28 sept. 2012

Interviu cu Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, despre implicarea tinerilor în proiecte sociale:



„Concertele de caritate eşuează de fiecare dată, pentru că publicul român nu are încredere în bunele intenţii ale organizatorilor” 

     Cea de-a doua ediţie a proiectului de educaţie şi voluntariat EcoChampions, realizat de Grupul CEZ din România şi Asociaţia MaiMultVerde s-a încheiat miercuri, 26 septembrie a.c. Cei 200 de elevi de gimnaziu şi liceu implicaţi proiecte sociale au fost recompensaţi cu premii şi, surpriza festivităţii, cu un concert extraordinar al trupei Vunk. Concert este puţin zis, dat fiind faptul că prestaţia trupei s-a transformat într-un adevărat show care a aruncat tânărul public în aer. Elevii au cântat cât i-au ţinut plămânii, au dansat şi au terminat prin a scanda ”Nu pleacă nimeni!”, atunci când membrii trupei şi-au luat la revedere. Cornel, alături de colegii săi, au fost nevoiţi să se reîntoarcă pe scenă pentru a le face pe plac copiilor şi pentru a mai cânta o piesă. Ulterior, solistul Vunk a uitat de sete şi oboseală şi a mai zăbovit vreo oră până când a dat autografe tuturor fanilor. Am profitat de moment şi i-am luat un mini-interviu lui Cornel, pe care vă invităm să-l citiţi în rândurile ce urmează. 



Susţinem Vunk la MTV Europe Music Awards!

Toamna a început cu o veste grozavă pentru trupa Vunk! Aceasta a fost nominalizată la Best Romanian Act, la MTV Europe Music Awards, cu piesa „Pleacă”! Cu ajutorul voturilor publicului, băieţii de la Vunk pot reprezenta România la Frankfurt, pe 11 noiembrie. Să fim serioşi, cine n-ar vota o astfel de piesă? Cornel se pare că ştie asta şi a postat pe Facebook, următorul mesaj: ”Nu pleacă nimeeeeeeni la Frankfurt, în afara noastră ca şi câştigători!”. Să fie! Îi urăm succes!


I.S.E.: Cum vă simţiţi în faţa unui public atât de tânăr şi entuziast, care vă ştie toate versurile şi cântă alături de voi fiecare melodie?
Cornel Ilie: Ne place, pentru noi este o bucurie să fim înconjuraţi de copii, pentru că şi noi, în sinea noastră, suntem copii. Simţim o bucurie pe care mulţi nu o înţeleg, unii o numesc demenţă, alţii poftă de viaţă. 

I.S.E.: Aţi stat să daţi autograf până şi ultimului copil...
C.I.: Da. Pe noi ne bucură lucrul ăsta. Nu este o povară aşa cum este pentru alţii. Aşa este şi frumos să faci, când cineva vine şi te roagă să îi dai o amintire cu tine. Pe noi ne flatează lucrul acesta şi ne bucură în aceeaşi măsură. Unii dintre ei poate ne-au văzut pentru prima oară acum şi peste câşiva ani îşi vor aminti: „Uite, pe ăştia de la Vunk i-am văzut pentru prima oară la concertul din Doors“. 

I.S.E.: Ar fi oportun ca astfel de evenimente cu caracter social să fie organizate mai des? Ne educăm astfel?
C.I.: Nu ştiu dacă o promovare bună a spiritului civic se face prin astfel de evenimente. Cred că tot metoda „din vorbă-n vorbă“ este mai eficientă. Am fost la multe concerte cu caracter social şi la şi mai multe caritabile şi, mai ales cele din urmă, nu şi-au atins niciodată scopul. Cel mai mare eşec se înregistrează atunci când faci un concert caritabil şi te aştepţi să vină lumewa să doneze bani. Publicul român nu crede în bunele intenţii ale organizatorilor unor astfel de evenimente. Lumea vine mai repede la un concert unde trebuie să plătească biletul de intrare care costă, să zicem, 50 de lei. 

I.S.E.: Ce părere ai despre Clubul DOORS?
C.I.: Este prima oară când vin aici şi mi-a plăcut mult. Deja am stabilit să organizăm un concert aici. Am mai fost prin cluburi din Constanţa dar dintre toate, acesta mi se pare cel mai ok, mai ales datorită muzicii care se ascultă în Doors.

I.S.E.: Ce mesaj le transmiţi fanilor tăi cu privire la nominalizarea voastră de la MTV EMA?
C.I.: Ne dorim să ne spună „Pleacă... la Frankfurt!“. Suntem nominalizaţi la Best Romanian Act, iar România va fi reprezentată, sperăm de noi, pe 11 noiembrie. Ar fi o treabă frumoasă, mai ales că pe 14 noiembrie, vom avea un super concert la Sala Polivalentă, unde ne vom lansa şi viitorul album, „Scapă-mă de ea“, unde îi vom avea alături de noi pe Andra, Monica Anghel, Smiley, Puya etc.

Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE

Anamaria Bogdan, manager comunicare în cadrul Asociaţiei MaiMultVerde, despre importanţa şi implicarea tinerilor în protejarea mediului:



„Principala problemă cu care ne confruntăm este lipsa informaţiei în rândul tinerilor. Spre exemplu, în şcolile generale nu există o oră dedicată ecologiei, iar educaţia civică nu ocupă o pondere importantă în curricula şcolară. Prin urmare ei sunt extrem de puţin expuşi unui mesaj care i-ar putea ajuta să se implice. De aceea astfel de metode alternative sunt importante şi bine primite de către tineri. Am observat că din moment ce elevii sunt expuşi mesajului şi înţeleg că orice acţiune mică (cum ar fi colectarea selectivă, sau aruncarea gunoaielor la coş, şi nu pe jos) este, de fapt importantă, ei devin conştienţi şi receptivi. Copiii devin, încet-încet, interesaţi de mediu şi de protejarea acestuia”.



sursa foto: www.121.ro

Ce au în comun trupa Vunk, Club Doors, compania CEZ România şi ONG-ul MaiMultVerde?




Reprezentanţii Asociaţiei MaiMultVerde şi CEZ România ne-au vorbit despre importanţa implicării tinerilor în proiecte sociale

Cea de-a doua ediţie a proiectului de educaţie şi voluntariat EcoChampions, realizat de Grupul CEZ din România şi Asociaţia MaiMultVerde s-a încheiat miercuri, 26 septembrie a.c. Cei 200 de elevi de gimnaziu şi liceu implicaţi în a doua ediţie a proiectului EcoChampions au participat la întâlnirile lunare şi la sesiunile de training organizate în cadrul acestuia şi au pus în practică 25 de proiecte de voluntariat în folosul comunităţii, atât din domeniul protecţiei mediului, cât şi proiecte sociale şi caritabile. La final, proiectele au fost premiate în cadrul unei festivităţi organizate la Constanţa, în Clubul Doors. Maestrul de ceremonii a fost DJ Yaang, de la Kiss FM (Ovidiu Stănescu).

Ondrej Safar, director al diviziei Power Generation, din cadrul CEZ România, despre tinerii din România şi EcoChampions:

„Investind în tineri, încercăm să construim un viitor mai bun”

„Printre proiectele de responsabilitate socială corporatistă pe care Grupul CEZ în România le desfăşoară, EcoChampions are un loc aparte datorită faptului că participanţii au fost încurajaţi să aibă un rol activ şi să facă o diferenţă în ceea ce priveşte problemele întâmpinate de comunitatea din care fac parte. Credem sincer că investind în tineri şi oferindu-le ocazia să se implice în mod activ în acţiuni de voluntariat este o parte importantă a provocării de a construi un viitor mai bun”, a declarat Ondrej Safar.

Doru Mitrana, director Asociaţia MaiMultVerde, despre succesul proiectului EcoChampions:

„Ne bucurăm că participanţii şi-au luat în bagajul pentru viitor valori precum responsabilitatea, dragostea de natură şi convingerea că schimbarea este în puterea lor”

„Elevii de astăzi sunt cetăţenii de mâine. Ne bucură faptul că aceşti 200 de participanţi în cea de-a doua ediţie a proiectului EcoChampions şi-au luat în bagajul pentru viitor  valori precum responsabilitatea, dragostea de natură, grija pentru cei din jur, respectul, dar şi convingerea că schimbarea este în puterea lor. Aptitudinile lor de lideri ne dau speranţe că vor atrage în jurul lor şi vor influenţa în bine mulţi oameni. Nouă nu ne rămâne decât să continuăm şi în anii viitori pregătirea, cu ei şi cu cei ce le vor urma în şcoli”, a declarat Doru Mitrana.

CEZ investeşte 1,1 miliarde de euro în cele mai mari parcuri eoliene din Europa: Fântânele-Grădina-Cogealac

Grupul CEZ este unul dintre cei mai puternici producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa, atât din punct de vedere al capacităţilor operaţionale, cât şi din punctul de vedere al numărului de clienţi deserviţi. Grupul CEZ este un producător cheie pe piaţa de energie electrică a Europei Centrale şi de Sud-Est şi este al doilea mare exportator de energie din Europa. Grupul CEZ investeşte în Dobrogea 1,1 miliarde de euro în construirea celor mai mari parcuri eoliene din Europa, de la Fântânele, Grădina şi Cogealac. 

MaiMultVerde şi mai puţin gunoi

MaiMultVerde este o asociaţie care îşi propune să implementeze ”o nouă cultură a voluntariatului pentru mediu”. În primii trei ani de funcţionare, începând cu 2008, asociaţia a lucrat cu peste 15.000 de voluntari, a strâns peste 300 de tone de deşeuri şi a plantat peste 500.000 de puieţi.  Tot asociaţia MaiMultVerde a implementat şi primul sistem de bike-sharing din Bucureşti, Cicloteque. De asemenea, asociaţia a organizat şi prima gală de strângere de fonduri pentru proiecte de mediu. Fondurile au fost obţinute din sponsorizări oferite de marile companii din România. Bugetul asociaţiei a depăşit, în primii doi ani, 2,5 milioane de euro. 

Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE

27 sept. 2012

Rectorul Universităţii „Ovidius“ şi inspectorul general al ISJ au semnat protocolul de colaborare dintre cele două instituţii


Astăzi, 27 septembrie 2012, s-a semnat un protocol de colaborare între Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa pentru anul şcolar 2012 – 2013. Protocolul a fost semnat de rectorul Universităţii „Ovidius”, prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure, şi de inspectorul şcolar general prof.dr. Răducu Popescu. La eveniment a mai participat prof. Liliana Marcela Timofte, inspector şcolar pentru Implementarea descentralizării instituţionale (management educaţional) din cadrul ISJ Constanţa.
Obiectivul protocolului îl reprezintă cooperarea instituţională pe mai multe direcţii, între care derularea de proiecte educaţionale comune, fiind vizată implicarea efectivă a elevilor şi a studenţilor în activităţi de formare derulate la standarde educaţionale europene, precum şi atragerea de noi parteneri şi colaboratori.
„Universitatea „Ovidius” are în derulare numeroase proiecte de colaborare cu reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai mediului de afaceri, care facilitează absolvenţilor ovidieni o mai bună inserţie pe piaţa muncii, în urma adaptării ofertei educaţionale la nevoile reale ale societăţii. Totodată, protocolul încheiat astăzi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa – un partener important, era necesar şi util cu atât mai mult cu cât elevii constănţeni de azi reprezintă o mare parte a studenţilor ovidieni de mâine”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure.
Totodată, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii „Ovidius”, prin decanul prof.univ.dr. George Stănculescu, a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, ce vizează în principal organizarea de activităţi comune pe tema formării unui stil de viaţă sănătos în rândul elevilor şi studenţilor.
                                               

25 sept. 2012

În cadrul unui colocviu ştiinţific, istoricii au „recuperat“ memoria oraşului Tulcea


