23 sept. 2012

Fabrica de campioni de la Constanţa, pe cale să se închidă!



Liceul cu program sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanţa

În anul 1967 ia naştere Clubul sportiv şcolar nr. 2. 26 de ani mai târziu, acesta este transformat în Liceul cu Program Sportiv - Club Şcolar Sportiv Constanţa. Aproape jumătate de secol de performanţă a trecut de atunci, rezultatele fiind oglindite în miile de medalii, cupe şi diplome obţinute de elevii acestei unităţi şcolare vocaţionale. LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa (căci aşa a fost numit din anul 2005, la dorinţa conducerii şi a elevilor, în memoria celui care a condus unitatea şcolară timp de 23 de ani), a reprezentat, de-a lungul timpului, o pepinieră ce a dat României sportivi de cea mai înaltă performanţă.
Olimpiada de la Londra, din acest an, este dovada cea mai clară în ceea ce priveşte munca şi profesionalismul celor de la LPS. Lotul României a cuprins mai mulţi sportivi absolvenţi ai acestui liceu, printre care îi amintim pe Horia Tecău (portdrapelul României), Cătălina Ponor, Elizabeta Samara, Simona Halep, Cristina Bujin.
Aici, la LPS Constanţa, s-a format unul dintre cei mai buni tenismeni ai noştri, Andrei Pavel.
Însă anul 2012 se pare a fi o încercare grea, atât pentru conducerea liceului, pentru elevii acestuia, dar şi pentru sportul românesc în general. Problemele financiare au făcut ca liceul să nu îşi mai poată desfăşura activitatea în condiţii măcar decente.
Acest lucru este cauzat de noua lege „per capita“, care, prin metoda de calcul a fondurilor alocate fiecărei unităţi şcolare din România, scapă din vedere că LPS Constanţa nu are numai activitate şcolară, ci şi sportivă.
„Problemele sunt foarte mari. Am declarat public că vom ajunge în faliment şi vom pune lacătul pe uşă. Nu avem banii necesari pentru a asigura funcţionarea unităţii şcolare şi a plăţii utilităţilor.
Finanţarea se face în concordanţă cu legea în vigoare, <per capita>, care după părerea mea este total depăşită şi prost alcătuită.
LPS are, pe lângă unitatea şcolară propriu zisă, un internat, o cantină, plus alte baze sportive proprii, care şi acestea ar trebui întreţinute. Legiuitorul a scăpat din vedere acest lucru, iar banii pe care noi îi primim sunt exact aceiaşi primiţi de o unitate şcolară fără activitate sportivă.
În anul 2011, cheltuielile materiale au fost de 7,8 miliarde. Anul acesta, prin alocarea bugetară pentru 2012, conform calculului pe noua lege, am primit doar 3,8 miliarde, ţinând cont că gigacaloria creşte.
Am încercat să avem baze sportive proprii, pentru a nu mai depinde de terţi. Şi am reuşit. Avem baza noastră nautică, sală de tenis de masă, de judo. Însă avem nevoie de bani pentru a le întreţine la un nivel minim.
Mai există un curent care spune că ar trebui să rentabilizăm bazele sportive. Acest lucru ar însemna să ne dăm elevii afară, pentru a putea închiria bazele. Păi dacă elevii nu se mai antrenează, care mai este scopul acestui liceu vocaţional?
Cu toate acestea, am încercat să găsim soluţii şi am închiriat terenurile în afara programelor de antrenament, însă sumele sunt derizorii. Lumea s-a învăţat să vină la LPS şi să joace tenis gratis, fiindcă poarta era tot timpul deschisă. Şi poate că este normal, fiindcă eu am spus de la început, de când am devenit director: această şcoală trebuie să funcţioneze pentru comunitate şi în sprijinul ei. Însă acest sistem de economie de piaţă nu te lasă să faci acest lucru.
Selecţia la noi este făcută preponderent din judeţ, cu copiii din mediul rural. Nu poţi să aduci copilul de la ţară să facă performanţă şi să îi mai ceri şi bani pe deasupra. Trebuie să îi oferi minimum de condiţii, iar noi acum suntem în imposibilitate de a mai face acest lucru.
Suntem singurul internat din Constanţa care nu are camere închiriate la firme sau nefamilişti, fiindcă consider că acest internat este pentru sportivi.
Marea problemă acum este faptul că legea per capita a scos comunitatea locală din ecuaţia aceasta, vizavi de finanţare. În anul 2011, primăria a acordat prin RAEDPP 192 de miliarde unităţilor şcolare din municipiul Constanţa. până acum noi nu am avut grija zilei de mâine, nu am fost puşi în situaţia de a nu avea bani pentru lumină, pentru căldură sau apă curentă. RAEDPP era o verigă din cadrul primăriei prin care noi, unităţile şcolare făceam achiziţii, reparaţii... Acum nu mai avem de unde să luăm aceşti bani.
Singura soluţie este schimbarea legislaţiei, prin implicarea comunităţii locale“, ne-a declarat Andrei Szemerjai, directorul LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa.
Aşadar, un liceu unde performanţa era cuvântul de bază este acum pe
punctul de a renunţa la tot, din cauza unei legi strâmbe, făcute din birourile ignoranţei.

Cristian Andrei LEONTE