29 iul. 2012

„Primarul trebuie să se descurce, indiferent de culoarea politică“



Vasile Delicoti este la al doilea mandat, în comuna Poarta Albă


Vasile Delicoti, primarul comunei constănţene Poarta Albă, împărtăşeşte o opinie puţin diferită de cea a colegilor săi de breaslă. Acesta consideră că cel mai important lucru în obţinerea finanţării pentru un proiect aprobat este profesionalismul de care dă dovadă primarul în discuţiile cu cei abilitaţi. „Eu n-am avut probleme cu finanţările până acum şi nici nu cred că o să am, chiar dacă sunt în opoziţie. Atât timp cât ai un proiect aprobat şi declarat finanţabil, depinde doar de primar când primeşte banii“, a declarat primarul Vasile Delicoti, apreciat în rândul colegilor săi pentru faptul că a reuşit să deruleze foarte multe proiecte pentru dezvoltarea localităţii, într-un singur mandat. Acesta a mai precizat faptul că, dacă un proiect este amânat sau blocat, acest lucru nu este cauzat musai de culoarea politică „distinctă“, ci poate de incompetenţa angajaţilor din ministere, de birocraţia excesivă impusă de legislaţia românească, ori de lipsa chefului de muncă a angajaţilor din Guvern. „Unul dintre motivele pentru care n-am plecat de la PDL este şi faptul că am vrut să demonstrez că un primar poate face treabă şi din opoziţie“, a conchis acesta.


Andreea PAVEL