     Marţi, 25 septembrie 2012, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Tulcea, s-au desfăşurat lucrările colocviului ştiinţific cu tema „Recuperarea memoriei oraşului Tulcea, 1878-1948: împlinire sau deziderat?”. Evenimentul  a fost organizat în cadrul proiectului Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) intitulat „Tulcea 1878-1948: memoria unui oraş”, derulat în perioada martie-noiembrie 2012 de ICEM Tulcea, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa, MINAC Constanţa, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi şi Asociaţia Ibida Tulcea şi care îşi propune recuperarea istoriei culturale şi urbanistice a oraşului Tulcea, prin valorificarea  patrimoniului documentar şi imagistic conservat în colecţii muzeale şi particulare, biblioteci şi arhive şi a istoriei orale locale.
     Colocviul ştiinţific a reunit peste 20 de specialişti în domeniul istoriei – cadre didactice universitare, cercetători, muzeografi, conservatori - din Constanţa, Tulcea, Galaţi, Iaşi şi Suceava, preocupaţi de studierea diferitelor aspecte ale istoriei şi culturii oraşului Tulcea din perioada 1878-1948. Comunicările susţinute în cadrul colocviului ştiinţific vor fi reunite într-un volum colectiv ce va vedea lumina tiparului în cursul lunii noiembrie. Din comitetul ştiinţific şi de organizare al colocviului a făcut parte şi conf. univ. dr. Daniel Flaut, de la Universitatea ,,Ovidius” din Constanţa, coordonator ştiinţific al proiectului AFCN „Tulcea 1878-1948: memoria unui oraş”.
     Cu această ocazie, a avut loc şi vernisajul expoziţiei documentare temporare „Tulcea 1878-1948: Memoria unui oraş”, care relevă o serie de aspecte ale istoriei oraşului, începând cu efervescenţa anilor de după războiul de independenţă şi continuând cu reconstrucţia masivă, în plan economic şi cultural, de după Primul Război Mondial, dar şi cu momentele de recul şi criză ale perioadei interbelice şi ale celei de-a doua conflagraţii mondiale. Expoziţia documentară, organizată tematic (urbanism şi arhitectură, viaţă economică, lăcaşe de cult, şcoală, presă locală, populaţia oraşului, monumente comemorative, imaginea oraşului în pictură şi gravură) va fi vernisată la sfârşitul lunii octombrie şi la Universitatea ,,Ovidius” din Constanţa.

23 sept. 2012

„Turiştii ruşi lasă bani frumoşi la Bulgari. Cred că şi în România ar putea face acelaşi lucru...“


Konstantin Nikiforov, fostul consilier pe probleme de politică externă al lui Boris Elţîn, despre consolidarea relaţiilor româno-ruse:


„Niciodată nu am fost decepţionaţi în urma unei vizite în ţara dumneavoastră, în cadrul Comisiei bilaterale a istoricilor din România şi Federaţia Rusă. Mulţi dintre membrii delegaţiei ruse sunt pentru prima oară în Dobrogea. Este o regiune deosebită, unde îşi pune amprenta şi specificul geografic din zona Mării Negre. Chiar dacă pe cale terestră nu mai suntem vecini, pe mare suntem vecini. Tocmai de aceea, temele abordate în cadrul conferinţei sunt foarte importante. De asemenea, vă suntem recunoscători pentru excursie, pentru că astfel am remarcat caracterul multietnic al zonei şi, pentru că suntem din Rusia, ne interesează contextul în care trăiesc ruşii staroveri. Este interesant faptul că aceştia şi-au păstrat particularităţile culturale şi religioase, ceea ce probabil n-ar fi reuşit în Rusia. Gradul de civilizaţie al unei naţiuni este marcat şi de modul în care acea naţiune tratează minorităţile etnice. Pentru noi a fost extrem de plăcut să vedem că ruşii lipoveni au drepturi egale şi sunt trataţi cum se cuvine în localităţile româneşti. De asemenea, cred că putem consolida relaţiile printr-o colaborare economică mai strânsă. Activităţile ambasadorului român la Moscova şi a celui rus în România pot fi apreciate prin creşterea volumului schimburilor dintre cele două ţări. Dacă volumul de schimburi creşte, înseamnă că şi-au făcut treaba. Să nu uităm şi de activitatea din segmentul cultural, care este foarte importantă, drept pentru care suntem interesaţi de creşterea volumul de schimburi din domeniile cultural şi ştiinţific. Vorbim de mai mulţi ani de nevoia deschiderii unor centre culturale în Moscova şi Bucureşti. Cred că şi asta ar fi de natură să consolideze relaţiile dintre cele două ţări. În final, consider că ar fi foarte bine să dezvoltăm segmentul turistic. Ruşilor le place să călătorească, iar la vecinii dumneavoastră bulgari sunt mulţi ruşi care îşi petrec concediile şi lasă mulţi bani acolo. Cred că şi în România ar putea să lase bani frumoşi. Reprezentanţii firmelor turistice din Rusia ar trebui invitaţi să vadă ofertele româneşti, ar trebui organizate curse charter. Pentru ruşi ar fi foarte interesant să se întâlnească cu ruşii lipoveni, în localităţile unde aceştia trăiesc, aşa cum ne-am întâlnit noi. Dacă ne ocupăm serios de lucrul acesta putem dezvolta şi segmentul turistic. La Marea Neagră, între România şi Rusia nu mai există frontiere... Pentru că doar călătorind scapi de prejudecăţi”.


Andreea PAVEL 

Vladimir Neceaev, ataşatul cultural din cadrul Consulatului General al Federaţiei Ruse, din Constanţa: „Cercetările ştiinţifice comune vor apropia Federaţia Rusă şi România”



„Cred că menţinerea unor astfel de conferinţe bilaterale are un rol important în consolidarea relaţiilor dintre Federaţia Rusă şi România. Ambele ţări au o istorie bogată care ne-a unit popoarele de-a lungul timpului. De aceea, menţinerea unor astfel de legături, la nivelul conferinţelor ştiinţifice, este un factor important. De remarcat ar fi că anul acesta delegaţia română a decis să organizeze conferinţa la Constanţa. Dobrogea este recunoscută pentru localităţile unde trăieşte minoritatea credincioşilor de rit vechi, vorbitori de limbă rusă. Iar participanţii la conferinţă şi-au canalizat atenţia asupra acestui lucru, de-a lungul întâlnirii. Atât studierea, cât şi dezbaterile despre particularităţile istoriei, tradiţiilor şi culturii celor două ţări, bazate pe cercetări ştiinţifice solide, vor continua să apropie Federaţia Rusă şi România şi să creeze un context favorabil pentru consolidarea unei cooperări ştiinţifice bilaterale.
Nu doar aspectele ştiinţifice şi culturale pot consolida relaţiile româno-ruse, ci şi continuarea relaţiilor economice dintre cele două state. Spre exemplu, este binecunoscut faptul că „Lukoil Overseas“, parte a companiei ruseşti „Lukoil“, a început explorarea şi exploatarea a platoului Mării Negre din partea românească, ceea ce poate însemna o extindere majoră a sferei cooperării economice. Un alt aspect important este apartenenţa celor două ţări la „Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră“, dar acest lucru are valoare doar dacă va fi dezvoltat în 
continuare. O altă sferă de activităţi comune a celor două ţări este cooperarea interegională. Constanţa a oprit legăturile cu Sankt-Petersburg şi Novorossiysk, iar acest segment are, de asemenea, nevoie de un impuls pentru dezvoltarea şi iniţierea acţiunilor de specialitate. 
Nu trebuie să uităm turismul. Staţiunile de pe litoralul Mării Negre sunt foarte cunoscute în întreaga Europă, dar nu sunt atât de populare în rândul ruşilor. Acest lucru este cauzat de faptul că oamenii nu sunt bine informaţi în legătură cu avantajele pe care le-ar oferi vacanţele petrecute în România. Dar totuşi, primii paşi au fost făcuţi. Spre exemplu, sanatoriul Techirghiol a fost promovat în cadrul câtorva târguri de turism din Rusia, cu scopul de a se face cunoscut ca staţiune de tratament. Astfel de târguri sunt organizate regulat de români. Potrivit opiniilor turiştilor ruşi în România, aceştia au fost mulţumiţi şi satisfăcuţi de serviciile din staţiunile româneşti. E necesar ca staţiunile româneşti să fie promovate în rândul ruşilor, pentru că astfel se va putea îmbunătăţi cooperarea în domeniul turistic şi se pot consolida relaţiile de prietenie dintre cele două ţări“. 

Cristian Andrei LEONTE

„Suntem bucuroşi că delegaţia rusă a plecat cu impresii deosebite pe care sigur le-au împărtăşit în Rusia“



Emanuel Plopeanu, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice (Universitatea „Ovidius“ din Constanţa):

„Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice îşi doreşte să devină un centru important al activităţilor ştiinţifice de cel mai înalt nivel şi, în consecinţă, s-a implicat cu toată responsabilitatea în organizarea acestei conferinţe, atât din punct de vedere administrativ, cât şi prin participarea a numeroase cadre didactice la lucrările acestei conferinţe, prin susţinerea de comunicări. Îmbunătăţirea raporturilor prezente în diverse sectoare de activitate trebuie să aibă la bază o foarte bună înţelegere asupra trecutului comun mai apropiat sau mai îndepărtat dintre cele două state. Din această perspectivă prezenta Comisie joacă rolul cel mai important de o lungă perioadă de timp. Desfăşurarea acestei conferinţe a permis, în afara dezbaterii ideatice, şi o mai bună cunoaştere a specificului geografic şi etnografic al Dobrogei, prin realizarea unei călătorii de studiu, atât în localităţi cu populaţie ruso-lipovenească, cât şi în centre urbane ale regiunii, cum ar fi Tulcea. Nu putem decât să subliniem, cu foarte mare bucurie, impresiile deosebite cu care partea rusă a rămas în urma desfăşurării conferinţei şi care, suntem convinşi, că au fost împărtăşite prin diverse mijloace de domniile lor la întoarcerea în Federaţia Rusă. Progresele făcute sunt majore în ultimele două decenii, rămânând ca întărirea relaţiilor bilaterale să fie stimulate şi de decizii la nivel politic şi economic. Mediul academic şi-a făcut datoria în această privinţă şi furnizează fundamentele necesare în această direcţie. O dovadă a interesului pentru această manifestare şi pentru dezbaterea

problematicilor legate de relaţiile româno-ruse reprezintă şi implicarea în sprijinirea evenimentului de către parteneri economici şi instituţii publice, dar şi organizaţii neguvernamentale.“

Andreea PAVEL

Mesajele primarilor din Tulcea şi Sarichioi la întâlnirea cu delegaţia academicienilor ruşi







Vitali Cristian Finoghen, primarul comunei Sarichioi


„O astfel de delegaţie academică prestigioasă din Federaţia Rusă, prima de acest fel în localitatea noastră nu face decât să ne bucure şi să ne onoreze în egală măsură. Suntem fericiţi, de asemenea, că am avut oportunitatea să îi primim în noul sediu al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din comuna noastră. Comunitatea noastră este o mare familie, unită şi ospitalieră, în mijlocul căreia sper că delegaţia s-a bucurat de frumoasele noastre obiceiuri. Îi vom aştepta cu braţele deschise ori de câte ori vor avea plăcerea să ne viziteze, acest lucru fiind valabil pentru orice reprezentant al Federeţiei Ruse, dar şi, în general, pentru simpli turişti“.

Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea


„Sunt onorat şi bucuros în acelaşi timp de vizita delegaţiei româno-ruse. Această întâlnire a fost o ocazie potrivită pentru un schimb inedit de impresii şi experienţă şi, de ce nu, primul pas în legarea unei frumoase prietenii. Tulcenii sunt oameni calzi şi gospodari care îi vor aştepta întotdeauna cu braţele deschise şi cu zâmbetul pe buze, şi care vor trata minorităţile etnice cu respectul cuvenit”.

Cum ne-am consolidat prietenia cu ruşii, la Constanţa?




