29 iul. 2012

Gherghina Vrămuleţ, primarul comunei Mahmudia: ”Cei 600 de copii din localitate fac ora de sport pe holurile şcolii”


În Dobrogea, numeroşi primari se află în situaţia în care au proiectele blocate, „pe criterii politice“, spun cei mai mulţi dintre ei. Situaţia este pe cât de tristă, pe atât de alarmantă, având în vedere că sunt cazuri în care localnicii nu au apă curentă, canalizare, baze sportive, sau curent electric, din cauza faptului că liderii de la centru consideră că localnicii nu merită să beneficeze de aceste lucruri esenţiale traiului decent, din cauză că primarul lor nu are culoarea politică potrivită. Vă enumerăm în rândurile de mai jos situaţia unora dintre aceştia, care, de ani de zile, privesc la dosarele prăfuite din rafturi, ce au fost declarate eligibile, dar nefinanţabile, ori, mai rău, au fost declarate eligibile, finanţabile, dar banii întârzie să apară...
Localitatea Mahmudia este poate una dintre comunele cu cel mai ridicat potenţial turistic din judeţul Tulcea. Cu toate acestea, primarul Gherghina Vrămuleţ ne-a declarat că „se chinuie de două mandate să finalizeze sistemul de canalizare“. Un fapt şi mai revoltător este că elevii din localitate sunt nevoiţi să facă orele de sport pe holurile şcolii, din cauză că Guvernul nu i-a aprobat primarului proiectul ce prevede construirea unei săli de sport: „Copiii mei fac sportul pe holul şcolii. E posibil aşa ceva? Sunt 600 de copii care nu pot beneficia de o sală de sport şi condiţii decente. Nici nu mai spun de proiectul ce priveşte renaturarea zonei, ori de parcul acvatic. Toate acestea au fost aprobate, declarate eligibile şi finanţabile, cu unele suntem în stadiu de licitaţie, dar nu ştiu din ce motive, ne-am blocat. Ca să nu mai spun de canalizare... Aici tind să cred că într-adevăr a contat culoarea politică. Am început construiea canalizării acum două mandate şi încă n-am reuşit să o duc la bun sfârşit...”, a conchis primarul.


Andreea PAVEL