28 iul. 2012

Cei mai buni juniori la ştiinţe s-au întrecut la malul mării



Olimpiada Naţională de Ştiinţe ale Naturii a fost organizată de Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa


Partenerii evenimentului au fost Universitatea „Ovidius“, din Constanţa, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi Consiliul Local. După două zile de probe, pentru cei 118 elevi  şi 40 de cadre didactice care au participat la Olimpiada Naţională de Ştiinţe pentru Juniori, gazdele au pregătit, pe 18 iulie a.c., un program în care elevii şi dascălii au avut oportunitatea să cunoască o parte din patrimoniul istoric şi cultural dobrogean. Primul obiectiv vizitat a fost staţia de epurare - Constanţa Nord, aflată la intrarea în staţiunea Mamaia, cea mai modernă  şi mai  mare staţie de epurare din ţară. În a doua parte a zilei aceştia au vizitat Cetatea Histria, Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” şi, nu în ultimul rând, Cheile Dobrogei. Festivitatea de premiere a avut loc joi, 19 iulie, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius” Constanţa. Cu ocazia acestui eveniment, Răducu Popescu, inspectorul şcolar general, le-a transmis participanţilor următoarele: „Olimpiada Naţională de Ştiinţe pentru Juniori, aflată acum la cea de-a VII-a ediţie, reuneşte cei mai buni elevi din toată ţara, pasionaţi de biologie, chimie şi fizică. Să ne dorim ca anii ce vor urma întru devenirea elevilor noştri să le aducă noi succese în tainele cunoaşterii ştiinţelor şi împliniri pe măsura efortului şi a dorinţelor lor“.

Cristian Andrei LEONTE