Luna septembrie s-a dovedit a fi una extrem de importantă pentru mediul academic românesc. Comisia bilaterală a istoricilor din România şi Federaţia Rusă s-a reunit în cadrul celei de-a XVII-a sesiuni, la Constanţa, în perioada 10-14 septembrie. În cadrul sesiunii de comunicări,
istoricii români şi ruşi au dezbătut pe marginea a două mari teme: „Crize în Europa Răsăriteană şi de Sud-Est: cauze, evoluţii, consecinţe, secolele XVIII-XX” şi „De la naţiunea medievală la naţiunea contemporană în Europa Răsăriteană şi de Sud-Est”.



Jurnal de Conferinţă

Timp de trei zile am participat la discuţiile istoricilor români şi ruşi pe marginea unor subiecte precum expansiunea Rusiei în Balcani, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, precum impactul comerţului cu energie asupra sistemului comunist, ori particularitatea politicii ruse în criza din Iugoslavia. Membrii comisiei au mai discutat şi pe marginea temelor conflictului româno-sovietic în negocierile de la Varşovia, sau pe marginea crizei româno-sovietice din 1968. Îndelungi discuţii, controverse, dialoguri constructive, toate într-o atmosferă în care formalitatea şi destinderea se îmbinau neobişnuit de bine. Noi, micii masteranzi, eram înconjuraţi de monştri sacri ai cercetării ştiinţifice, oameni care, în paralel, deţinuseră şi funcţii care ne lăsau muţi şi cu capul plecat în preajma lor, imaginându-ne că ar fi imposibil să îi abordăm: fostul consilier pe probleme de politică externă al lui Boris Elţîn, fostul traducător al lui Nicolae Ceauşescu, care a fost şi consilier diplomatic la Ambasada României din Moscova în perioada prăbuşirii URSS, dar şi persoana de contact în timpul preşedenţiei României la O.S.C.E, cercetători ştiinţifici din cadrul unor instituţii de renume internaţional ş.a.m.d. Ca şi cum nu era de ajuns, emoţiile ne-au fost sporite de prezenţa, la
deschiderea oficială, a unor diplomaţi precum: Dmitri Korşunov, secretar II al Ambasadei Federaţiei Ruse de la Bucureşti, Mikhail Reva, consulul general rus de la Constanţa, Ozgen Topcu, viceconsulul din cadrul Consulatului turc din Constanţa şi Vladimir Neceaev, ataşatul cultural din cadrul Consulatului rus din Constanţa. Ultima zi a comunicărilor ştiinţifice a fost marcată prin semnarea protocolului conferinţei. Excursia de a doua zi însă, organizată în comuna Sarichioi, a reprezentat momentul în care ruşii şi românii, savanţii şi masteranzii, tinerii şi înţelepţii au vorbit aceeaşi limbă: cea a sufletului.
Pe la 09:45 am plecat din Constanţa, către Cetatea Enisala, din localitatea tulceană Sarichioi. Timp de aproape două ore, cât a durat drumul, ruşii, cu zâmbetul pe buze, se bucurau de peisajele dobrogene, mulţi dintre ei călătorind pentru prima oară în Dobrogea. Unul dintre ei îmi spune în franceză că unele peisaje îi aduc aminte de peisajele rurale din America. Zâmbesc amar şi îi răspund: „Da, tot ce e posibil. N-am vizitat America…”. Ajungem la Enisala. Membrii delegaţiei, care au admirat minute în şir peisajul superb, au fost întâmpinaţi călduros de Vasile Dolghin, profesor de română în Sarichioi şi preşedintele Comunităţii locale a Ruşilor Lipoveni. Faptul că acesta a vorbit în limba rusă i-a acordat câteva minute de răgaz domnului Vasile Buga, vicepreşedintele delegaţiei române, care a făcut eforturi supraomeneşti să traducă absolut toate conversaţiile pe parcursul celor patru zile. Fascinaţi de istoria locurilor, de legende şi tradiţii, delegaţii se întorc la autocar şi pornim spre Sarichioi. La sediul Comunităţii Ruşilor Lipoveni urma să avem parte de cea mai călduroasă primire la care ne-am fi putut aştepta: Primarul Vitali Finoghen, alături de viceprimar şi ansamblul folcloric ai căror membri purtau costume tradiţionale lipoveneşti, ne aşteptau bucuroşi şi emoţionaţi în faţa sediului. Muţi de uimire, am coborât din autocar şi am urcat scările sediului, salutându-ne cum se cuvine gazdele ospitaliere şi rupând câte o bucăţică din deliciosul cozonac lipovenesc. Au luat cuvântul apoi, primarul şi preşedintele comunităţii şi le-au transmis delegaţilor că sunt onoraţi de vizită şi că îi vor aştepta cu braţele deschise întotdeauna. Surpriza zilei avea să vină din partea ansamblului ale căror cântece vioaie i-au emoţionat pe unii până la lacrimi. Cu greu ne-am despărţit de Sarichioi, pentru a servi un prânz tradiţional lipovenesc, cu bucate delicioase din peşte, pentru ca mai apoi să ne grăbim spre Tulcea, unde ne aştepta primarul Constantin Hogea. Acesta din urmă ne-a vorbit despre atenţia deosebită pe care administraţia locală o acordă minorităţilor etnice din municipiu, în special ruşilor lipoveni, dat fiind faptul că aceştia sunt cei mai numeroşi. Încântaţi şi, în aceeaşi măsură, onoraţi de întâlnire, ne-am luat la revedere, promiţându-ne să revenim în judeţul Tulcea, ori de câte ori vom avea ocazia.
Nimănui nu îi place drumul de întoarcere, ori despărţirea. Am fost nevoiţi însă, dat fiind faptul că ne aştepta cocktailul final. Delegaţii au primit atunci câte o diplomă de mulţumire pentru participare, cel mai potrivit simbol prin care aceştia au putut păstra recunoştinţa şi bucuria noastră de a-i avea oaspeţi. În dimineaţa plecării am lăsat deoparte ruşinea şi i-am luat un mic interviu preşedintelui delegaţiei ruse, fapt ce m-a bucurat peste măsură, iar despărţirea propriu-zisă a fost marcată de mulţumiri, îmbrăţişări, pupături şi un schimb rapid de e-mailuri, adrese şi numere de telefon între membri celor două delegaţii. Exact ca între nişte prieteni care abia aşteaptă să se revadă…

Organizatorii conferinţei au fost: Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Academia Română, Academia de Ştiinţe a Federaţiei Ruse.


Instituţiile publice au pus umărul la organizarea evenimentului

Evenimentul care a marcat a XVII-a sesiune a Comisiei bilaterale a istoricilor din România şi Federaţia Rusă s-a dovedit a fi important şi prin prisma faptului că s-a bucurat de o atenţie deosebită şi de sprijin din partea instituţiilor publice, a unor firme, dar şi a unor organizaţii neguvernamentale. Acestea sunt: Primăriile localităţilor tulcene Luncaviţa, Sarichioi şi Jurilovca, Primăria municipiului Slobozia, Consiliul Judeţean Constanţa, CLIMTEH SRL, Bucureşti, TEMA ENERGY SRL, din Bucureşti, Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă, Fundaţia „Demnitatea Pontică“.

Andreea PAVEL


Un deceniu pierdut al Europei


Din anul 2008 Europa se confruntă cu cea mai gravă criză financiară din ultimele opt decenii. O bună parte a creşterii economice accelerate care a urmat sfârşitului Războiului Rece a devenit istorie iar societăţile europene au început să constate că simplul act al consumului, ca factor de dinamism, pare a fi o mare amăgire. Este greu de crezut că în anii imediat următori se vor găsi soluţii
eficiente de revenire la un model sănătos de evoluţie.
Clasa politică europeană nu face faţă acestei situaţii. Vreme de câteva decenii, după al Doilea Război Mondial, societatea liberă a continentului a fost anesteziată la umbra securităţii
militare asigurate exclusiv de S.U.A. şi s-a împrumutat de la viitor fără niciun scrupul. Lipsite de griji, statele europene au promovat cu ostentaţie politici sociale generoase, au susţinut eliminarea sistemului moral-religios de valori şi au modelat conştiinţe în spiritul multiculturalismului, fără ca emigranţilor să li se ofere altceva în afara pachetelor sociale. Modelul calvinist de responsabilizare a implicării fiecăruia, cheia primatului absolut al continentului european în afacerile mondiale vreme de secole, a fost înlocuit.
Reuşita prin muncă a devenit derizorie în Europa de vreme ce aproape toate guvernele,
indiferent de orientare politică, au susţinut şi realizat dezindustrializarea continentului şi transformarea acestuia într-un imens teritoriu turistic, punctat covârşitor cu sectoare de servicii, foarte specializate şi menite să satisfacă exclusiv o viaţă tihnită.
Generaţii succesive de europeni au fost instruite în cultul partizan al activităţilor obşteşti, civice,
sociale şi mai puţin în ideile creatoare ale muncii, implicării directe în instaurarea sau menţinerea unor valori perene. Vă mai aduceţi aminte nefericitele perioade de „destindere” din istoria Europei în vremea în care jumătatea răsăriteană a continentului trăia în tirania totalitarismului comunist? Guvernele occidentale erau extrem de încântate să primească şi să trimită experţi şi oameni politici în vizite reciproce, salvând în felul acesta aparenţele.
Acolo unde corupţia endemică şi tirania abia disimulată a unei clase politice impotente (vezi cazurile Italiei, Greciei, Portugaliei dar nu numai) stabileau fracturi cu civilizaţia tradiţională a Europei, Occidentul a ales ascunderea gunoiului sub preş. Intrarea acestor state în Europa monedei unice (şi a altora, precum Spania, Irlanda) s-a făcut strict în continuarea unei propagande nefericite, anume aceea că acest continent ar fi unul omogen din punct de vedere cultural, mental şi social. Nimic mai fals, nimic mai neadevărat.
Aceste situaţii au fost plătite, îndelung, prin asistenţa socială fără egal în lume până într-acolo încât
Uniunea Europeană s-a transformat rapid în ceea ce un cotidian din Polonia, „Rzeczpospolita”, numea drept „o mumie socialistă”.
Scadenţa a sosit. State care până ieri nu erau decât simple pieţe de desfacere (China comunistă, India, Brazilia, Africa de Sud, Indonezia, Coreea de Sud, Chile) stabilesc astăzi cursul burselor şi al
fluxurilor economice, financiare şi comerciale iar lumea şi-a mutat interesul în zona Pacificului. Pare, însă, că Europei îi este imposibil să accepte transformarea într-un factor decizional fără importanţă în lumea de astăzi. Şi, mai mult, zecilor de milioane de europeni le este
imposibil să creadă că socialismul instaurat peste tot continentul, după al Doilea Război Mondial, a murit.

Florin ANGHEL

TINERETU` MUNCITORESC - EXPERT INTERVIU


A absolvit masterul de „Relaţii internaţionale. Istorie şi diplomaţie în secolele XIX-XXI”, în cadrul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice (Universitatea „Ovidius” din Constanţa) şi reprezintă o dovadă a faptului că dacă îţi alegi o facultate care te reprezintă îţi poţi găsi un loc de muncă în domeniul respectiv. 

I.S.E.: Ce presupune meseria ta şi de când o practici?
Emilia Ţîrcovnicu: Funcţia pe care o am acum se numeşte Expert Interviu, o practic cam de un an de zile, în cadrul Institutului pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.
Presupune conciliere şi orientare profesională pentru persoane care sunt în căutarea unui loc de muncă, în special tineri, prin recomandări privind cursuri de formare profesională în
diverse domenii, activităţi administrative care ţin de implementarea proiectelor etc.

I.S.E.: Job-ul tău are legătură cu facultatea pe care ai absolvit-o?
E.Ţ.: Din fericire aş putea să spun că are legătură şi cu facultatea pe care am
absolvit-o pentru că presupune lucrul în cadrul proiectelor finanţate prin fonduri
europene, FSE respectiv POSDRU, noţiuni pe care le cunoşteam la modul teoretic încă din facultate.

