar din România!




ISE: Cum credeți că va ajuta mărirea bugetului Sănătății actualul sistem sanitar?
Neviser Zaharcu: În condițiile anului de criză și la deficiențele existente, mărirea bugetului va ajuta actualul sistem sanitar într-o mică măsură cu o bună gestionare și monitorizare a bugetului pe priorități, în interesul pacientului.

ISE: Care sunt principalele segmente din sistemul sanitar care sunt subfinanțate și ar merita, în opinia dumneavoastră, alocarea unor sume mai mari de bani?
N.Z.: Majoritatea segmentelor sunt subfinanțate, începând de la structura sistemului, dotarea cu medicamente, materiale sanitare și nu în ultimul rând structura de personal. Prioritar pentru a nu fi pus în pericol actul medical este un program bine gândit al achizițiilor de medicamente și materiale sa-nitare și gândirea unei strategii de așezare a retribuțiilor perso-nalului angajat în funcție de criteriile de performanță. În acest fel, personalul medical va fi cointeresat direct și va creea un mediu competițional performant. Sesizez că în ultimii zece ani se produce o rutină în actul medical.

ISE: Cum credeți că s-ar schimba calitatea actului medical dacă spitalele de stat ar avea manager privat și ar primi bani de la stat în funcție de: numărul de pacienți, performanță etc?
N.Z.: Aspectul este bun, dar cu condiția ca managerul să provină sau cel puțin să fi avut experiență într-o activitate din sistemul sanitar, care să cunoască de la aprozivionare, curățenie, alimentație, încadrarea cu personal și importanța fiecărei specialități medicale, astfel încât actul medical să nu sufere de lipsa  medicamentului  sau aparaturii necesare.

ISE: Pentru a micșora costurile pentru tratamentele pacienților, credeți că ar fi mai eficient ca statul să oblige populația să meargă la un control regulat de prevenire, anual, sau bianual?
N.Z.: Acest aspect este deja prevăzut în contractul cadru al fiecărui medic de familie. Pentru populația în evidență cu boli cronice, sunt îndrumați de către medicul de familie bianual la control de specialitate și anual pentru restul asigurațiilor, pe baza fișei de evidență.Acest lucru nu se poate întâmpla în localitățile unde există deficit de medici de familie, unde nu se pot urmări nici măcar calendarul de vaccinare a copiilor, conform ordinului MS.

ISE: Ce implică inițiativa lui Eugen Nicolăescu, referitoare la sistarea finanțării spitalelor private și ce efecte va avea aplicarea acesteia?
N.Z.: Finanțarea spitalelor private probabil nu va fi sistat total, dar trebuie să existe o echitate în finanțarea pe același criteriu de DRG la fel ca și în sistemul de stat.

ISE: Ce mesaj le transmiteți tulcenilor cu privire la viitorul sistemului sanitar românesc?
N.Z.: Am plecat la acest drum din poziția de medic și om politic cu o experiență în domeniul sanitar, cunoscând deficiențele acestui sistem, și să încerc ca împreună cu echipa care m-a susținut să îmbunătățesc cât pot de mult accesul la actul medical și mai ales calitatea.De la începutul mandatului de deputat, în continuarea actului de management, am făcut demersuri și am reușit să aducem în două luni la Spitalul Județean de urgență Tulcea șapte medici specialiști în secțiile deficitare: medic pediatru, medic chirurgie și ortopedie pediatrică, oncolog, doi medici  chirurgie generală, medic chirurg cardio vascular. Am încercat să fim alături de acești tineri specialiști, să le creem condiții de lucru și cu ajutorul președintelui Consiliului Județean Tulcea, le-am asigurat cazare gratuită în condiții civilizate, până la finalizarea locuințelor de serviciu pentru specialiști, care vor fi finalizate la sfârșitul acestei primăveri. În continuare prioritatea este fluidizarea și îmbunătățirea accesului atât în ambulator (policli-nica spitalului) cât și la serviciul UPU ( serviciul de urgență) unde în această perioadă de iarnă numărul de cazuri de prezentări a fost foarte mare, depășind uneori capacitatea de răspuns a personalului. Mulțumim tulcenilor pentru sprijin și să aibă încredere că ne vom finaliza promisiunile din camapania electorală și nu numai.

A consemnat Cristian Andrei Leonte
cristian.leonte@info-sud-est.ro

Angajații de la Poștă sunt obligați să vândă detergent și energizante și să își cumpere rechizitele din salariile mizere, dacă nu vor să fie dați afară!


