30 iul. 2012

Vânătorii de diplome, viitorii şomeri?


Interviu cu Emanuel Plopeanu, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice,  Universitatea „Ovidius“, Constanţa


„Din perspectiva calităţii elevului de liceu, examenul de bacalaureat din anul 2011, ca şi cel de anul acesta, a jucat un important rol reglatoriu, punând capăt, sper eu, perioadelor în care absolvirea se făcea cu procentaje apropiate de  maxim“

I.: Calitatea studenţilor scade sau creşte, de la an la an?
E.P.: Sunt două aspecte aici: calitatea absolvenţilor care intră într-un program universitar şi cea a absolvenţilor programului respectiv. Sunt, încă, multe aspecte care rămân a fi îndreptate, astfel încât calitatea absolvenţilor de liceu să fie mai bună decât în ultimii ani şi aceştia să dobândească achiziţii temeinice. Nu este normal ca, (dând un exemplu), proaspeţi absolvenţi de clasa a XII-a şi studenţi în primul an să nu aibă nici cele mai vagi noţiuni din istoria românilor în secolul XX, disciplină ce se urmează în utlimul an de liceu.

I.: Ce părere aveţi despre dorinţa tinerilor de a colecta cât mai multe diplome şi de a absolvi o facultate doar „ca să fie făcută“?
E.P.: Dorinţa de a obţine o diplomă în plus nu este condamnabilă, în sine. Desigur, este de preferat ca un tânăr să ştie de la început ce calificare doreşte să obţină, dar este de înţeles că pot exista oscilaţii în ceea ce priveşte alegerea. Totuşi, deţinerea unei diplome nu asigură, în cadrul unei societăţi concurenţiale, o carieră astfel încât, cu siguranţă, vor rămâne mulţi tineri cu diplomă dar fără a urma calificarea obţinută.

I.: Care este opinia dumneavoastră în ce priveşte existenţa universităţilor private, care scot studenţi „pe bandă rulantă“. Deteriorează acestea calitatea absolvenţilor?
E.P.: Învăţământul privat trebuie să reprezinte o alternativă şi o sursă de competitivate pe piaţa educaţională. Concurenţa trebuie să fie însă loială, în baza aceloraşi reguli, cu aceleaşi limitări în ceea ce priveşte numărul de studenţi şi respectarea standardelor de calitate (cerinţe care sunt permanent urmărite în cadrul învăţământului de stat). Mă îndoiesc că sumedenia de universităţi private, care populează oraşele din România, indiferent de mărimea acestora, se înscriu în aceste condiţii. Dacă ele ar fi respectate, nu ar fi nicio ameninţare în existenţa universităţilor private.

I.: Cum am putea să diminuăm dezechilibrul dintre numărul mare de absolvenţi şi numărul mic de locuri de muncă, destinate acestora?
E.P.: Din nou mă simt obligat să corectez un mit. Într-o societate normală dezechilibrul menţionat este absolut natural. Niciodată nu pot exista suficiente locuri de muncă pentru totalitatea numărului de absolvenţi. Intervine factorul competenţă, cel care ar trebui să asigure accesul celor care o dovedesc pe piaţa muncii, în defavoarea celor care nu o pot demonstra. De asemenea, nu există nicio condiţie obligatorie, nicăieri în lumea civilizată, ca absolvenţii unui program de studiu să profeseze exclusiv în acelaşi domeniu. Experienţa acumulată poate furniza o competenţă flexibilă, capabilă să facă faţă unor solicitări diverse.

I.: Ce mesaj transmiteţi absolvenţilor de liceu care vor să urmeze cursurile unei facultăţi, doar pentru că „aşa trebuie“?
E.P.: Că trebuie să urmeze acel program de studiu de care ei se simt ataşaţi intelectual, nu neapărat acel program care, la prima vedere, promite prosperitate şi împlinire profesională. Şi încă ceva: pot exista oportunităţi, în ultimul sens, şi fără a fi urmat un program de licenţă.

A consemnat Andreea PAVEL

TINERETU` MUNCITORESC - BARMAN



Interviu cu Ştefan Câmpeanu, barman la Clubul „Doors“

I.: De când ai început să practici bărmănia?
Fifa: Cam de opt ani, de pe la vârsta de 17 ani am intrat în bar. De mic, eram fascinat de „flair“, în lumea noastră, a barmanilor, acest lucru însemnând practic jonglerii cu sticlele. Primul meu loc de muncă a fost într-o pizzerie din Constanţa, iar mai apoi, după doi ani în care am învăţat meserie, am ajuns barman la cel mai cunoscut pub la vremea aceea, Crazy. Mai apoi am trecut pe la Wish, Bamboo, Mania, iar în prezent sunt la Club Doors. Nu cred că aş accepta altă ofertă, momentan, fiindcă aici am găsit un colectiv frumos, o conducere înţelegătoare şi o atmosferă în care poţi să îţi desfăşori activitatea cu plăcere.