I.S.E.: Care sunt avantajele şi dezavantajele acestui job?
E.Ţ.: Cel mai mare avantaj în privinţa acestui job ar fi faptul că te provoci continuu, încercând să găseşti soluţii pentru ca
implementarea proiectelor să se facă într-un mod corect; dezavantajul ar fi că deşi cred că suntem o echipă performantă, suntem obligaţi să lucrăm cu un sistem administrativ învechit şi complet dezorganizat.

I.S.E.: Dacă ai putea să practici orice job ai vrea, pe care l-ai alege?
E.Ţ.: Deşi îmi place jobul pe care îl
practic, mi-ar fi plăcut să devin translator sau ghid turistic, să călătoresc mai mult, să am ocazia să vorbesc mai mult în limbi străine şi să cunosc oameni noi.

I.S.E.: Ce mesaj le transmiţi celor care sunt
nehotărâţi în privinţa alegerii unei facultăţi şi celor care vor să facă o facultate doar pentru a obţine o diplomă?
E.Ţ.: E foarte important să te gândeşti la alegerea unei facultăţi încă din liceu. Orice ar fi, trebuie să te orientezi spre ceea ce îţi place să faci, ar fi ideal să faci o muncă din pasiune, să te poţi trezi în fiecare dimineaţă motivat şi nerăbdător să începi o nouă zi.

Cristian Andrei LEONTE

Care sunt cele 8 cuvinte postate pe Facebook de Sever Voinescu, care i-au adus acestuia o plângere penală?



120 DE PARLAMENTARI AU SEMNAT PLÂNGEREA

În cadrul unei întâlniri organizate în Constanţa de deputatul PDL Maria Stavrositu, Sever Voinescu, vicepreşedintele PDL, a povestit publicului o întâmplare pe cât de amuzantă, pe atât de bizară. Acesta s-a ales cu ditamai plângerea penală semnată de 120 de colegi parlamentari, în urma unei postări pe reţeaua de socializare Facebook. Acesta ne-a declarat: „Am o plângere penală, semnată de 120 de parlamentari, care consideră că aş merita să fac 20 de ani de puşcărie pentru un mesaj pe care l-am scris pe Facebook. Pe 3 iulie am scris <<Bună dimineaţa, România! Azi e 6 martie 1945>> (instaurarea primului guvern comunist din România, condus de Petru Groza, n.red.). Cei 120 de parlamentari mi-au făcut plângere penală pentru subminarea economiei naţionale, susţinând că din cauza mea, pentru că am scris acest lucru pe Facebook, s-a prăbuşit leul.“

Cristian Andrei LEONTE

Un nou brand turistic în Apuseni?


În ultimii ani, zona Apusenilor prezintă un interes tot mai crescut atât pentru turiştii străini, cât şi pentru cei români. În vara ce tocmai a trecut, peste 2500 de oameni au ales să viziteze o destinaţie aparte faţă de peşterile, cetăţile şi mănăstirile din zonă, deja consacrate: Galeria Cătălina-Monuleşti (localitatea Roşia Montană, judeţul Alba), care păstrează urme de exploatare minieră din toate epocile istorice. Adrian Gligor, vicepreşedinte al secţiei Patrimoniu şi Dezvoltare Durabilă, din cadrul companiei Roşia Montană Gold Corporation, a declarat că, dat fiind interesul sporit al turiştilor pentru astfel de obiective, RMGC are în plan „transformarea câtorva galerii romane în obiective turistice, care vor fi amenajate sub forma unui muzeu modern al mineritului”.  30% din numărul total de turişti au sosit în zonă şi au vizitat galeria cu ocazia festivităţilor dedicate Zilei Minerului, organizate pe 2 septembrie.

Cristian Andrei LEONTE

Cum ne păstrăm tradiţiile şi meşteşugurile prin tehnici moderne?


Răspunsul la această întrebare ni-l dă primarul comunei tulcene Luncaviţa, Ştefan Ilie, care a iniţiat proiectul „Biblioteca, promotor al dezvoltării turismului şi a antreprenoriatului meşteşugăresc”. Mai precis, administraţia îşi propune, prin acest proiect, culegerea, conservarea şi
valorificarea procedurilor specifice meşteşugurilor locale şi prezentarea acestora prin mijloace moderne în biblioteca comunală, către noile generaţii.
„Lipsa unei baze de date cu privire la moştenirea patrimoniului cultural local fac necesară implementarea unui proiect ce are ca scop conservarea în formă autentică a meşteşugurilor locale şi prezentarea acestora prin tehnici moderne către viitor. Biblioteca, identificată cu rol important în conservarea şi perpetuarea moştenirii culturale devine într-o societate modernă, promotor local al dezvoltării unei societăţi moderne care nu-şi uită tradiţiile. Proiectul va contribui la dezvoltarea cadrului cultural local luncăviţean prin parteneriatul cu Bibioteca orăşenească Băneasa 
bazându-se pe schimb de materiale bibliografice în domeniu, colectare a datelor ce pot fi folosite în scopul proiectului prin comparaţie, cu privire la meşteşugurile tradiţionale pe diferite zone ale Dobrogei şi identificarea meşterilor populari cu valenţe de antreprenori. O dată culese aceste informaţii, ele pot deveni material suport pentru dezvoltarea unor afaceri în domeniul artizanatului popular şi încurajarea unor meşteşugari populari care să desfăşoare activităţi cu specific local”, a declarat Ştefan Ilie, primarul comunei Luncaviţa.

Cristian Andrei LEONTE

Cine mai ştie că, pe vremuri, turiştii cu bani se plimbau cu trenul de vacanţă prin mijlocul Constanţei?



Constanţa, 1914

Pe peronul din Gara Veche a Constanţei aşteaptă nerăbdători o mulţime de germani, francezi, englezi, ruşi, austrieci. Fiecare a plătit câte 50 de bani pentru o călătorie de o oră până în Mamaia, cu trenul de vacanţă. De nouă veri, în trenul care duce turiştii din Constanţa în Mamaia n-ai loc să arunci un ac.Călătoria durează jumătate de oră, cu tot cu opririle din Halta Aegyssus şi Halta Callatis, din oraş. La a treia haltă, Tataia, deja nu se mai urcă nimeni. E Cartierul Românesc al oraşului, iar românii din Constanţa nu merg la plajă până în Mamaia. Cartierul acesta a fost întemeiat de primii colonişti români din Constanţa, care au primit loturi de pământ la preţuri modice. Cap de linie. Am ajuns în Mamaia.
Lângă clădirea impunătoare a gării un afacerist bucureştean a construit un hotel, un restauraurat si o braserie. E ora 18. După o zi liniştită de relaxare şi bronz, turiştii se întorc în Constanţa. E ultimul tren.
A fost ultima zi în care trenul Constanţa-Mamaia şi-a dus călătorii la plajă. După aproape un deceniu de turism (1905-1914), războiul avea să alunge străinii din Mamaia. În 1927, liniile de cale ferată de pe acest traseu, au fost scoase. Oraşul se dezvolta şi calea ferată începuse să încurce circulaţia rutieră.
Suntem în 2012. Dacă trenul de vacanţă şi-ar duce din nou călătorii la plajă, ar pleca din faţa Primăriei. Pe locul Gării Vechi, acum se află "Casa Albă" (cum îi spun constănţenii), clădire în care funcţionează Primăria, Consiliul Judeţean şi Prefectura.
Linia IV, cea de la care pleca trenul Constanţa-Mamaia, ar trece printr-un parc plin de pensionari care joacă table sau citesc ziare. După aceea ar ajunge într-o intersecţie aglomerată, plină de larma autobuzelor şi maşinilor mereu grăbite. La un moment dat, ar coti la dreapta, pe Bulevardul I.G. Duca şi ar opri în faţa unui vestit supermarket, pe nume Antoniadis. Adică fosta Haltă Callatis, înconjurată de dughene şi cafenele ţinute de turci. După aproape un secol, locul este de nerecunoscut: locul fostei halte este sufocat de farmacii, magazine de pantofi şi haine, policlinici, măcelării şi galerii comerciale, taxiuri şi pietoni. Trenul s-ar orienta cu greu după semnele noi de circulaţie, obturate şi bruiate de reclame stradale. Bariera ce anunţă sosirea trenului în haltă ar opri fuga maşinilor şi a pietonilor.
Următoarea staţie se afla la intersecţia fostului Bulevard Regina Maria (acum Bulevardul Mamaia) cu actualul Bulevard Tomis (fost Carol) la Halta Aegyssus. Acolo circulaţia era ghidată de poliţiştii "la borcan", ce semnalizau dintr-o cabină de sticlă circulară, asemenea unui gigantic borcan de murături. Apoi ar fi trecut pe lângă o movilă de pământ cât un bloc de 30 de etaje, cu un imens felinar în vârf: Farul Portului Constanţa.
Ne apropiem de ieşirea din oraş, la ultima staţie, Halta Tataia, care este acum sediul Poliţiei Judeţene Constanţa. De aici înainte era doar câmp până la Gara CFR Mamaia.
Vechea gară Mamaia e singura care a rămas în picioare. Clădirea luxoasă a fost asemănată de către istoricii vremii cu cele din staţiunile balneare de pe Riviera Franceză. Între cele două războaie, Casa Regală a României a cumpărat fosta gară şi a reconstruit-o. De atunci, clădirea este cunoscută sub numele de Castel şi de 70 de ani funcţionează ca restaurant.
Aşa a început turismul pe litoralul românesc, la iniţiativa primarului Ion Bănescu, care a avut ideea de a deschide Plaja Mamaia şi de a construi calea ferată, în 1905. La proiect au participat Ministerul Lucrărilor Publice (unde director era Anghel Saligny) şi un investitor privat.

Andreea PAVEL

Primarul Moldovan vrea un cabinet stomatologic pentru localnicii din Albeşti


Primarul comunei constănţene Albeşti, Gheorghe Moldovan, a intrat în al doilea mandat cu dreptul. A primit o vizită oficială a unor edili dintr-o localitate din Turcia şi au dezbătut mai multe teme privind dezvoltarea şi modernizarea localităţilor. Schimbul de experienţă a fost unul de bun augur pentru primarul constănţean, susţinând că reprezentanţii turci au fost uimiţi de ospitalitatea cu care au fost primiţi în Albeşti: „Ne bucurăm de fiecare dată să avem astfel de oaspeţi, dat fiind faptul că reprezentăm o comună deschisă către tot ce este nou şi mai ales, suntem deschişi către dezvoltarea relaţiilor interumane. Orice astfel de vizită este un bun prilej pentru legarea prieteniilor şi pentru schimbul de experienţă”, a declarat primarul Moldovan. Acesta ne-a mai vorbit şi despre priorităţile sale din punct de vedere al dezvoltării administrative a localităţii şi ne-a enumerat câteva dintre proiectele care aşteaptă finanţare, ori care sunt deja în lucru: Amenjarea unei perdele forestiere de-a lungul întregului drum judeţean şi communal, amenajarea unei ferme de caprine, de 1000 de capete, ameliorarea zonei de păşunat, construirea unei creşe şi a unei grădiniţe, extinderea canalizării şi a reţelei de apă şi în Cartierul nou, asfaltarea a 29,6 kilometri în toate satele de aparţin comunei Albeşti, prin programul PNDI – 10.000 kilometri de drumuri, extinderea reţelei de curent electric, construcţia unei săli de sport, în comună. Nu în ultimul rând, unul dintre cele mai importante proiecte ale Primăriei Albeşti este amenajarea unui cabinet stomatologic.

Andreea PAVEL

Cum se descurcă o femeie primar în Mihail Kogălniceanu?