     Recent, am primit pe adresa de e-mail a redacției o scrisoare semnată de mai mulți angajați ai Companiei Naționale Poșta Română. Funcționarii ne rugau să facem publice umilințele la care aceștia sunt supuși zilnic, în schimbul unor salarii de tot râsul, în condițiile în care nu mai au nici măcar siguranța locului de muncă, având în vedere faptul că discuțiile pe marginea privatizării instituției sunt tot mai aproape de concretizare.

„Mai rămâne să dăm și prezervative. În rest vindem de toate...”

     Contactată pentru detalii, una dintre angajate ne-a vorbit despre faptul că funcționarii de la poștă sunt obligați să vândă tot felul de lucruri care n-au nici o legătură cu Poșta Română. Astfel, aceasta ne-a povestit că atât ea, cât și colegele ei de la alte oficii se simt de parcă ar fi vânzătoare la supermarketul de la colțul străzii și nicidecum într-o poștă: „Practic, suntem obligate să vindem detergent, clor, bureți de vase, energizante, gumă de mestecat și alte lucruri de acest gen, care pur și simplu nu au nici o legătură cu domeniul nostru de activitate. Nu m-aș mira ca mâine să vând și prezervative sau anticoncepți-onale... E umilitor”.


     Un alt angajat ne-a povestit cum se desfășoară o zi din viața unui funcționar de la Poștă: „Întotdeauna avem grijă să nu întârziem nici măcar cinci minute la serviciu pentru că putem avea parte de un scandal monstru din partea dirigintelui. Apoi, trebuie să dăm explicații și să suportăm jignirile și urletele oamenilor care nu înțeleg faptul că noi nu avem nici o vină pentru că le întârzie pensiile sau alocațiile. Seara, înainte să plecăm acasă, cu multe ore peste programul de opt ore, trebuie să ne asigurăm că avem hârtie, tuș, agrafe, mape și dosare pentru a doua zi. În caz că am rămas fără, trebuie să ne scotocim prin buzunare să vedem dacă avem destui bani pentru a le achiziționa. Pentru că noi suportăm toate aceste cheltuieli pe care nu le decontează nimeni, niciodată. Așa se face că, după 30 de ani de muncă într-un stres continuu am un salariu de aproape 1000 de lei, dintre care vreo 300 și ceva de lei se duc pe rechizitele de care am nevoie la muncă”.

JOS CENZURA: Protest cu cagule, de frică să nu fie dați afară

     În condițiile în care condițiile de lucru și salariile sunt mizere, colac peste pupăză a picat și anunțul privatizării Companiei Naționale Poșta Română, pe o sumă de nimic: 150 de milioane de euro. Cea mai mare teamă a angajaților instituției este că își vor pierde locurile de muncă și vor îngroșa rândurile șomerilor cu șanse slabe de a se angaja în altă parte. Astfel, angajații CNPR, afiliaţi la Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), au protestat pe 28 februarie în faţa sediului CNPR. Revoltător este faptul că aceștia au protestat cu fețele acoperite de teamă că vor fi dați afară dacă își exprimă nemulțumirile. Frica și fețele lor acoperite exprimă cel mai bine teroarea în care aceștia muncesc zi de zi, coordonați de un diriginte a cărui singură „ca-litate” este relația bună cu șeful cel mare și rapiditatea cu care acesta îi transmite nemulțumirile angajaților din oficiul poștal.


Mai are loc de muncă liderul sindicatului Poșta Cluj după ce l-a atacat dur pe directorul CNPR?

     Printre altele, liderul sindicatului Poşta Cluj, Carol Şinka, a declarat (citat de www.razboiintrucuvant.ro) că angajaţii sunt nemulţumiţi de managementul conducerii CNPR: „De ce purtăm cagule? Nu de frică, ci de revoltă şi scârbă faţă de bolşevismul conducerii CNPR care încearcă să îngrădească dreptul la proteste al angajaţilor. Suntem nemulţumiţi de ma-nagementul conducerii companiei care vrea să desfiinţeze subunităţi poştale din mediul rural şi să disponibilizeze personal. Aceasta în condiţiile în care directorul CNPR, Ion Smeianu, şi-a bugetat un salariu lunar de 7.500 de euro“, a spus Şinka. Așteptăm cu interes știrea care ne va anunța că din motivul X, liderul sindicalist a fost demis.



Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro

Mai mult internet în Coreea de Nord… pentru turiști


Cunoscut prin regimul său politic de epocă totalitară care transformă țara într-un ,,pământ al făgăduinței’’ prin lichidarea libertăților umane de orice fel, Coreea de Nord pășește nesigur în ceea ce numim astăzi globalism informațional.
Autoritățile de la Phenian au decis să permită accesul la internet de pe telefoane mobile până la 1 martie 2013 turiștilor dornici de a vizita puțin cunoscutul stat nord-coreean. Această decizie, cel puțin surprinzătoare la prima vedere, dar extrem de binevenită, poate fi interpretată drept o deschidere ,,primitivă’’ a Coreei către lumea exterioară prin asigurarea accesului la informație și de pe acest punct al globului. Deși nu își are scopul declarat, reforma internetului în Coreea ar putea alimenta presupunerea că noul Kim (Jong Un) și-ar asuma reformarea statului în același tipar ideologic, dar într-o formă mai adaptată contemporaneității. În acest sens, deși noul lider coreean pare să fi recunoscut că internetul și telefoanele mobile înseamnă „connecting people“, imposibilitatea efectuării apelurilor telefonice spre Coreea de Sud nu denotă altceva decât animozitatea Phenianului față de cealaltă parte a națiunii coreene, aflată sub democrație.
Cu toate acestea, ceea ce ne reține atenția este faptul că nord-coreenii nu cad sub incidența acestei reforme, oamenii de rând fiind lăsați să zacă într-un vid de realitate. Puțin amuzant, această situație aduce aminte de fabula lui George Orwell, „Ferma animalelor’’, în care este ironizat principiul egalității totale din comunism, autorul, într-un mod original ajungând să spună că ,,toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele’’. Cu părere de rău, Coreea de Nord încă mai urmează acest scenariu…

Mircea Raicu
mircea.raicu@info-sud-est.ro  

REPUBLICA MOLDOVA, ÎNTRE CRIZA POLITICĂ ȘI COMPROMITEREA VIITORULUI EUROPEAN


     Evenimentele politice în plină desfășurare la Chișinău în acest început de an 2013 aruncă Republica Moldova într-o ,,beznă politică’’, poate chiar mult mai complexă și mai gravă decât cea cuprinsă între 7 aprilie 2009 și 16 martie 2011, data alegerii în calitate de președinte al republicii pe Nicolae Timofti.
     Stat ce deține întâietatea în cadrul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene în ceea ce privește gradul de implementare a reformelor, Republica Moldova, iată, își pierde majoritatea parlamentară care și-a asumat vectorul integrării europene.Alianța pentru Integrare Europeană II (AIE II), compusă din cele trei partide PL, PD și PLDM care au aruncat Partidul Comuniștilor în opoziție, s-a destrămat ca urmare a retragerii unilaterale a partidului premierului
Vlad Filat (PLDM) din coaliția de guvernare prin invocarea neînțelegerilor cronice, dacă nu chiar a atacurilor verbale la adresa sa și a instituției Guvernului din partea președintelui Parlamentului Marian Lupu (președinte PD) și a președintelui PL Mihai Ghimpu. Știut fiind faptul că zvonurile ce alimentau existența unor grave fisuri în cadrul AIE erau veridice, destrămarea Alianței, devenită o chestiune de timp, a fost favorizată de tăinuirea incidentului din Pădurea Domnească, vânătoare ilegală la care au participat înalți demnitari de stat în care a fost împușcat mortal omul de afaceri Sorin Paciu. Ori acest incident, politizat la extrem, va exploda scena politică din Moldova, în speță, coaliția de guvernare.
Totuși, după cum susțin majoritatea analiștilor politici, acestui incident i se circumscrie războiul politic dus de premierul Filat și controversatul om de afaceri vice-președintele PD totodată și vice-speaker Vlad Plahotniuc ce se presupune că ar fi monitorizat de Interpol și că este ,,păpușarul’’ ce dirijează importante instituții de stat printre care și CNA (Centrul Național Anticorupție), instituție ce a pornit o adevărată vânătoare prin punerea sub urmărire penală a miniștrilor lui Filat după ce același Plahotniuc a fost demis din funcția de prim vice-președinte al Parlamentului prin votul comun al comuniștilor și al PLDM.


