23 sept. 2012

La naiba cu campionii! Să se descurce... Sau îi privatizăm?



Nu am făcut sport de performanţă niciodată. Deci nu sunt subiectivă. Cu toate astea, deşi a trecut mult timp, îmi amintesc cât de important era pentru mine şi pentru ai mei părinţi să am asigurate toate condiţiile pe vremea când eram la şcoală. Veneau, se interesau dacă e curat în clasă, dacă toaletele sunt curate, dacă sala de sport e reabilitată, erau în permanent contact cu profesorii şi conducerea şcolii. Şi da, am fost o norocoasă, pentru că şcoala generală era printre cele mai bune şi moderne din municipiu. În liceu a fost la fel. Cel mai bun din municipiu, cele mai bune condiţii, doar că ai mei nu se mai interesau. Şi cu toate astea nu am făcut performanţă niciodată. Am fost un elev bun, dar fără rezultate excepţionale. Acum, la un deceniu distanţă de prima zi de licean, îmi muşc buza de revoltă şi las capul în jos de ruşine. De ruşinea altora. Am văzut prin presă că Liceul Sportiv din Constanţa este în imposibilitatea de a mai funcţiona. Am zis că nu se poate, presa exagerează. Am stat de vorbă cu directorul. Nu, presa nu exagerează. Avem în faţă copii de 13-14 ani care se înscriu la Liceul Sportiv pentru că aleg să facă performanţă pentru noi toţi, pentru ca să vină apoi cu braţele burduşite de medalii şi trofee, la întoarcerea de la competiţii. Copiilor ăstora le spunem acum: „Nu vă mai putem întreţine. Nu avem bani pentru voi. Da, voi cei care ne veţi aduce zeci, sute, mii de medalii. Nu ne pasă de voi, avem alte priorităţi. Faceţi chetă, plecaţi din ţară, daţi bani din buzunar, antrenaţi-vă. Noi n-avem. Altfel spus: Ne doare-n cot de voi”. Datorită reuşitelor lor, Europa, America, Asia, alegeţi voi ce continent vreţi, aud lucruri bune despre România. Când spunem „succesele României” spunem: Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, Helmut Duckadam, mai tinerii Andrei Pavel, Horia Tecău, Cătălina Ponor, Simona Halep, Eliza Samara etc. Spunem sportivi. Culmea este că, exact ca o ironie a sorţii, mare parte din generaţia tânără de campioni s-a format la Constanţa, în liceul unde directorul şcolii trebuie să le explice viitorilor campioni că nu au bani să le asigure antrenamente în condiţii optime, pentru că... legea nu le permite! Când îi vedem pe podium, plângem în hohote de emoţii, scriem pe bloguri, scriem sute de pagini în ziare, ne folosim de ei în discursurile electorale, ne lăudăm în faţa prietenilor străini, îi adăugăm pe Facebook, le cerem autografe. La fel cum toţi, ne uităm strâmb la ei, îi cufundăm în anonimat, îi scoatem de pe Facebook, uităm că suntem români, atunci când se retrag din sport, pleacă din ţară, ori nu mai dau randament. Nici unul dintre noi nu se întreabă însă „De ce?”. Cel mai trist este însă că părinţii lor nu trebuie să mai vină până la şcoală ca să vadă cum încearcă să facă performanţă copiii lor. Părinţii lor află din presă în ce condiţii fac performanţă dragii noştri campioni... şi apropos, nu am făcut sport de performanţă niciodată. Deci nu sunt subiectivă...

Andreea PAVEL