Deşi nimeni nu-i dădea nici o şansă în faţa fostului primar, la alegerile din iunie, Ancuţa Belu a ajuns primarul comunei constănţene Mihail Kogălniceanu. Mai mult decât atât, aceasta are o listă cu priorităţi extrem de importantă pentru dezvoltarea localităţii pe care o conduce: anvelopare blocuri,
reabilitare/asfaltare drumuri, modernizare şi reabilitare şcoli, amenajare şi reabilitare drumuri pietonale, reabilitare şi modernizare dispensar medical, construire unitate medicală nouă cu centru de permanenţă, amenajare spaţii de joacă pentru copii, amenajare parc (zonă) industrial, amenajare sau reabilitare primărie, extindere reţea apă şi canalizare, amenajare spaţiu recreativ de vară (ştrand), locuinţe ANL, amenajare canale de scurgere a apei pluviale, regularizare scurgeri şi lucrări de apărare contra inundaţiilor pârâu Agi Cabu.

Andreea PAVEL

Ce au în comun şcoala şi politica?



Nu trebuie să ne mai ascundem după deget atunci când vorbim despre numirea politică a şefilor de instituţii publice. La fel cum nu trebuie să ne mai facem că nu înţelegem legătura dintre numirile politice şi dezastrul din Învăţământ, Sănătate, Transporturi etc. Unul dintre cele mai triste imagini este cea din mediul rural: localităţi cu o populaţie preponderant săracă, ce abia îşi trimite copiii la şcoală, de multe ori fără canalizare şi drumuri asfaltate, unde prima grijă a instituţiilor publice abilitate nu este să ia măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu al elevilor (deşi la televizor toţi politicienii se bat cu pumnul în piept că marea lor grijă este reprezentată de copii  şi bătrâni), ci să schimbe directorul de şcoală. Politica atinge, asemenea unei caracatiţe cu tentacule otrăvitoare, mai toate colţurile vieţii de zi cu zi. Cât de moral este acest lucru? Dar cât de normal? Când vom înţelege că dacă vrem să ne lecuim de prostie şi sărăcie, de incompetenţă şi lene, trebuie, mai întâi, să ne lecuim de politică? Până vom găsi răspunsurile la aceste întrebări, vă invit să citiţi, în rândurile ce urmează, opiniile câtorva persoane din viaţa publică , cu privire la numirea politică a directorilor de şcoală:

Dumitru Damian, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea:

„Sunt împotriva patimilor politice. Nu am schimbat directorii cu orice preţ“

„Noi am schimbat doar 20 de directori din 80. Unul dintre motive este că o parte dintre ei nu au mai vrut un mandat de director. În alte localităţi erau directori care făceau naveta din alte localităţi. Acolo am căutat să găsim directori din localitatea respectivă, profesori titulari. Au fost şi câteva cazuri unde directorii erau preşedinţii anumitor organizaţii politice şi evident, i-am schimbat. În alte cazuri, directorii nu corespundeau cerinţelor. Spre exemplu, erau directori cu gradul definitiv în timp ce existau alţi profesori care aveau gradul I sau II. Noi nu am căutat cu orice preţ să îi schimbăm. Fiecare are dreptul la opţiune politică, drept pentru care nu este un motiv să schimbăm directorii pe criterii politice. Eu cred în înţelegerea dintre oameni cu opţiuni politice diferite, atât timp cât aceştia conlucrează bine. Sunt împotriva patimilor politice”.



Niculache Peiciu, primarul localităţii Izvoarele:

„Orice şcoală ar trebui să aibă un manager care să fie din exteriorul sistemului de învăţământ“

„Vis-a-vis de această problemă, aş veni cu o idee care, după părerea mea, poate fi o soluţie eficientă pentru îmbunătăţirea unui sistem şubred din ţara noastră, şi anume învăţământul. Pentru o bună funcţionare a activităţii unei astfel de instituţii, ar fi eficient dacă s-ar introduce un sistem  managerial independent şi integru, care să administreze şcoala atât din punct de vedere economic, cât şi al organizării acesteia. Mă refer la faptul că orice şcoală ar trebui să aibă un manager care să fie din exteriorul sistemului de învăţământ, şi nu din rândul cadrelor didactice. Astfel, se vor elimina concesiile şi favorurile între profesori, dar şi o potenţială luptă acerbă pentru scaunul de director, precum şi tensiunile create de aceasta. Cadrele didactice vor putea astfel să se concentreze exclusiv pe elevi şi îşi vor focaliza toată atenţia pe generaţia de mâine. Dacă managerul şcolii îşi va desfăşura activitatea la standardele dorite, cu dăruire şi profesionalism, nu va mai fi nevoie ca acesta să fie schimbat, pe motive politice, o dată cu schimbarea conducerii localităţii. După părerea mea, managerul unei şcoli ar trebui înlocuit doar pe criterii care ţin de competenţa acestuia“.


Nicolae Ion, primarul comunei Nalbant:

„Consiliul de Administraţie al Şcolii ştie mai bine decât ISJ ce director trebuie numit”

„Din ce ştiu, PDL propusese o lege care prevedea următoarele: Consiliul de Administraţie al Şcolii , compus din profesori, părinţi şi primar trebuie să aleagă directorul după criterii destul de severe de competenţă. Legea trebuia să fie în vigoare, dar acum s-a schimbat regula în timpul jocului. În opinia mea, Consiliul de Administraţie ar fi avut competenţa să hotărască numirea directorilor pentru că ştie mai bine decât Inspectoratul Şcolar Judeţean cine este mai potrivit pentru a fi director de şcoală, în teritoriu. Un director de şcoală are cam acelaşi rol precum cel al unui primar : trebuie să fie un manager bun care să aducă satisfacţii profesionale şi profit şcolii. Dacă avem un director numit politic, rezultatele la sfârşit de an sunt zero.

Ion Oprea, primarul comunei Săcele: 

„Directorii şcolilor trebuie să fie numiţi după competenţe”

Primarul Ion Oprea ne-a declarat faptul că numirea directorilor de şcoală este o chestiune delicată asupra căreia trebuie să reflectăm cu atenţie: „Este vorba de educaţia copiilor la mijloc. Până la urmă nu îţi poţi lăsa copiii pe mâna oricui, fără pregătire, experienţă şi fără merite deosebite în activitatea didactică. Nu sunt de acord cu numirile politice ale directorilor pentru că astfel pot ajunge în fruntea şcolilor oameni incompetenţi, care sunt acolo doar pentru că fac parte din partidul potrivit”, a declarat Ion Oprea.


Primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, ne-a împărtăşit faptul că, atât timp cât vorbim de şcolile din mediul rural, este de la sine înţeles că administraţia publică locală cunoaşte cel mai bine nevoile cu care se confruntă instituţiile respective, la fel cum cunoaşte cel mai bine şi calitatea cadrelor didactice. Acesta nu este de acord cu numirea directorilor pe criterii politice, ci pe competenţe profesionale.

Andreea PAVEL

Zece pentru Poarta Albă


Vasile Delicoti este unul dintre puţinii primari PDL care au mai rămas pe baricade în mandatul 2012-2016. Acesta a rămas în partid, vrând să demonstreze că se poate face treabă şi din opoziţie. Având în vedere că localitatea s-a dezvoltat foarte mult în ultimii patru ani, adică în primul mandat al primarului Delicoti, ne-am întrebat dacă primarul mai are efectiv ce proiecte să demareze în al doilea mandat. Acesta ne-a declarat că întotdeauna există lucruri de făcut şi că modernizarea unei localităţi nu se termină niciodată, ci este un proces care se derulează continuu.

1.    Realizarea unei piste pentru biciclişti şi reabilitarea şi modernizarea trotuarelor existente de-a lungul drumului naţional.
2.    Construirea a trei terenuri multifuncţionale cu gazon sintetic.
3.    Reabilitarea totală a Drumului Judeţean 228
4.    Introducerea transportului în comun pe ruta Constanţa – Ovidiu – Galeşu – Poarta Albă – Murfatlar – Valu lui Traian – Constanţa. Vor beneficia de gratuitate cei care vor călători între Galeşu şi Poarta Albă
5.    Construirea unei creşe în Poarta Albă cu o capacitate de 60 de locuri, în Zona B, pentru copii între 0-3 ani
6.    Construirea a două parcuri în Zonele B şi C
7.    Construirea de blocuri de tip ANL: două blocuri în cartierul Via şi trei blocuri în Poarta Albă
8.    Reabilitarea şi extinderea căminului cultural din Poarta Albă şi transformarea lui în centru de tineret
9.    Continuarea acordării de premii pentru copiii cu rezultate bune la învăţătură
10.    Continuarea ajutorării persoanelor cu venituri reduse, a pensionarilor şi a copiilor.

Andreea PAVEL

„ANIF toacă bani publici degeaba şi împiedică accesarea banilor UE pentru irigaţii“



FERMIERII ACUZĂ

În plină secetă, din Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii au rămas doar 
amintirile. Dacă în 2008 şi 2009 fermierii beneficiau de subvenţii generoase pentru irigat, în ultimii trei ani aceştia se confruntă cu o criză fără precedent. Guvernul Boc a decis să nu mai subvenţioneze energia electrică utilizată de fermieri. Rămaşi fără nici o posibilitate de a-şi iriga culturile şi puşi în faţa unor bani europeni imposibil de accesat, agricultorilor nu le-a mai rămas decât să se închine la sfinţii nori, în speranţa că aceştia le vor uda pământul. Instituţia responsabilă cu irigarea culturilor în România este Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). În ultimii ani, aceasta nu este altceva decât o gaură de „irigat“ bani publici, fără nici un rezultat benefic în agricultura românească. 
Din cele 170 de mii de hectare care se irigau în Constanţa, în anul 1994, în prezent nu se mai irigă decât puţin peste 1%. Nici judeţul Tulcea nu se lasă mai prejos şi astfel Dobrogea se înscrie în rândurile regiunilor pârjolite de soare şi de indiferenţa instituţiilor care ar trebui să sprijine agricultorii, în căutarea  surselor de finanţare.  

Ion Eugen, primarul comunei Jurilovca – agricultor


„În 2008 şi 2009, fermierii beneficiau de subvenţii pentru irigat şi lucrurile mergeau bine, însă, după ce Boc a decis să nu ne mai subvenţioneze, au urmat trei ani de chin, 2012 fiind apogeul crizei din agricultură. Au apărut banii europeni, cu ajutorul cărora fermierii puteau să-şi modernizeze, retehnologizeze şi să-şi achiziţioneze echipamente noi de irigat. Singura condiţie era ca OUAI să facă dovada că ANIF le-a predat sistemele de irigaţii. Dar ANIF nu a făcut asta, pentru că astfel dispărea rolul acesteia şi ar fi trebuit să se desfiinţeze. Deci ANIF a împiedicat, practic, accesarea fondurilor europene, doar ca angajaţii şi directoraşii de la Îmbunătăţiri Funciare să nu rămână fără locurile de muncă plătite din bani publici. Presa spune că fermierii nu au fost în stare să acceseze banii europeni pentru modernizarea sistemelor de irigaţii. Dar nu fermierii sunt vinovaţi, ci ANIF, pentru că nu predă sistemele de irigaţii“.

Titu Neague, primarul comunei Bărăganu – agricultor


„Ar trebui să fie un plan la nivel naţional care să aibă în vedere încurajarea producţiei agricole. Statul trebuie să aibă grijă să existe producţie în toată ţara. Principalele trei probleme din segmentul agricol,  din cauza cărora am ajuns în această situaţie sunt deşertificarea, irigaţiile şi lipsa subvenţiilor. Toate aceste neajunsuri sunt cauzate de om, la fel cum omul este şi singurul care le poate rezolva. Toată lumea vorbeşte de încălzirea globală, care duce la o evaporare mai rapidă a apei. Acest lucru, împreună cu vânturile puternice din Dobrogea, care zvântă mai repede pământul, ar putea fi rezolvate prin plantarea perdelelor forestiere. Un om care a înţeles acest lucru şi care a luat măsuri este preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Având în vedere că terenul unde este plantată perdeaua forestieră nu se subvenţionează, la fel ca terenul agricol, desigur că fermierul nu va avea nici un interes să planteze copaci în loc de altă cultură. 
A doua problemă ar fi modernizarea sistemului de irigaţii, pentru că cel din prezent este ca şi 
inexistent. Judeţul Constanţa pare să fie norocos pentru că, din câte am înţeles, Consiliul Judeţean va prelua sistemul de irigaţii de la ANIF, în baza unui protocol menit să modernizeze întreaga structură. Şi nu în ultimul rând, pentru ca fermierii români să poată fi competitivi pe piaţa agricolă europeană, atunci aceştia ar trebui să beneficieze de subvenţii la fel ca grecii, olandezii sau ungurii. Fermierul român nu poate să vândă produsele la acelaşi preţ cu cel olandez, ţinând cont că subvenţia pe hectarul agricol este de 6 ori mai mică în România, decât în Olanda“.