     În sfârșit, războiul politic purtat între componentele AIE a avut un ecou la Bruxelles, iar faptul că UE dorește să tempereze liderii pro-europeni se atestă prin venirea în vizita de lucru în comun la Chișinău a celor trei miniștri de externe ai Marii Britanii, Suediei și Poloniei la 19 februarie. Ori acest fapt denotă clar că, în eventualitatea revenirii în prim-plan a Partidului Comuniștilor, care susține inițiativa de acordare a votului de neîncredere guvernului Filat, sau, în cazul decretării alegerilor anticipate, Republica Moldova are toate șansele să piardă trenul spre Europa ce trece prin Vilnius, locul summit-ului în care se decide soarta europeană a sta-tului numit ,,poveste de succes’’.  

Mircea Raicu
mircea.raicu@info-sud-est.ro

Cum au ajuns Roosevelt, Kennedy și Reagan președinții SUA, grație propagandei prin presă?




     Cine a zis că presa este a patra putere în stat s-a înșelat! Istoria ne-a demonstrat că celebrul citat al lui Napoleon se confirmă de fiecare dată în cazul oamenilor politici: „Trei ziare ostile sunt mai de temut decât 1000 de baionete”.
     În România, ori de câte ori și-a propus, presa „a pus” și „a dat jos” președinți, parlamentari și primari. Călin Hentea ne-a demonstrat, dacă mai era cazul, într-un articol extrem de interesant publicat în Revista Historia, rolul pe care presa l-a jucat în viața a trei dintre cei mai importanți președinți ai SUA.
 

Franklin Roosevelt şi discuțiile cu americanii „la gura sobei”

     Proaspăt instaurat în Biroul Oval de la Casa Albă, preşedintele Franklin Delano Roosevelt s-a adresat pentru prima dată prin radio americanilor, pe 12 martie 1933, deschizând seria celor treizeci de „fireside chats” - discuţii la gura sobei. Astfel, președintele încerca să explice poporului american, pe un ton cald și părintesc, strategia pe care a ales-o în cele mai importante momente ale vremii, de la criza economică și până la război.  Rezultatele nu au întârziat să apară: după 1932, Roosevelt a câştigat în continuare alegerile prezidenţiale din 1936, 1940 şi chiar pe cele din noiembrie 1944, atunci când pierderile umane americane erau considerabile pe ambele fronturi.
   

Presa a ascuns americanilor faptul că președintele era țintuit în scaun cu rotile

     Preşedintele F.D. Roosevelt a fost unul dintre cei mai influenţi şi longevivi lideri ai secolului XX și s-a priceput de minune să țină legătura cu poporul său. La fel cum s-a priceput să își ascundă handicapurile fi-zice și intențiile politice. Din miile de fotografii din arhive, doar în câteva se poate observa handicapul președintelui.


Televiziunea, cel mai bun prieten al lui Kennedy

     Încă înainte de a deveni preşedinte, Kennedy a avut frecvente apariţii la televiziune, în care şi-a promovat opiniile, dar mai ales telegenica sa imagine de tânăr politician de Massachusetts. Televizi-unea, ca mediu preferat de comunicare, a fost pentru preşedintele Kennedy în anii ’60 ceea ce a fost radioul pentru F.D. Roosevelt în anii ’30. „Kennedy a ştiut mai bine ca orice om politic al vremii sale să se servească de mass-media şi în special de televiziune. Pentru prima dată în istoria Statelor Unite, sub preşedinţia sa, televizi-unea a fost invitată să petreacă o zi întreagă la Casa Albă pentru a filma tot ce se petrece acolo”. Kennedy a ținut 64 de conferințe de presă (adică una la 16 zile!), fapt ce l-a transformat într-unul dintre cele mai vizibile figuri politice ale vremii. 


Președintele „de teflon”

     Ronald Reagan era a-lintat de presă ca fiind „marele comunicator”, datorită talentului și a experienței sale actoricești, prin care s-a dovedit a fi mai eficace decât predecesorii săi. Reagan a contribuit mult la redactarea discursurilor sale, în care s-a folosit de multe elemente din retorica lui Roosevelt. Reagan nu și-a ascuns problemele de sănătate, comparativ cu Roosevelt. După realegerea sa în 1984, analizându-i prestaţiile televizate în confruntarea cu contracandidatul său Walter Mondale, psihologul Brian Butterworth a concluzionat că Reagan suferea de „o demenţă senilă incipientă”. Aceasta însă nu l-a împiedicat să aibă un constructiv dialog internaţional cu mult mai tânărul lider sovietic Mihail Gorbaciov, care a dus la încheiere oprirea cursei înarmărilor nucleare, încheierea Războiului Rece şi în final la colapsul URSS.Unii specialiști îl consideră pe Ronald Reagan cel mai abil propagandist de la Casa Albă, fiind apreciat de aceștia ca unul dintre cei mai importanți și influenți opt președinți ai SUA. Una dintre membrele Congresului l-a poreclit foarte expresiv pe Reagan „președintele de teflon”, pentru că indife-rent de greșelile pe care le făcea, președintele ieșea nepătat, la fel ca materialul respectiv.