I.: Care sunt avantajele şi dezavantajele meseriei de barman?
Fifa: Statul în picioare timp de 12 ore reprezintă marele dezavantaj al acestei meserii, cel puţin pentru mine. La acest lucru se mai adaugă oboseala fizică şi psihică, ţinând cont că gama de cocktailuri este foarte mare, iar comenzile sunt multe şi trebuie onorate la timp. Însă avantajele te fac să uiţi de oboseală şi de stresul zilnic, fiindcă plăcerea de a cunoaşte mereu oameni noi, de a socializa şi de a face exact ceea ce doreşti nu se compară cu nimic. Timp de 8 ani, pot spune că nu am muncit nici măcar o clipă, fiindcă atunci când faci ceea ce-ţi place, nu poţi numi muncă. La aceste lucruri se mai adaugă satisfacţia financiară, fiindcă bărmănia este unul dintre domeniile în care se câştigă bani frumoşi.

I.: Există diferenţe între barmanii din România şi cei din străinătate?
Fifa: Barmanii din afară au posibilităţi financiare mult mai mari , în principal datorită angajatorului. Există o comunicare mult mai bună între cei doi, angajatorul punând la dispoziţia barmanului toate produsele de care acesta are nevoie, pentru a realiza lucruri de calitate. În ceea ce mă priveşte, sunt un norocos, deoarece la actualul loc de muncă pot spune că am la dispoziţie tot ce îmi trebuie. Diferenţa dintre barurile de la noi şi cele din străinatate o face şi clientul. Pentru ca munca noastră să fie apreciată la adevărata ei valoare, clientul trebuie să ştie ce să comande, să dorească mereu să încerce ceva nou şi să fie cât de cât cunoscător, pentru a putea aprecia calitatea băuturilor.

I.: Care este evoluţia cocktailurilor de-a lungul timpului, în ceea ce priveşte ingredientele folosite şi ce vom ajunge să bem în 20 de ani?
Fifa: Cocktailurile clasice ajung să fie modificate din ce în ce mai des de barmanii cunoscători. Aşa s-a ajung să se folosească în baruri condimente din bucătărie: rozmarin, busuioc, chilli, coriandru, tarhon şi multe altele. Unde se va ajunge? Este greu de spus... Dar cred că uşor-uşor vom ajunge să bem un cocktail din stare lichidă, în stare solidă, mai exact să servim un Bloody Mary solid, eventual cu decor de foccacia.

I.: Cât poate să urmeze un barman această meserie?
Fifa: Nu prea avem viaţă lungă în bar. Putem urma această meserie cam până la 30 de ani. Tinereţea îşi spune cuvântul...

I.: Cum trebuie să fie relaţia dintre barman şi ospătari?
Fifa: Barmanul trebuie să aibă o relaţie impecabilă cu ospătarul şi niciodată nu trebuie să aducă problemele personale în bar.

FIFA NE RECOMANDĂ


Primăvara: „Yellow Mellow“ - pepene galben proaspăt, suc de pere, suc de lămâie, sirop pepene galben
Vara: „Mojito“ cu aromă de pepene roşu - suc proaspăt de lime, sirop de zahăr, fresh pepene roşu, mentă, rom şi apă minerală
Toamna: „Chocolate Martini“ - espresso stretto, vodkă, lichior de cafea, sirop de ciocolată
Iarna: „Punch Sangria“ - lichior de banane, lichior de coacăze, congac, sirop sangria, fresh de lămâie, vin roşu sec şi apă minerală.

A consemnat Andreea PAVEL

COMISIA EUROPEANĂ: MAFIA BULGARĂ A INVADAT UE!



Comisia Europeană învinuieşte Executivul de la Sofia pentru eşecul încercării de abolire a crimei organizate. Justiţia bulgară este acuzată de legături cu reţelele mafiote, CE citând date furnizate de Europol, al cărei raport menţionează şi extinderea grupărilor infracţionale bulgare (implicate în special în trafic de persoane, crime şi furturi) în 15 state ale UE. CE menţionează că mafia bulgară este una dintre cele mai ample şi periculoase din Europa. Coridianul bulgar „Trud“ precizează faptul că premierul bulgar Borisov a cerut o întâlnire urgentă cu preşedintele CE, „pentru a atenua una dintre cele mai dure critici la adresa unui stat european“.