Andreea PAVEL

Elveţienii şi Teatrul Sătesc din Mahmudia



În 2004, Primăria Mahmudia demarase un proiect cultural fără egal în zonă: Festivalul Naţional de Teatru Sătesc. Acest lucru a fost posibil mulţumită unui proiect de creare a instituţiilor culturale rurale după modelul existent în satele elveţiene, dezvoltat în ţara noastră de Agenţia Elveţiană de Dezvoltare şi Fundaţia Pro Helveţia. Evenimentul era finanţat din bugetul Consiliului Local Mahmudia, iar criza economică din 2009 a împiedicat continuarea tradiţiei. Primarul Gherghina Vrămuleţ are însă în plan, pentru primăvara anului 2013, reluarea festivalului.

Andreea PAVEL

Cetatea care ar atrage mii de turişti zace într-un deal de pe malul Dunării



SALSOVIA

Pe braţul Sfântului Gheorghe, dealurile şi Dunărea creionează un peisaj superb. Locul perfect pentru o excursie în aer liber, unde te poţi deconecta de infernul urban, unde poţi pescui, sau unde îţi poţi petrece timpul liber alături de prieteni, în jurul unui foc de tabără, şi unde poţi înnopta cu cortul. Puţini ştiu însă că unul dintre dealurile ce despart localitatea Mahmudia (căci despre ea vorbim), de Delta Dunării „sufocă” o cetate construită în secolul III, extrem de importantă din punct de vedere istoric: Salsovia. Când intri în localitatea Mahmudia, dinspre Tulcea, eşti întâmpinat de un panou mare şi impunător, ale cărui informaţii te copleşesc: „Vizitaţi Cetatea Salsovia. Cetatea a servit drept castru militar şi, ulterior, a fost anexă a Legiunilor militare romane. În Cetatea Salsovia a fost ucis împăratul roman Licinius (263-324 d.Hr.), din ordinul lui Constantin cel Mare (...)”. Indicatoarele care te îndrumă spre cetate te fac să crezi că vei ajunge în faţa unui adevărat izvor istoric nescris. Realitatea însă este cu totul alta. Drumul până la destinaţie este aproape imposibil de parcurs. Apoi, după ce admiri minute bune peisajul, te întrebi: „Şi cetatea? Unde-a fugit?”. Din păcate, situl arheologic este acoperit de pământ şi tot ce poţi admira este un deal... Atunci când instituţiile abilitate vor  lua măsurile necesare pentru descoperirea Cetăţii Salsovia, atunci numărul de turişti care vor vizita localitatea va creşte considerabil (vezi evenimentele şi festivalurile care aduc mii de turişti la Cetatea Enisala, din Sarichioi). Descoperirea cetăţii şi amenajarea acesteia corespunzător, dar şi investiţiile în infrastructură ar merita toate eforturile, mai ales în condiţiile în care reprezentanţii Primăriei Mahmudia sunt dispuşi să contribuie cu tot ce este necesar pentru demararea lucrărilor, în limita posibilităţilor.  Mahmudia este o localitate  dezvoltată şi cochetă din judeţul Tulcea, în comparaţie cu „surorile” Nufăru şi Turcoaia, spre exemplu, ale căror cetăţi (Proslaviţa, respectiv Troesmis) au fost deja descoperite de arheologi, dar care sunt vizitate de un număr redus de turişti. Posibilitatea de a vizita Cetatea Salsovia şi nu un simplu deal, aşa cum arată acum, ar creşte considerabil numărul de turişti din localitatea Mahmudia, care se bucură de un potenţial turistic foarte dezvoltat. 

Andreea PAVEL

Ţăranii s-au revoltat, Ceauşescu le-a desfiinţat comuna



VĂCĂRENI, 1968

Informaţii precise asupra înfiinţării satului Văcăreni nu se cunosc. Tradiţia spune că în vremea veche un om din Reni ar fi pierdut o vacă, care a trecut Dunărea şi Balta Crapinei. Plecând să o caute, se zice că a găsit-o prin aceste locuri. Văzând că pe aici sunt locuri bune de păşune şi-a adus şi celelalte vite pe care le mai avea şi a făcut o târlă. Mai târziu au venit şi s-au aşezat aici mai multe familii din Basarabia, Moldova şi Muntenia, care au dat denumirea satului Văcăreni. În anul 1968, comuna Văcăreni a fost desfiinţată abuziv, reclamându-se rebeliunea populară din 1958, când ţăranii proprietari nu au fost de acord cu colectivizarea forţată. Atunci, Nicolae Ceauşescu, secretar al C.C. al P.C.R. cu probleme agrare a fost însărcinat cu aplanarea conflictului, deplasându-se în comuna Văcăreni. Misiunea lui s-a soldat cu îndârjirea locuitorilor care nu au renunţat la proteste până nu a fost îndeplinită solicitarea acestora, anume ruperea cererilor de colectivizare făcute sub presiune armată. Rezultatul acestei victorii a fost plătit foarte scump: arestări masive (anchetaţi sub stare de arest 110 din care 45 condamnaţi la 2-10 ani), presiuni asupra familiilor condamnaţilor. De asemenea memoria locală a reţinut acest conflict ca singur motiv al desfiinţării comunei Văcăreni. După un lung process de lobby care a durat din 1990 până în 2003 comuna Văcăreni a fost reînfiinţată în anul 2003 prin Legea nr. 471/2003. La Vacareni a fost dezgropat un important tezaur monetar, despre care se crede ca a fost ascuns in anul 1396, dupa lupta de la Nicopole. Tezaurul contine monede de pe timpul lui Mircea cel Batran, Vlad l precum si monede turcesti.

Andreea PAVEL

În trecut era considerat „un nou Eminescu“, azi se cufundă în anonimat



PANAIT CERNA

Comuna tulceană Cerna este localitatea natală a poetului Panait Cerna. La origini bulgar, acesta s-a născut pe 25 septembrie 1881 şi a decedat cu puţin timp înainte să împlinească fatidica vârstă de 33 de ani. Considerat de unii epigon al lui Mihai Eminescu, Panait Cerna a fost remarcat şi îndrumat îndeaproape de Titu Maiorescu, aceeaşi persoană care i-a călăuzit drumul şi lui Eminescu. Mai mult decât atât, Cerna a scris nişte studii de estetică despre Eminescu, iar unele dintre poeziile poetului tulcean i-au determinat pe criticii vremii să îl declare „un nou Eminescu”. Acesta însă nu s-a bucurat de succesul şi recunoaşterea celui pe care îl numim azi „poetul naţional”. Ba mai mult, Panait Cerna s-a cufundat repede în abisul anonimatului. Trimis de Maiorescu în Germania pentru studiile de doctorat, Panait Cerna nu a mai apucat să se bucure de beneficiile absolvirii doctoratului, dat fiind faptul că a murit la doar o săptămână, în Leipzig, după ce primise titlul de doctor. Casa părintească a poetului este azi Casa memorială „Panait Cerna”şi pare că prin acest ultim izvor nescris, localnicii, urmaşii poetului şi administraţia locală fac eforturi pentru a păstra vie amintirea celui care a fost prieten cu I.L Caragiale şi Alexandru Vlahuţă. Recent, am vizitat locul unde poetul şi-a petrecut copilăria şi primii ani ai adolescenţei. Acolo am întâlnit-o pe nepoata poetului, cea care are grijă de locuinţa ce acum aparţine de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale şi povesteşte turiştilor despre poet. O adevărată gospodărie, foarte curată şi parcă neatinsă de timp. Aşa arată casa poetului. Fotografiile însă, transmit mai mult decât mii de cuvinte.  „Numele său real era Panait Stanciof, dar l-a schimbat în Panait Cerna. Era unchiul meu. Bunicul meu era frate cu poetul”, începe cu melancolie nepoata poetului, cea care are grijă de Casa memorială. Aceasta îi rămăsese moştenire, însă femeia a donat-o statului, locuinţa intrând în subordinea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale. Aceasta ne-a povestit cum, într-o zi, întrebat fiind de mama sa unde pleacă atâtea ore zilnic, Panait Cerna i-a răspuns îndată: „Mă întâlnesc cu iubita mea”. Atunci mama îl roagă să o aducă acasă, pentru a o cunoaşte şi ea. Poetul este de acord şi îi aduce mamei... caietul cu poezii, spunându-i: „Uite, mamă, ea e iubita mea: poezia”.


-Panait Cerna a fost prieten apropiat cu I.L. Caragiale şi Alexandru Vlahuţă. Mentorul acestuia a fost Titu Maiorescu.

-O stradă din Bucureşti, un liceu din Brăila, biblioteca din Tulcea şi şcoala din Cerna poartă numele poetului.

-Considerat de criticii vremii „un nou Eminescu”, Panait Cerna a murit la 32 de ani, la doar o săptămână după ce a absolvit doctoratul, în Germania.

-Casa Memorială din Cerna conţine obiecte ce au aparţinut poetului, dar şi corespondenţa lui Panait Cerna cu Titu Maiorescu şi I.L. Caragiale. 

Andreea PAVEL

Ce facilităţi au investitorii în comuna Nalbant?


-Localizarea centrală a comunei la nivel de judeţ, la o distanţă de 25 de km faţă de Tulcea şi 100 km faţă de Constanţa.
-Fertilitate ridicată a solurilor si pretabilitatea dezvoltării culturilor de viţă de vie, pomi fructiferi şi legume.
-Prezenţa resurselor naturale semnificative de subsol - depozitele de piatră Başichioi şi de gresie calcaroasă.
-Forţa de muncă relativ numeroasă (cca 1000 persoane apte de muncă la nivel de comună).
-Infrastructura rutieră extinsă relativ la nivelul întregii zone locuite a comunei.
-Prezenţa resurselor de turism: pădurea de la Trestenic, Izvorul Tămăduirii.
-Existenţa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară, concentrată pe sectoare specifice.
-Existenţa unor izvoare cu ape minerale.
-Existenţa unor situri arheologice semnificative.
-Existenţa unor terenuri ce pot fi concesionate pentru diverse scopuri economice şi atragere de investitori la nivel de comună.
-Dezvoltarea turismului natural şi cultural - de tip pelerinaj.
-Atragerea de investiţii în agricultură.
-Atragerea de investiţii în domeniul
energiei eoliene.
-Atragerea de investiţii pentru valorificarea resurselor locale specifice de subsol.
-Reorganizarea producătorilor agricoli în asociaţii.
-Existenţa planurilor strategice la nivel naţional şi regional.

Jurnaliştii şi libertatea, pe vremea lui Ceauşescu



LEGEA PRESEI COMUNISTE, ABROGATĂ ABIA ÎN 2012

Ştiaţi că Legea Presei din perioada comunistă, publicată în 1974, a fost abrogată de-abia în iulie 2012? Asta nu înseamnă desigur că a mai fost în vigoare în această perioadă, dat fiind faptul că regimul comunist a fost înlăturat în 1989, însă nu putem să nu ne întrebăm de ce abrogarea acesteia nu a fost o prioritate pentru primul Parlament de după Revoluţie.
În fine, pentru cei care sunt curioşi asupra prevederilor din Legea presei lui Ceauşescu, pentru cei care consideră că „era mai bine înainte”, dar în special pentru jurnaliştii care se simt cenzuraţi de actuala clasă politică, „ca pe vremuri”, redăm în rândurile ce urmează câteva dintre cele mai importante aspecte referitoare le „libertatea jurnaliştilor” şi la datoriile acestora din perioada comunistă.