Andreea Pavel
andreea.pavel@info-sud-est.ro


„Ne grăbim să fluturăm cărțile lui Cioran și Ionescu, de fiecare dată când Franța ne arată cu degetul”


     Carnea de cal vândută drept carne de vită, originară din România, a scandalizat (de parcă mai era nevoie) atât presa cât şi autorităţile europene. Jurnaliştii francezi şi oamenii politici ai Franţei anului 2013 s-au luat la întrecere în a-şi demonstra (dez)abilităţile de a comenta acest subiect fierbinte.
     S-a vorbit despre trichineloza din România (Michèle Rivasi, europarlamentar francez din partea Europe Écologie Les Verts, într-o dezbatere televizată difuzată pe canalul LCP), despre legea care inter-zice circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală pe drumurile publice şi s-a încheiat victorios în favoarea cărnii din producţia autohtonă, preferată oriunde-oricum-oricând produselor de import româneşti (François Bayrou, preşedintele partidului de centru MoDem şi candidat la prezidenţialele din 2012, pe BFM TV).
     În fond, vinovăţia României în scandalul cărnii de cal este irelevantă. Ne punem mâinile în cap ori de câte ori citim ceva despre ţara noastră în presa europeană şi răsuflăm uşuraţi când mai luăm câte un premiu pe la vreun festival internaţional de film sau pe la vreo întrecere sportivă. Ne grăbim să fluturăm cărţile lui Cioran şi ale lui Ionescu ori de câte ori Franţa se grăbeşte să ne arate cu degetul. Suntem mândri de balcanismul nostru dar şi de faptul că timp de un secol şi jumătate ne-am îmbrăcat de la Paris. Ne scăldăm în aceste două extreme şi privim neputincioşi la discrepanţa dintre ceea ce am vrea noi să se vadă în Afară şi ceea ce vrea Exteriorul să vadă. Sunt plagiatul unui premier, câinii maidanezi şi lipsa autostrăzilor realităţi de necontestat? Da. Sunt ele singurele care merită să fie evocate la tot pasul mediatic dincolo de graniţe? Nu.
În acest delir colectiv, parcă nu ştii pe cine să tragi la răspundere mai întâi. Pe cei care în douăzeci şi patru de ani nu şi-au dat osteneala să le povestească celorlalţi des-pre România sau pe cei care n-au avut răbdarea sau interesul să asculte? În realitate, în ceasul al 2013-lea ne-ar trebui o forţă supraomenească pentru a unifica România din Occident cu cea din Orient. Unde să căutăm această forţă şi cum s-o folosim după ce-o găsim?


Denisa Cîrlomăneanu
denisa.cirlomaneanu@info-sud-est.ro

DESERT à la Zoe: Prăjitură cu ciocolată și banane


     Ingrediente: Blat -  200 gr. făină, 200 gr. zahăr tos, 30 gr. cacao, o linguriță praf de copt, 3/4 linguriță bicarbonat de sodiu, un praf de sare, 80 gr. unt topit, 240 ml apă caldă (nu fierbinte), o lingură zeamă de lămâie, o linguriță vanilie (la sticluță); Cremă - 180 gr ciocolată (100 gr. amară, 80 gr.dulce), 180 ml. frișcă lichidă, 50 grame unt (la temperatura camerei), 3 banane.
     Mod de preparare: Pregătim o tavă de dimensiuni medii în care punem hârtie de copt. Pentru blat folosim un recipient mai mare în care punem făina, cacaoa, praful de copt și bicarbonatul de sodiu,t oate cernute. Adăugăm zahărul, sarea și le omogenizăm. Facem în mijloc loc și punem apa caldă, untul topit, zeama de lămâie și vanilia. Amestecăm energic toate ingredientele și răsturnăm aluatul obținut în tavă. Coacem cam 20 de minute în funcție de cuptor, facem proba, și când este gata o scoatem și o lăsăm în aceeași tavă. Dacă vreți puteți scoate hârtia, când aceasta este deja rece, dar să rămână în aceeași tavă. Cât timp se coace blatul pregătim crema astfel: punem ciocolata ruptă în bucăți mici într-un vas la bain-marie adăugăm frișca și untul și amestecăm ușor până se omogenizează. Când este  gata luăm vasul cu cremă de pe aburi și așteptăm câteva minute să se îngroașă puțin. Blatul răcit se acoperă cu feliuțe de banane apoi se răstoarnă crema de ciocolată ușor începând din mijloc spre margini și se nivelează cu o paletă. Se lasă la rece și se servește cu câteva feliuțe de banane sau cu frișcă. Prăjitura se taie foarte frumos, crema de ciocolată are un luciu deosebit iar ca gust este divină.