Andreea PAVEL

Franţa şi Germania vor Statele Unite ale Europei



FĂRĂ ROMÂNIA

Tot mai frecvent şi vehement, presa internaţională vorbeşte despre posibilitatea constituirii Statelor Unite ale Europei (SUE). Acest nou bloc european ar presupune, evident, întocmirea unor noi tratate, iar uniunea ar fi atât economică, cât şi politică. În rândul oficialilor europeni se dezbate tot mai des această variantă, chiar dacă atât Franţa, cât şi Germania nu aveau în plan o astfel de opţiune nici în cele mai negre coşmaruri. În prezent însă, având în vedere că Germania ar putea fi cea care să repare gafele  economice ale „surorilor“ mai mici, mai corupte şi mai leneşe, Angela Merkel se vede nevoită să ia în calcul o uniune în cadrul căreia deciziile vitale să fie hotărâte în zona euro exclusiv. Asta pentru că liderul german are de ales dintre două rele: moartea bruscă a euro, ori moartea lentă a UE şi resuscitarea acesteia într-o nouă formă. Logodna dintre Marea Britanie şi bătrâna Europă s-ar încheia deci rapid, dureros şi cu mare tam-tam pe scena relaţiilor internaţionale. Cel puţin acestea din urmă sunt opiniile specialiştilor de la cotidianul britanic „The Guardian“. Cât despre posibilitatea ca România să facă parte din SUE, nici vorbă! Jurnaliştii de la Deutsche Welle se arătau îngrijoraţi cu privire la „scoaterea din funcţiune“ a statului de drept şi la justiţia fragilă din România, care, dacă ar continua, liderilor noştri nu le-ar rămâne decât să caşte ochii mari şi umezi la noua poartă a Europei.

Andreea PAVEL

29 iul. 2012

Referendum 2012. Dezbatere publică



Invitaţii Info Sud-Est la dezbaterea publică, pe marginea referendumului: 

Gheorghe Dragomir (Preşedintele PNL Constanţa), Ion Radu (Prim-vicepreşedintele PP-DD Constanţa), Viorel Badea (senator PDL, colegiul Europa-Asia), Andrian Ampleev (Prim-vicepreşedinte PDL, municipiul Tulcea), Niculache Peiciu (primarul comunei Izvoarele), Georgiana Ţăranu (analist politic).

Adio, sau rămâi cu mine?


-Scandalul pe marginea suspendării preşedintelui Traian Băsescu a aruncat clasa politică în aer. Puterea şi opoziţia au declanşat un război crunt, atât mediatic, cât şi politic. Cele două tabere par să scoată toate armele din arsenal, doar-doar, îşi vor îndeplini obiectivul. 29 iulie este data marilor promisiuni - Cine îşi va lua adio de la electorat şi de la clasa politică: Traian sau Crin?

-Băsescu va intra cu siguranţă în istoria României, la categoria „Cel mai suspendat preşedinte “(sic!). Este a doua oară când acesta este supus unui referendum. De această dată, pentru ca referendumul să fie valid, românii trebuie să iasă la vot în procent de 50 + 1%, un scor aproape imposibil de obţinut. Se spune că Traian Băsescu a fost „salvat“ de pe marginea prăpastiei, de fiecare dată, de românii din diaspora.

-Pentru a deschide calea unei dezbateri publice pe marginea acestor aspecte şi pentru ca publicul să pună în balanţă atât argumente pro, cât şi argumente contra suspendării, am invitat reprezentanţii partidelor politice din Dobrogea să îşi expună punctele de vedere pe marginea referendumului de pe 29 iulie. De asemenea vă invităm să citiţi şi declaraţia pe care ne-a oferit-o Viorel Badea, senator diaspora, pe colegiul Europa-Asia,  dar şi doi primari tulceni, şi un tânăr analist politic.


Gheorghe Dragomir - Preşedintele PNL Constanţa:
„L-am susţinut pe Băsescu la alegerile prezidenţiale, dar m-a dezamăgit crunt“


”Sunt foarte multe motive să îl suspendăm pe domnul preşedinte şi le ştim cu toţii, de la cetăţeni, la politicieni. Oamenii au văzut ce înseamnă România condusă de Băsescu. Nu a ţinut cont de absolut nimic, iar acum vorbeşte despre independenţa instituţiilor! Preşedintele a dictat şi economia, şi politica ţării, a desfiinţat şcoli, spitale, a făcut tot ce a considerat dumnealui de cuviinţă. Cred că vor ieşi oamenii la vot, deşi cvorumul  e unul fals, pentru că în prezent suntem undeva la 19 milioane cu toţii. Nu-l mai ascult de mult, am crezut în el, am pus umărul la alegerea lui ca preşedinte, dar 
m-a dezamăgit crunt şi a minţit mult în ultima vreme”.


Radu Ion, prim-vicepreşedinte - Organizaţia Judeţeană PP-DD Constanţa:
„Ne facem frate şi cu dracu’ până trecem puntea, pentru că altfel, ne şuntesc până la parlamentare. Suntem independenţi până atunci, ca să obţinem scor bun şi să ridicăm pretenţii. Politica, până la urmă, este aceeaşi“


