23 sept. 2012

Uniunea „Oarbă“ Europeană şi amploarea neonazismului grec


SE REPETĂ ISTORIA?

Într-un context european în care ţara lor este susţinută artificial de Germania, tot mai mulţi greci îşi regăsesc identitatea în curentul neonazist al celor de la „Zori Aurii” care începe să devină tot mai vocal. Lipsa de reacţie a liderilor Uniunii Europene  ne forţează să ne amintim de lipsa de reacţie a Franţei şi a Marii Britanii, în contextul ascensiunii nazismului în Germania lui Hitler. Cu riscul de a fi considerată exagerată comparând cele două situaţii, tragedia din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (survenită tot în urma unei crize economice şi identitare) ne obligă să fim mai degrabă precauţi, decât relaxaţi. Deşi pare imposibilă repetarea unui astfel de episod, iată că nici un actor internaţional nu a reacţionat la mesajele xenofobe şi discriminatorii ale neonaziştilor greci îndreptate împotriva homosexualilor, oamenilor cu handicap, imigranţilor etc.
Liderii internaţionali stau liniştiţi, invocând, din spatele birourilor oficiale, apărarea drepturilor omului şi pun neonazismul pe seama „crizei economice“. Ei nu conştientizează că această criză s-a transformat într-una identitară şică lucrurile ar putea degenera ireversibil. Aceeaşi mentalitate care a adus sfârşitul multor capitole din istorie: „Nu ni se poate întâmpla nouă!”

Andreea PAVEL