        Art. 3: Libertatea presei constituie un drept fundamental consfinţit prin Constituţie. Tuturor cetăţenilor le este garantat dreptul şi le sînt asigurate condiţiile de a-şi exprima prin presă opiniile în problemele de interes general şi cu caracter public (vezi la Art. 69 ce înseamnă „libertatea presei”…, n.red.).
Art. 9: Presa cultivă dragostea faţă de Partidul Comunist Român şi patria socialistă, respectul faţă de tradiţiile glorioase ale luptei clasei muncitoare;
Art. 16: Presa slujeşte cauza socialismului;
Art. 39: Poate fi încadrat ca ziarist persoana care militează pentru aplicarea politicii Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate;
Art. 40: În exercitarea profesiunii sale, ziaristul are datoria să slujească cu devotament cauza socialismului şi comunismului;
Art. 44: Este interzisă exercitarea oricăror presiuni şi acţiuni de intimidare împotriva ziaristului, din partea oricui s-ar manifesta;
Art. 69: Libertatea presei nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orînduirii socialiste. Se interzice publicarea şi difuzarea prin presă a materialelor care:
    a) sînt potrivnice Constituţiei Republicii Socialiste România;
    b) conţin atacuri împotriva orînduirii socialiste, principiilor politicii interne şi externe a Partidului Comunist Român şi a Republicii Socialiste România;
    c) defăimează conducerea partidului şi statului;

Andreea PAVEL

Unul dintre supravieţuitorii Gulagului sovietic trăieşte în Mamaia Sat!



Născut printre turcii dobrogeni şi salvat de un german din Cobadin

Pe nea Marin îl ştiu, mai ales, toţi copiii din Mamaia Sat. Îi ştiu nucile, corcoduşele şi mersul greoi de fiecare duminică dimineaţa la biserică. Dar nimeni nu-i bănuieşte greu încercata viaţă sau faptul că, odată cu bastonul şi spatele-i încovoiat, acest bătrân cu privirea senină poartă cu sine o poveste fascinantă. Un destin neobişnuit s-a încăpăţânat să-l smulgă din sudul Dobrogei şi să-l arunce tocmai în inima Gulagului sovietic, în aceeaşi Karaganda care l-a „găzduit“ şi pe celebrul Soljeniţîn.
Povestea lui nea Marin este emblematică pentru armonia interculturală din Dobrogea. Născut în 1922 în Valea Ţapului şi copilărind în Lespezi (ambele în comuna Dobromir, jud. Constanţa), unde trăiau alături vreo 30 de familii de români şi 150 de familii de turci, Petre Marin îşi aminteşte cum, încă din şcoala primară, mergea la geamia din centrul satului să frecventeze cursurile de limba turcă oferite gratuit românilor. La nici 21 de ani împliniţi, tinereţea sa este suspendată brusc, prin încorporarea în armata regală, în 1943. 
Ce urmează poate deveni oricând scenariu de film. Ajunge pe frontul de Răsărit în vara lui 1944, după care, la scurtă vreme, intervine actul de la 23 august: România devenea, din inamic, proaspăt aliat al URSS. Ce a urmat? Nea Marin împreună cu batalionul său sunt luaţi prizonieri de către sovietici. Iniţial, li s-a promis că vor merge la Botoşani, unde i-ar aştepta regele Mihai (!) să le dea câte o „zapiska“, o hîrtie, care să ateste că se pot întoarce la casele lor. Iar „momeala“ nu degeaba purta nume rusesc: intenţia Moscovei era cu totul alta. Ajunşi la Botoşani, pe prizonieri îi aşteptau un lagăr de tranziţie spre coloniile de muncă din URSS şi câte-o gamelă acoperită de o pojghiţă neagră. Neagră de...? „Dă gărgăriţe“, vine prompt răspunsul. Tânărul Petre de atunci a aruncat-o la fel de dezgustat ca mine, acum. De la Botoşani, convoiul prizonierilor trece la Bălţi, şi, mai departe, în Ucraina. O imagine extrem de sugestivă din lagărul de la Doneţk: prizonierii germani, separaţi de ceilalţi, refuzau hrana, dorind să-şi grăbească astfel moartea. Urmează, timp de trei luni, o muncă istovitoare şi promisiuni de repatriere, după care transferul  în Karaganda, în centrul Kazahastanului, unde se afla celebrul lagăr „Spassk 99“ pentru prizonieri străini. Nea Marin îşi aminteşte mersul zilnic până la mină, prin „bazarul rusesc“, plin de căruţe şi cămile. A coborît la 2000 de metri sub pământ, pentru prima dată, în noaptea de Crăciun a lui 1944. Avea cel mai periculos post: pe direcţia de înaintare, la ciocanul pneumatic: „dacă nu puneai întărituri, se surpa“. Ceea ce s-a şi întâmplat: galeria s-a surpat, iar el a scăpat ca prin minune, după ce doar ce refuzase să mai înainteze. Datorită acestui mic gest de frondă, va scăpa, cu ambele picioare rupte, dar cu viaţă. Salvarea i-a venit de la un medic german originar din Dobrogea. Neamţul se născuse la Cobadin şi fusese luat pe front de nazişti, căzând şi el prizonier. Acesta, în doar 5 minute, l-a şi pus pe conaţionalul său în gips de la brâu în jos, lucru pentru care doctorii sovietici l-ar fi lăsat să aştepte ore sau chiar zile. Astfel, picioarele i-au fost salvate, şi viaţa odată cu ele.
Pentru că nu se eschivase de la munca în mină (şi asta, singur o spune, datorită suplimentului de pâine primit), nea Marin va fi „ividenţiat“ în fişa personală, fapt ce se va dovedi esenţial în repatrierea sa. La finele lui noiembrie 1946 ajunge în ţară şi este şocat când, la Focşani, se vede „cazat“ temporal tot într-un lagăr: „ţara românească nu mai e a noastră“. În final, eliberat, are parte de o ultimă păţanie memorabilă în gară la Bucureşti. Deoarece la plecarea din Karaganda fusese obligat să-şi cedeze călduroasa pufoaică prizonierilor japonezi, îmbrăcând în schimb haină militară niponă, proaspătul repatriat va fi atenţionat de un „ceferist“ cu privire la bunele intenţii ale unor „inşi“: „Vezi că ăştia vrea să te dezbrace!“. Astfel că prima noapte de libertate şi-o petrece dormind în gară, aşteptând trenul spre Constanţa. 
Viaţa nu i-a fost uşoară nici mai târziu: alege să se stabilească în 1976 în Mamaia Sat, dar aici, la doar un deceniu distanţă, avea să primească o ultimă mare „lovitură“ din partea comuniştilor: sistematizarea satului şi mutatul la bloc, în Năvodari, unde puţin a lipsit să nu moară „de inimă rea“. „Aşa a vrut Dumnezeu“, rezumă simplu, în doar patru cuvinte, o viaţă cât un secol. 

Georgiana Ţăranu

La naiba cu campionii! Să se descurce... Sau îi privatizăm?



Nu am făcut sport de performanţă niciodată. Deci nu sunt subiectivă. Cu toate astea, deşi a trecut mult timp, îmi amintesc cât de important era pentru mine şi pentru ai mei părinţi să am asigurate toate condiţiile pe vremea când eram la şcoală. Veneau, se interesau dacă e curat în clasă, dacă toaletele sunt curate, dacă sala de sport e reabilitată, erau în permanent contact cu profesorii şi conducerea şcolii. Şi da, am fost o norocoasă, pentru că şcoala generală era printre cele mai bune şi moderne din municipiu. În liceu a fost la fel. Cel mai bun din municipiu, cele mai bune condiţii, doar că ai mei nu se mai interesau. Şi cu toate astea nu am făcut performanţă niciodată. Am fost un elev bun, dar fără rezultate excepţionale. Acum, la un deceniu distanţă de prima zi de licean, îmi muşc buza de revoltă şi las capul în jos de ruşine. De ruşinea altora. Am văzut prin presă că Liceul Sportiv din Constanţa este în imposibilitatea de a mai funcţiona. Am zis că nu se poate, presa exagerează. Am stat de vorbă cu directorul. Nu, presa nu exagerează. Avem în faţă copii de 13-14 ani care se înscriu la Liceul Sportiv pentru că aleg să facă performanţă pentru noi toţi, pentru ca să vină apoi cu braţele burduşite de medalii şi trofee, la întoarcerea de la competiţii. Copiilor ăstora le spunem acum: „Nu vă mai putem întreţine. Nu avem bani pentru voi. Da, voi cei care ne veţi aduce zeci, sute, mii de medalii. Nu ne pasă de voi, avem alte priorităţi. Faceţi chetă, plecaţi din ţară, daţi bani din buzunar, antrenaţi-vă. Noi n-avem. Altfel spus: Ne doare-n cot de voi”. Datorită reuşitelor lor, Europa, America, Asia, alegeţi voi ce continent vreţi, aud lucruri bune despre România. Când spunem „succesele României” spunem: Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, Helmut Duckadam, mai tinerii Andrei Pavel, Horia Tecău, Cătălina Ponor, Simona Halep, Eliza Samara etc. Spunem sportivi. Culmea este că, exact ca o ironie a sorţii, mare parte din generaţia tânără de campioni s-a format la Constanţa, în liceul unde directorul şcolii trebuie să le explice viitorilor campioni că nu au bani să le asigure antrenamente în condiţii optime, pentru că... legea nu le permite! Când îi vedem pe podium, plângem în hohote de emoţii, scriem pe bloguri, scriem sute de pagini în ziare, ne folosim de ei în discursurile electorale, ne lăudăm în faţa prietenilor străini, îi adăugăm pe Facebook, le cerem autografe. La fel cum toţi, ne uităm strâmb la ei, îi cufundăm în anonimat, îi scoatem de pe Facebook, uităm că suntem români, atunci când se retrag din sport, pleacă din ţară, ori nu mai dau randament. Nici unul dintre noi nu se întreabă însă „De ce?”. Cel mai trist este însă că părinţii lor nu trebuie să mai vină până la şcoală ca să vadă cum încearcă să facă performanţă copiii lor. Părinţii lor află din presă în ce condiţii fac performanţă dragii noştri campioni... şi apropos, nu am făcut sport de performanţă niciodată. Deci nu sunt subiectivă...

Andreea PAVEL


Declaraţia unei triple campioane europene despre situaţia Liceului Sportiv din Constanţa


Elizabeta Samara, absolvent al Liceului Sportiv din Constanţa, participant la Jocurile Olimpice de la Londra, 2012 (tenis de masă):

„Pot spune că mi-am început cariera la Liceul cu program sportiv Constanţa. Domnul director Andrei Szemerjai m-a ajutat foarte mult, ca de altfel domnii profesori, dar şi antrenorii Viorel Filimon şi Elena Sebe. Ţin minte şi acum că înainte mergeam la concursuri internaţionale asigurate de LPS.
Avem foarte mulţi sportivi buni veniţi din alte oraşe pentru a face performanţă pentru Constanţa, însă s-au confruntat cu probleme foarte grave, cele economice.
Nu sunt bani deloc din câte ştiu. Cei care stau în căminul lps mai au puţin şi sunt evacuaţi, deoarece nu s-au plătit facturile. În ritmul acesta foarte mulţi dintre ei pleacă din România pentru a avea o viaţă mai bună, sau se lasă de sport, cu toate că ar avea şanse să facă performanţă. E deprimant să vezi un sportiv de înaltă performanţă aducând medalii europene şi mondiale, că renunţă la tot din cauza banilor.
Chiar şi eu am plecat din România pentru a avea o viaţă mai bună ca sportiv. Şi încă mă confrunt cu condiţiile nefavorabile sportului de performanţă atunci când vin acasă. Curentul şi căldura din sala de tenis sunt oprite,  fiindcă nu sunt plătite. Ţin să-i mulţumesc domnului Szemerjai pentru eforturile care le depune, şi felul în care încearcă să îi mulţumească pe toţi“.