”Indicaţiile primite de la centru sunt clare: să fim neutri şi să nu ne implicăm în această bătălie, pentru că nici o tabără nu ne satisface din punct de vedere politic. Nu vrem să scoatem jarul din foc, în locul lor. Suntem independenţi. Sunt situaţii şi situaţii, însă, atunci când vine vorba de negocierea funcţiilor în primării,  a rămas la latitudinea fiecărui preşedinte de organizaţie locală, pentru că interesul nostru a fost să obţinem cât mai multe funcţii, pentru că politica e aceeaşi. Ne facem frate cu dracu’ până trecem puntea, pentru că dacă ne punem rău cu toţi primarii, ne vor şunta până la parlamentare. Nu vrem însă să ne calce în picioare. Cu eleganţă şi diplomaţie încercăm să găsim soluţii astfel încât PP-DD să crească. Numai prin muncă şi perseverenţă faci performanţă. Nu este adevărat că mergem cu Băsescu, suntem independenţi. Pentru noi, întreaga clasă politică este aceeaşi mizerie, aşa cum spune Dan Diaconescu. Vrem să mergem independenţi, ca să obţinem un scor foarte bun la parlamentare, apoi să ridicăm pretenţii. Votul emoţional îşi va spune cuvântul cu mult mai mult la parlamentare”.


Niculache Peiciu - primarul comunei Izvoarele, Tulcea:


„Timp de opt ani am fost umiliţi de omul căruia i-am acordat şansa de a ne fi preşedinte. I-am acordat încredere şi l-am privit cu speranţă, dar ne-a dezamăgit. Cred că mesajul „să trăiţi bine“ l-a transmis mai degrabă echipei lui, împreună cu care ne-a distrus pe noi toţi! Ei au trăit bine. Noi nu! Cu ocazia acestui drept pe care ni-l oferă Constituţia, putem renunţa la Traian Băsescu. Prin votul pe care ni-l exprimăm pe 29 iulie la referendum, avem şansa să ne atingem scopurile şi idealurile şi să clădim un viitor mai bun pentru România. Nu a folosit soluţii utile pentru a ieşi din criză, ci mai degrabă a reuşit să scadă nivelul de trai al românilor. I-a sărăcit pe bugetari, i-a scos din sistem pe pensionari, i-a gonit pe medici peste hotare, i-a umilit pe profesori şi ne-a îndatorat peste măsură, sacrificându-ne şi amăgindu-ne că aceste măsuri vor scoate România din mocirlă. Cu toate acestea, Traian Băsescu vorbeşte de cinste. Această valoare morală pe care noi, românii, încă o mai avem, ne-o vom exprima prin vot, pe 29 iulie, la referendum. Eu votez DA pentru binele meu! Nu cred că românii mai pot fi manipulaţi, după tot ce s-a întâmplat în ultimii ani. Cu toate astea, susţinătorii lui Traian Băsescu au dreptul să încerce şi o fac, probabil, pentru ultima dată, punându-şi în valoare talentele actoriceşti. Ne-am săturat însă de acest teatru politic. Vrem alte personaje! Oamenii sunt dezorientaţi cu privire la referendum şi intoxicaţi de minciunile celor de la PDL! Traian Băsescu şi echipa lui se tem de prezenţa românilor la referendum, fiind probabil conştienţi că nu ne vor mai conduce ţara. De aceea, recurg cu disperare la ameninţări şi fac tot felul de promisiuni care nu sunt decât alte minciuni cu care vor să ne hrănească. Se folosesc de toate mijloacele de comunicare pentru a diminua pe cât se poate numărul cetăţenilor care vor participa la referendum, pentru că le este teamă de votul românilor. După părerea mea, nu fac altceva decât să se manipuleze pe ei înşişi. Cu siguranţă că o parte din ei vor vota DA pentru demiterea lui Traian Băsescu.“

Viorel Badea - Senator diaspora, colegiul Europa-Asia, (iniţial membru PDL, a trecut pentru o scurtă perioadă de timp la PNL, din cauza unor conflicte cu Wiliam Brânză, ulterior revenind în mijlocul democrat-liberalilor), Secretar al Comisiei românilor de pretutindeni, Membru al Comisiei pentru politică externă:
„La presiunea societăţii civile, s-au suplimentat secţiile de votare din diaspora“


”Chestiunea micşorării numărului de secţii de votare din diaspora a scos la iveală limbajul dublu al celor doi lideri USL: Pe de-o parte spun că oamenii trebuie să vină la vot, pe de altă parte... În fine, important este că, sub presiunea societăţii civile, se va suplimenta numărul urnelor. Momentul prin care trece România nu aduce nici un fel de contribuţie la depăşirea acestei perioade. Turnăm benzină peste foc. Vreau să dau un sfat USL. E mult mai bine să îl ţină la putere pe Traian Băsescu, pe un vot popular. Nu îmi dau seama ce scop are USL să îl suspende pe Băsescu. Impresia mea e că nu se va termina aici, lucrurile de-abia au început să o ia razna în relaţia cu UE. Nu e oportun, nu e nici un moment de legitimitate. Suspendarea preşedintelui fără nici o motivaţie serioasă nu va face decât să stârnească o nemulţumire  şi mai mare în rândul populaţiei. Aţi văzut deja reacţia oamenilor...”