Înainte să ajungem la judecată suntem obligați să trecem pe la mediator. Știți ce implică asta?


     Din luna ianuarie 2013, a intrat în vigoare noul set de modificări aduse Legii 192/2006 privind medierea. Astfel, legea a devenit şi mai „restrictivă”, în sensul că nu ne mai putem prezenta în faţa instanţei fără dovada că am încercat procedura medierii. Astfel,  persoanele fizice şi juridice care au intenţia să se adreseze instanţelor sunt obligați să participe la şedinţe de informare privind medierea conflictului. Art. 43 al Legii 115/9 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator este cât se poate de clar: „Înainte de sesizarea instanţei de judecată sau a organului de urmărire penală, părţile sau oricare dintre acestea sunt ţinute să încerce soluţionarea conflictului prin mediere, sub sancţiunea prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată sau a plângerii penale”. Pentru a înțelege mai bine avantajele medierii, am stat de vorbă cu Roxana Topor, mediator în Constanța.

ISE: Ce implică procesul de mediere și cum se desfășoară?
Roxana Topor: Medierea este un proces pașnic, care permite ambelor părți să vorbească  împreună, față în față, într-un mediu structurat, mediu protejat, controlat, care oferă fiecăruia în  parte timp suficient pentru a exprima în întregime opinia. Medierea se bazează pe cooperarea voluntară și participarea cu bună-credință a tuturor părților. Medierea constă în realizarea, cu ajutorul unei terțe persoane, specializate, a unei înțelegeri între părțile în conflict fără a mai apela la procedura judiciară. Mediatorul, ca o terță persoană, intervine în conflict și mijlocește, intermediază, ajută la rezolvarea de către părți a conflictului. Medierea apare ca o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, apelând la o terță persoană specializată în acest domeniu, care asigură neutralitatea, imparțialitatea și confidențialitatea actului de mediere. Procesul de mediere are la bază încrederea acordată de către părți mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.

ISE: Care sunt avantajele medierii?
R.T.: Cel mai important avantaj al medierii îl reprezintă faptul că părţile pot să-şi identifice şi să adopte singure soluţiile cele mai apropiate de nevoile şi interesele lor, spre deosebire de judecată şi arbitraj unde soluţia este impusă de un terţ (judecătorul/arbitrul). Un alt avantaj important îl reprezintă confidenţialitatea. Mediatorul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea discuţiilor, el neputând fi citat ca martor referitor la actele sau faptele aflate în cursul medierii (cu excepţia cauzelor penale când mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are acordul prealabil, expres şi scris al părţilor şi, dacă este cazul, a  celorlalte persoane interesate sau în situaţia ocrotirii interesului superior al copilului: dacă, în cursul medierii, mediatorul ia cunoştinţă  de existenţa unor fapte ce pun în pericol creşterea sau dezvoltarea normală a copilului ori prejudiciază grav interesul superior al acestuia, el este obligat să sesizeze autoritatea competentă). Pe de altă parte, nici părţile nu pot folosi ca probe în proces informaţiile aflate în cursul medierii. Un alt avantaj al medierii îl reprezintă durata redusă a acesteia (poate să dureze de la câteva zile la câteva luni), dar şi flexibilitatea procedurii, părţile putând conveni cu mediatorul data, ora şi chiar locaţia în care doresc să se desfăşoare medierea. Participanţii la procedura medierii beneficiază, de asemenea, de o serie de avantaje legale:
- în situaţia în care părţile ajung la un acord, o dată cu pronunţarea hotărârii judecătoreşti, la cerere, judecătorul va dispune şi restituirea taxelor de timbru plătite pentru învestirea respectivei instanţe.
- de asemenea, la repunerea pe rol după suspendarea judecăţii civile la cererea părţilor, cererea de repunere pe rol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.


Andreea PAVEL
andreea.pavel@info-sud-est.ro