Fabrica de campioni de la Constanţa, pe cale să se închidă!



Liceul cu program sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanţa

În anul 1967 ia naştere Clubul sportiv şcolar nr. 2. 26 de ani mai târziu, acesta este transformat în Liceul cu Program Sportiv - Club Şcolar Sportiv Constanţa. Aproape jumătate de secol de performanţă a trecut de atunci, rezultatele fiind oglindite în miile de medalii, cupe şi diplome obţinute de elevii acestei unităţi şcolare vocaţionale. LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa (căci aşa a fost numit din anul 2005, la dorinţa conducerii şi a elevilor, în memoria celui care a condus unitatea şcolară timp de 23 de ani), a reprezentat, de-a lungul timpului, o pepinieră ce a dat României sportivi de cea mai înaltă performanţă.
Olimpiada de la Londra, din acest an, este dovada cea mai clară în ceea ce priveşte munca şi profesionalismul celor de la LPS. Lotul României a cuprins mai mulţi sportivi absolvenţi ai acestui liceu, printre care îi amintim pe Horia Tecău (portdrapelul României), Cătălina Ponor, Elizabeta Samara, Simona Halep, Cristina Bujin.
Aici, la LPS Constanţa, s-a format unul dintre cei mai buni tenismeni ai noştri, Andrei Pavel.
Însă anul 2012 se pare a fi o încercare grea, atât pentru conducerea liceului, pentru elevii acestuia, dar şi pentru sportul românesc în general. Problemele financiare au făcut ca liceul să nu îşi mai poată desfăşura activitatea în condiţii măcar decente.
Acest lucru este cauzat de noua lege „per capita“, care, prin metoda de calcul a fondurilor alocate fiecărei unităţi şcolare din România, scapă din vedere că LPS Constanţa nu are numai activitate şcolară, ci şi sportivă.
„Problemele sunt foarte mari. Am declarat public că vom ajunge în faliment şi vom pune lacătul pe uşă. Nu avem banii necesari pentru a asigura funcţionarea unităţii şcolare şi a plăţii utilităţilor.
Finanţarea se face în concordanţă cu legea în vigoare, <per capita>, care după părerea mea este total depăşită şi prost alcătuită.
LPS are, pe lângă unitatea şcolară propriu zisă, un internat, o cantină, plus alte baze sportive proprii, care şi acestea ar trebui întreţinute. Legiuitorul a scăpat din vedere acest lucru, iar banii pe care noi îi primim sunt exact aceiaşi primiţi de o unitate şcolară fără activitate sportivă.
În anul 2011, cheltuielile materiale au fost de 7,8 miliarde. Anul acesta, prin alocarea bugetară pentru 2012, conform calculului pe noua lege, am primit doar 3,8 miliarde, ţinând cont că gigacaloria creşte.
Am încercat să avem baze sportive proprii, pentru a nu mai depinde de terţi. Şi am reuşit. Avem baza noastră nautică, sală de tenis de masă, de judo. Însă avem nevoie de bani pentru a le întreţine la un nivel minim.
Mai există un curent care spune că ar trebui să rentabilizăm bazele sportive. Acest lucru ar însemna să ne dăm elevii afară, pentru a putea închiria bazele. Păi dacă elevii nu se mai antrenează, care mai este scopul acestui liceu vocaţional?
Cu toate acestea, am încercat să găsim soluţii şi am închiriat terenurile în afara programelor de antrenament, însă sumele sunt derizorii. Lumea s-a învăţat să vină la LPS şi să joace tenis gratis, fiindcă poarta era tot timpul deschisă. Şi poate că este normal, fiindcă eu am spus de la început, de când am devenit director: această şcoală trebuie să funcţioneze pentru comunitate şi în sprijinul ei. Însă acest sistem de economie de piaţă nu te lasă să faci acest lucru.
Selecţia la noi este făcută preponderent din judeţ, cu copiii din mediul rural. Nu poţi să aduci copilul de la ţară să facă performanţă şi să îi mai ceri şi bani pe deasupra. Trebuie să îi oferi minimum de condiţii, iar noi acum suntem în imposibilitate de a mai face acest lucru.
Suntem singurul internat din Constanţa care nu are camere închiriate la firme sau nefamilişti, fiindcă consider că acest internat este pentru sportivi.
Marea problemă acum este faptul că legea per capita a scos comunitatea locală din ecuaţia aceasta, vizavi de finanţare. În anul 2011, primăria a acordat prin RAEDPP 192 de miliarde unităţilor şcolare din municipiul Constanţa. până acum noi nu am avut grija zilei de mâine, nu am fost puşi în situaţia de a nu avea bani pentru lumină, pentru căldură sau apă curentă. RAEDPP era o verigă din cadrul primăriei prin care noi, unităţile şcolare făceam achiziţii, reparaţii... Acum nu mai avem de unde să luăm aceşti bani.
Singura soluţie este schimbarea legislaţiei, prin implicarea comunităţii locale“, ne-a declarat Andrei Szemerjai, directorul LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa.
Aşadar, un liceu unde performanţa era cuvântul de bază este acum pe
punctul de a renunţa la tot, din cauza unei legi strâmbe, făcute din birourile ignoranţei.

Cristian Andrei LEONTE

DESERT à la Zoe: Prăjitură fină cu gem



Desertul ce urmează se potriveşte perfect pentru zilele răcoroase, când fructele de pe tarabele pieţelor sunt din ce în ce mai puţine şi vom putea folosi rezultatul trudei noastre din vară - gemul.

Ingrediente :
7 ouă, 220 g zahăr tos, 200 g făină, 220 g unt la tempe-
ratura camerei, un borcan cu gem, un pachet praf de copt, o linguriţă esenţă vanilie, 200 g migdale decojite măcinate, sare

Mod de preparare:
Separăm ouăle. Amestecăm făină cu praful de copt şi un praf de sare. Mixăm untul cu 110 g zahăr până se topeşte şi obţinem o cremă spumoasă. Adăugăm pe rând gălbenuşurile, vanilia apoi amestecul de făină. Întindem această compoziţie într-o tavă medie în care am pus hârtie de copt şi o punem în cuptorul încălzit deja, unde o lăsăm 10-12 minute la 180 grade C sau până când formează  crustă. Între timp batem albuşurile cu un praf de sare şi când încep să se întărească adăugăm treptat zahărul  şi continuăm să batem până devine o bezea tare. Amestecăm uşor, cu o paletă, migdalele cu bezeaua. Scoatem tava, întindem gemul peste blat şi peste acesta punem bezeaua. Coacem în continuare până ce se rumeneşte uşor deasupra
(15-20 minute).
      Se lasă să se racească apoi se porţionează cu un cuţit umed. Se serveşte şi se decorează după imaginaţie.

Deşi partidul e pe val, deputatul PSD Antonella Marinescu se retrage din politică


FAMILIA BATE POLITICA!

Recent, deputatul constănţean Antonella Marinescu (PSD) i-a lăsat cu gura căscată pe cei care au aflat vestea conform căreia parlamentarul se retrage din viaţa politică, deşi partidul din care face parte este „pe val” şi ar fi avut şanse să câştige un nou mandat. Motivul? Antonella Marinescu este de părere că anii pe care îi pierzi departe de familie nu îi mai poţi compensa cu absolut nimic, iar familia ar trebui să fie prioritatea fiecăruia dintre noi. Vă invităm să citiţi în rândurile ce urmează declaraţia parlamentarului pe marginea deciziei luate:  „În momentul în care te angrenezi într-o situaţie  de genul acesta, cum ar fi statutul de parlamentar, eşti egală bărbatului. Profesional suntem egali. Desigur, din punctul meu de vedere diferenţa dintre femei şi bărbaţi este că noi suntem mai conştiincioase şi punem suflet în tot ce facem. Eu am avut şi o comisie destul de grea şi am avut de dus o muncă infernală. Alături de colegul meu Eduard Martin am muncit zile în şir în continuu, şi atunci când am fost la Putere, şi atunci când am fost în Opoziţie.  În Parlament sunt trei categorii de oameni: cei pe care îi vezi numai la televizor, cei pe care îi vezi numai în Parlament şi cei pe care nu îi vezi nicăieri. Eu fac parte din categoria care munceşte pe brânci şi Dumnezeu mi-e martor că niciodată nu am lucrat pentru interesele lui X sau lui Y, ci numai pentru interesele celor care m-au ales. „Specialitatea” mea în Parlament este să îndrept anumite erori legislative şi ai de dus o muncă titanică dacă vrei să scoţi ceva bun. Apoi, atunci când nu sunt la Parlament, sunt la Constanţa, unde mă întâlnesc cu oamenii în cadrul audienţelor. Pe de altă parte, ţin în permanenţă legătura cu Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa, datorită comisiei din care fac parte. În acest context, îmi rămânea foarte puţin timp pentru familie. Am încercat să fiu alături şi de ei, dar ziua ar fi trebuit să aibă 36 de ore, nu 24, şi eventual să nu dorm, ca să mă pot ocupa de ei cum se cuvine. Aşa se face că anul acesta am ratat prima oară în viaţa mea deschiderea anului şcolar al copiilor mei. Am suferit mult, dar asta a fost situaţia. Norocul meu este că Rareş şi Mugur sunt extrem de înţelegători. Vara aceasta însă, Mugur şi Rareş mi-au zis: „Nu mai vrem o mamă parlamentar. Vrem o mamă şi atât”. Atunci mi-am dat seama că e momentul să mă retrag. Mugur e deja clasa a XII-a. Au trecut nişte ani pe care nu mi-i mai dă nimeni înapoi.  Ei au fost factorul decisiv pentru retragerea mea: Băieţii mei şi soţul. Şi Mugur mi-a mai zis ceva: „Mamă, tu poţi să faci lucruri bune şi dacă nu mai eşti parlamentar”. Şi are dreptate. Astfel, primul proiect independent de politică pe care vreau să îl iniţiez este să urmez cursurile de hipoterapie pentru a putea îngriji copiii cu dizabilităţi, în special micuţii care suferă de autism. Este o formă de terapie modernă şi cu rezultate bune, realizată cu ajutorul cailor, prin care se încearcă ameliorarea situaţiilor în care se află copiii cu astfel de probleme. Ador copiii şi îmi place să petrec mult timp cu ei... Apoi mă voi simţi liberă psihic pentru că voi putea pleca oriunde, oricând. O să fiu alături de familie, o să fac temele cu Rareş, care este clasa a VI-a, şi voi fi alături de Mugur la Bacalaureat, vom călători, vom merge la echitaţie, vom merge la bazin să înotăm, sau ne vom da cu rolele. Nu vor mai fi momente în care să le spun: „Nu am timp acum!”. Repet, au trecut ani pe care nu mi-i dă nimeni înapoi. Nimic nu merită să sacrifici familia. A nu se înţelege greşit. Nu regret nimic din tot ce am făcut până acum şi nu regret că am fost parlamentar. Radu Mazăre, de asemenea, a fost extrem de înţelegător şi mi-a zis că fiecare este stăpân pe propria viaţă. Radu şi Nicuşor sunt oameni extrem de apropiaţi mie, ne cunoaştem din anii 90 şi suntem prieteni buni. De aceea am considerat necesar să le spun acest lucru faţă în faţă. Din păcate lui Nicuşor nu i-am spus personal, pentru că nu am mai apucat, dar a aflat de la Radu. I-am mai spus lui Radu să nu considere că îl trădez şi mi-a zis: „Departe de mine acest gând”. De asemenea, l-am asigurat, dacă mai era necesar, că am fost, sunt şi voi rămâne unul dintre oamenii lui Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu”, a conchis deputatul Antonella Marinescu.

Andreea PAVEL