Ştefan Ilie, Preşedintele Asociaţiei Comunelor, Tulcea:
„Liderii USL se grăbesc să îl debarce pe Băsescu de proşti ce sunt! Au puterea în mână şi vor să o piardă. În politică, nemulţumitului i se ia darul...“


Scârbit de actuala clasă politică şi criticând dur „clientela partidului“, Ilie Ştefan, primarul comunei Luncaviţa şi preşedintele ACoR Tulcea, şi-a dat demisia din funcţiile de conducere pe care le avea în PDL. Acesta ne-a declarat următoarele, cu privire la actuala situaţie politică: „Să se lase de politică toţi trei! Sunt convins că Băsescu ar putea preda cu succes cursuri de marinărie tinerilor căpitani, că Antonescu va fi foarte iubit printre elevi, la şcoală, că Ponta va fi un avocat foarte bun. Se grăbesc să-l debarce pe Băsescu de proşti ce sunt. Au acum puterea în mână şi vor să o piardă. Mizează pe „ori totul, ori nimic”! În politică „nemulţumitului i se ia darul”, dar nu de Dumnezeu, ci de Dracul! Sunt total convins că indiferent dacă Băsescu câştigă sau nu, USL-ul pierde din procente cel puţin 5-10%. Băsescu a ridicat partidul, dar nu el l-a coborât. Clientela politică l-a coborât. Miniştrii infatuaţi l-au coborât. Directorii şi directoraţii nepregătiţi profesional, snobi şi avizi după bani, puşi în funcţii de conducere, l-au coborât. Băsescu le trage acum pe toate pe turta lui.

Andrian Ampleev, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale PDL Tulcea:
„USL a fost sancţionată de toţi europenii care trăiesc în democraţii adevărate!“


”Sunt împotriva demiterii preşedintelui. Argumente: o coaliţie ad-hoc, creată din fugari, a reuşit în câteva zile să desfiinţeze cele mai importante instituţii şi au fost sancţionaţi de toţi cei care trăiesc în democraţii adevărate. Apoi, dorinţa de a schimba tot, fără nici o regulă s-a văzut în dorinţa de suspendare a lui Băsescu. Şansele de câştig nu sunt foarte mari, însă, în sondajele dinaintea deciziei de suspendare, intenţiile celor care vor spune NU s-au dublat, pentru că au amintiri neplăcute din trecut, dat fiind faptul că cei de la 
putere, din prezent, au călcat tot în picioare“.  


Şi pe tineri cine-i ascultă?



Georgiana Ţăranu, 25 de ani - analist în ştiinţe politice:
„Alianţa între PSD şi PNL este greu  de împăcat cu doctrinele politice respective. Liderii USL vor trebui să depăşească un obstacol major, dacă vor mai guverna: Rolul statului în economie“.


ISE: Cum comentezi lipsa de iniţiativă a tinerilor?
G.Ţ.: Una dintre cauzele acestei stări aş identifica-o în faptul că tinerii, din păcate, nu caută să fie informaţi despre cum e guvernat statul. Şi când spun asta, mă refer la faptul că majoritatea tinerilor refuză să aloce zilnic puţin din timpul lor parcurgerii actualităţii politice a ţării lor. Ei nu citesc presa, nu urmăresc emisiuni sau dezbateri pe teme politice, şi nici chiar pe internet nu acordă mai mult interes acţiunilor guvernanţilor. Prin urmare, necunoscând actualitatea, tinerii nu pot reacţiona la evenimentele politice majore, care, în consecinţă, par să îi depăşească. În era vitezei ameţitoare impuse de utilizarea internetului, când ştirile se succed şi se înlocuiesc în decurs de câteva ore sau chiar minute, când lovituri de stat se pot da de-a lungul unei singure zile în Parlament, dacă nu rămâi constant informat şi din surse cât mai variate, atât interne, cât şi externe, nu mai pricepi nimic din ceea ce se întâmplă. Iar tinerii, refuzând să fie atenţi la viaţa politică, dezvoltă în mod firesc un handicap de reacţie în faţa unor evenimente grave ca cele de azi: ei fie nu ştiu ce poziţie să adopte, pentru că nu înţeleg cine a greşit, fie devin uşor de manipulat de către diverse partide sau grupuri în schimbul unor beneficii materiale.

ISE: Ce părere ai, ca analist în Ştiinţe Politice, despre alianţa USL?
G.Ţ.: Câteva obstacole majore care vor trebui depăşite în cazul unei guvernări USL de lungă durată vor fi cele legate de rolul statului în economie: măsuri minimale potrivit liberalismului sau stat asistenţial pe placul social-democraţilor? Dar, evident, alianţele în politică servesc unor interese mult mai pragmatice decât cele analizate într-un curs de ideologii şi doctrine politice. 

