13 feb. 2013

Francezii care vor să angajeze imigranți români trebuie să achite o taxă de 50% din salariul brut pe care îl oferă!


Birocraţia statului francez mi-a smuls din braţele mele de 22 de ani primul job adevărat.

     Cunoaştem cu toţii în ultima vreme o vecină, o cunoştinţă îndepărtată, o nepoată de verişoară sau un unchi de gradul al treilea care, iată, a plecat din România. Câteodată e vorba de o bună prietenă, alte ori se nimereşte să fie vorba chiar de proprii copii. În anul de graţie 2013, globalizarea şi mobilitatea sunt realităţi pe care le simţim pe propria piele. Mânată de spiritul acestor vremuri ciudate, m-am trezit, într-o bună dimineaţă a anului 2011, în Franţa. A căuta un job ca proaspăt absolvent cu zero experienţă e o provocare în sine, căutările devenind în scurt timp un job cu normă întreagă.
     Am pus, aşadar, mâna pe telefon. Şi am sunat. Am sunat şi am tot sunat. Şi din nou, am sunat. Într-un sfrârşit apoteotic, am primit un răspuns din partea unei doamne. Găsisem un post temporar de secretară polivalentă în cadrul unui festival internaţional de pian. Mă lovise deci norocul, cu pumnii direct în stomac. „Aveţi un profil interesant”, mi s-a spus la interviu. Normal, profilul era interesant şi s-ar fi potrivit şi pentru alte două miliarde de joburi închipuite, căci ca absolvent de litere eşti instruit în de toate, dar concret în nimic. Salariu atractiv, 1200 de euro, plus bilete de intrare la orice concert după programul de lucru. Am „bătut palma”, mi-am strâns geanta şi am plecat să-mi adun hârtiile pentru angajare. În drum spre casă, sună telefonul.  „Domnişoară, sunt madame X, aveţi prin actele dumneavoastră şi un titlu de sejur?”
     Bineînţeles, habar nu aveam că în Franţa, ca român, ai restricţii pe piaţa muncii. Că acel titlu de sejur este un veritabil Graal al vremurilor noastre. Vrei sa munceşti în Franţa? Nicio problemă. Ai nevoie pentru început de un titlu de sejur, obţinut de la prefectura oraşului în care îţi stabileşti reşedinţa. Pentru a-l obţine, îţi trebuie o promisiune din partea angajatorului sau contractul de muncă deja semnat de către angajator. Angajator care nu te poate angaja, câtă vreme nu ai acest act. Dacă vreodată reuşeşti să ieşi din acest ping-pong stupefiant, înarmează-te cu multă răbdare. Până pe data de 22 august 2012, pe lângă rezolvarea dilemei acestui act, trebuia să fii capabil să găseşti un angajator dispus să plătească o taxă Oficiului Francez de Imigraţie şi Integrare, ce, în multe cazuri, putea să atingă cota alarmantă de 50% din salariul brut pe care l-ai fi primit.
     O procedură întortocheată şi un text de lege care îţi dă fiori pe şira spinării. Madame X n-a putut să ducă în spinare toată această corvoadă, motiv pentru care m-a sunat cerându-şi scuze şi spunându-mi că mă aşteaptă anul viitor. Şi iată cum, birocraţia statului francez mi-a smuls din braţele mele de 22 de ani primul job adevărat. Iar acesta este doar
începutul...

Denisa-Ioana Cîrlomăneanu