ISE: De ce crezi că toată clasa politică se grăbeşte să-l „debarce” pe Băsescu?
G.Ţ.: Din păcate, cred că se poate vorbi în acest moment de o clasă politică profund coruptă. Compusă din parlamentari şi miniştri urmăriţi penal, clasa politică a fost ‘electrocutată’ de către scurtcircuitul numit Adrian Năstase şi condamnarea unui om socotit intangibil. Tind să fiu de acord cu cei care văd în asta un moment crucial, care a dus la actuala „bătălie pentru jusţitie“. Există presiuni enorme la ora actuală, şi unele încă destul de vizibile, pentru controlul justiţiei. Cred că în acest context trebuie aşezată şi graba, cel puţin suspectă, de a-l suspenda pe actualul preşedinte. În plus, doi alţi factori au intensificat graba. Primul ar fi că se apropie de final multe dosare de corupţie care-şi aşteaptă sentinţele, inculpaţii fiind ori parlamentari, ori oameni de afaceri extrem de influenţi, şi, automat, se încearcă influenţarea judecătorilor de la Înalta Curte de Justiţie dinspre funcţiile cele mai înalte din stat. Al doilea factor ar fi că, în lunile următoare, expiră mandatele procurorului general al României şi al procurorului şef al DNA, a căror numire ţine tot de preşedintele ţării.

ISE: Cum comentezi faptul că tinerii nu ies la vot? 
G.Ţ.: Cred că lipsa tinerilor de la vot se explică în general tot prin ignoranţa lor civică, astfel justificându-se atât pasivitatea lor în timpul campaniilor electorale, cât şi la finalul lor, în momentul votului. Dar, sincer, îi prefer pe cei care nu ies la vot deloc, celor care îşi vând votul în schimbul unor avantaje materiale. Totuşi, pentru cei care declară că nu merg la vot pentru că „nu se simt reprezentaţi“, le-aş propune să încerce să-şi gândească votul inclusiv ca o mică strategie, astfel încât să legitimeze pe unii, sau să invalideze pe alţii. Iar votul din 29 iulie 2012 mi se pare crucial! Simplificând, tinerii pot gândi acest vot şi în termeni de spaţii, ale căror valori ar dori să le împărtăşească, dat fiind că cele două tabere şi-au afirmat destul de vizibil afilierea ideologică şi geografică. Veşnica răscruce a României mi se pare că se profilează din nou: între Orient şi Occident.

Andreea PAVEL

De ce-a fost Orban prin satele din Tulcea?




Joi, 26 iulie a.c., localnicii din comuna Văcăreni, judeţul Tulcea, au avut ocazia să-l întâlnească pe Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor (din Guvernul Tăriceanu), actual deputat PNL. Acesta a fost însoţit de Octavian Popa, deputat liberal, şi un consilier din cadrul Consiliului Judeţean Tulcea. Primarul comunei, Sterian Gherghişan (PSD), alături de viceprimar şi angajaţii din administraţia publică, i-au aşteptat aşa cum se cuvine pe oaspeţii de seamă, pe care, de altfel, nu-i prinzi cu una, cu două, prin satele româneşti. 
Am profitat de ocazia ivită şi l-am întrebat pe Orban ce vânt îl aduce prin Văcăreni? Acesta n-a ezitat să ne dezvăluie motivul, uşor de intuit de altfel:

Orban: „Stabilitatea noastră stă în mâinile românilor“

”Am mers prin mai multe localităţi din Tulcea, pentru a da un imbold oamenilor de a veni la vot. Aceştia trebuie să înţeleagă faptul că acum e momentul să îşi folosească puterea pe care o au prin dreptul de a vota. Prin acest drept ei pot şi trebuie să îl demită pe Băsescu. Stabilitatea tuturor este acum în mâinile românilor! De asemenea, cu toţii trebuie să înţelegem că suspendarea lui Băsescu nu a fost un moft al nostru, ci voinţa românilor, exprimată de atâtea ori, atât în timpul protestelor de la -20 de grade, de astă iarnă, cât şi în întâlnirile pe care le-am avut cu unii dintre ei”, ne-a declarat Ludovic Orban. 

Parlamentarul PNL, Octavian Popa: „În situaţii de criză, liberalii adoptă şi soluţii ale doctrinei PSD“

Pe parlamentarul PNL, Octavian Popa, l-am întrebat ce explicaţii le dă celor care îi acuză pe liberali că s-au aliat cu partidul a cărui doctrină este la polul opus faţă de cea a partidului pe care îl reprezintă. Acesta ne-a declarat, fără să stea pe gânduri, că „nu a existat altă soluţie pentru România“. Octavian Popa ne-a povestit despre cum este întrebat de fiecare dată, de oamenii pe care îi reprezintă în Parlament, „când ne scăpaţi de Băsescu şi Roberta Anastase?“. Acesta a conchis prin a le transmite următoarele, românilor nemulţumiţi de alianţa dintre PSD şi PNL: „Într-o situaţie de criză, nu putem să adoptăm doar soluţii liberale, ci mai ales sociale. Eu însumi am fost unul dintre susţinătorii creşterii pensiilor, pentru că gradul de sărăcie care a pus stăpânire pe România este unul fără precedent“.

Andreea PAVEL
Cristian Andrei LEONTE


Gherghina Vrămuleţ, primarul comunei Mahmudia: ”Cei 600 de copii din localitate fac ora de sport pe holurile şcolii”


În Dobrogea, numeroşi primari se află în situaţia în care au proiectele blocate, „pe criterii politice“, spun cei mai mulţi dintre ei. Situaţia este pe cât de tristă, pe atât de alarmantă, având în vedere că sunt cazuri în care localnicii nu au apă curentă, canalizare, baze sportive, sau curent electric, din cauza faptului că liderii de la centru consideră că localnicii nu merită să beneficeze de aceste lucruri esenţiale traiului decent, din cauză că primarul lor nu are culoarea politică potrivită. Vă enumerăm în rândurile de mai jos situaţia unora dintre aceştia, care, de ani de zile, privesc la dosarele prăfuite din rafturi, ce au fost declarate eligibile, dar nefinanţabile, ori, mai rău, au fost declarate eligibile, finanţabile, dar banii întârzie să apară...
Localitatea Mahmudia este poate una dintre comunele cu cel mai ridicat potenţial turistic din judeţul Tulcea. Cu toate acestea, primarul Gherghina Vrămuleţ ne-a declarat că „se chinuie de două mandate să finalizeze sistemul de canalizare“. Un fapt şi mai revoltător este că elevii din localitate sunt nevoiţi să facă orele de sport pe holurile şcolii, din cauză că Guvernul nu i-a aprobat primarului proiectul ce prevede construirea unei săli de sport: „Copiii mei fac sportul pe holul şcolii. E posibil aşa ceva? Sunt 600 de copii care nu pot beneficia de o sală de sport şi condiţii decente. Nici nu mai spun de proiectul ce priveşte renaturarea zonei, ori de parcul acvatic. Toate acestea au fost aprobate, declarate eligibile şi finanţabile, cu unele suntem în stadiu de licitaţie, dar nu ştiu din ce motive, ne-am blocat. Ca să nu mai spun de canalizare... Aici tind să cred că într-adevăr a contat culoarea politică. Am început construiea canalizării acum două mandate şi încă n-am reuşit să o duc la bun sfârşit...”, a conchis primarul.


Andreea PAVEL

Gherghina Vrămuleţ, la mare cu nepoţica


„Cine are bani de excursii în străinătate?! Eu sub nici o formă...” a fost răspunsul primarului comunei tulcene Mahmudia, Gherghina Vrămuleţ, atunci când am întrebat-o de ce nu a plecat în concediu pe meleaguri străine. Aceasta ne-a declarat că, pe lângă lipsa banilor, un alt motiv este şi faptul că preferă să îşi petreacă puţinul timp liber de care dispune, alături de familie: „Nu sunt în concediu propriu-zis. Am fost cu nepoţica, pentru câteva zile, la malul mării, în Constanţa. M-am odihnit puţin, pentru că munca de zi cu zi în primărie este istovitoare. Cât despre excursiile în străinătate... Cine are bani, să plece. Eu nu îmi permit şi nu înţeleg de ce toată lumea crede că primarii sunt înstăriţi, sau că e o fericire să lucrezi în Primărie. Îi invit pe cei care cred că a fi primar înseamnă să ai bani şi timp liber pentru distracţii, să vină măcar o lună în locul nostru, al primarilor”, a declarat primarul Gherghina Vrămuleţ.


Andreea PAVEL

Primarul Bălan și drumețiile prin Apuseni


Deşi ne-am obişnuit ca primarii şi parlamentarii noştri să îşi petreacă vacanţele în ţări exotice, departe de meleagurile autohtone, iată că mai avem şi excepţii. Este şi cazul lui Viorel Bălan, primarul comunei constănţene Nicolae Bălcescu, care şi-a petrecut concediul de vară la Predeal, una dintre staţiunile montane preferate ale românilor. Deşi avea dreptul la 21 de zile de vacanţă, edilul a ales să nu lipsească de la primărie mai mult de o săptămână: „Nu mi-am luat concediu imediat după alegeri, pentru că problemele din primărie sunt numeroase şi nu mi-am permis să plec. Acum, însă, am prins un moment mai liber şi am plecat în concediu, pentru că oboseala cauzată de programul foarte încărcat începe să îşi spună cuvântul”. Întrebat fiind de ce nu a preferat să se bronzeze pe plajele din străinătate, ori să schieze în staţiunile montane luxoase din centrul Europei, primarul a mărturisit că el preferă să îşi viziteze ţara şi de-abia apoi să cunoască şi alte meleaguri: „Avem o ţară foarte frumoasă, cu peisaje superbe şi locuri de vizitat extraordinare. Întâi vreau să cunosc România şi abia după aceea mă duc în vizită şi la alţii”. După ce a petrecut o zi în Predeal, primarul a plecat, împreună cu familia, în drumeţie, prin Apuseni.

Andreea PAVEL

Pro Istoria, festival medieval la Cetatea Enisala



Festivalul Pro Istoria Fest a debutat în weekend-ul 21-22 iulie, la Cetatea Enisala, din judeţul Tulcea, singura cetate medievală din Dobrogea. Sâmbătă, 21 iulie, de la ora 9:30,  festivalul a început cu o paradă medievală care a plecat din Sarichioi. Aceasta a continuat în Babadag şi va avea ca punct final Cetatea Enisala. Prinţi şi prinţese, dar şi ansambluri locale au reînviat spiritul genovez al cetăţii demult apuse. Programul a continuat cu diverse ateliere de creaţie pentru copii: spadă şi mişcare scenică, cioplit şi olărit, teatru şi dans, tir şi tras cu arcul, dar şi cu o şcoală de iconografie şi heraldică (pictură pe scut de lemn). Nu au lipsit nici atelierele pentru adulţi: aruncarea cuţitelor, folosirea spadei şi a sabiei, trânta – lupta românească şi un concurs de tras cu frânghia. De la orele 15:00, ansambluri trandiţionale specifice zonei, reprezentanţi ai opt minorităţi, au dat startul concertelor la Enisala. Începând cu ora 19:00, nume mari ale muzicii româneşti au urcat pe scenă: trupa de teatru Zurli, Corina, Foişorul de Folk, Anna Lesko şi Holograf. Duminică, 22 iulie, de la ora 12:30, publicul a fost invitat la un spectacol de teatru de păpuşi, iar, începând cu ora 14:00, atelierele pentru copii şi adulţi au continuat, alături de alte activităţi atractive: face painting, baloane modelate şi animaţie pentru copii. Seria concertelor de duminică a fost deschisă de artişti locali şi a continuat cu nume ca Vunk şi Elena Gheorghe. Capul de afiş al festivalului, Sistem, a încheiat cele două zile de Pro Istoria Fest, împreună cu un spectaculos foc de artificii. Pro Istoria Fest este un festival ce îşi propune să pună muzica prezentului în slujba trecutului.

Cristian Andrei LEONTE

Horia Tecău vrea să fie profesor universitar la Constanţa!




De la Universitatea „Ovidius“, direct la Jocurile Olimpice



Rectorul Universităţii „Ovidius“, Dănuţ Tiberius Epure, a declarat: „Horia are o experienţă incontestabilă pe terenul de tenis. Sunt sigur că se va face remarcat şi în domeniul academic“

Pe 19 iulie 2012, tenismenul constănţean, multiplu finalist la Wimbledon, Horia Tecău, a vizitat Universitatea „Ovidius”, din Constanţa. Acesta a fost primit de rectorul Universităţii, prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure, alături de decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, prof.univ.dr. George Stănculescu. Cu o carieră impresionantă, nu mai puţin de 12 titluri câştigate, cărora li se adaugă trei finale de Grand Slam, la Wimbledon, dar şi succesul răsunător, la dublu-mixt, de anul acesta, de la Australian Open, de asemenea turneu de Grand Slam, Horia Tecău, la numai 27 de ani, se remarcă drept una dintre figurile cele mai emblematice ale momentului, din sportul românesc. Pasiunea pentru tenis şi munca depusă în slujba autodepăşirii şi a perfecţionării l-au propulsat pe tenismen în clasamentele de specialitate şi i-au adus nenumărate trofee. Mai mult, la sfârşitul acestei luni, Horia va avea onoranta  misiune de a fi port drapelul României la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Chiar dacă majoritatea timpului şi-l petrece pe terenul de tenis, Horia nu uită de studiu. Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, din cadrul Universităţii „Ovidius”, din Constanţa, tenismenul se pregăteşte acum pentru finalizarea Masteratului „Peformanţă în sport”, din cadrul aceleiaşi facultăţi. Dacă în momentul de faţă obiectivul constănţeanului este câştigarea tuturor meciurilor, pe viitor acesta se gândeşte serios la o carieră de profesor universitar. Impresionat de interesul tenismenului pentru mediul academic, rectorul instituţiei, prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure i-a recomandat acestuia să urmeze, cât de curând, şi cursurile unei şcoli doctorale în domeniu. „Este vitală pentru învăţământul românesc atragerea a cât mai multor oameni de valoare, care să îi stimuleze pe cei din jurul lor şi să-i facă să ajungă la performanţă. Horia are o experienţă incontestabilă pe terenul de tenis, determinare şi o deschidere deosebită faţă de oameni. Sunt sigur că se va face remarcat şi în domeniul academic”, a declarat rectorul Universităţii, prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure.

Cristian Andrei LEONTE

”Nu contează potenţialul localităţii sau calitatea proiectului, ci culoarea primarului”



Nicolae Coşovei, primarul comunei Somova


Primarul Nicolae Coşovei, din comuna tulceană Somova, s-a arătat a fi atât de dezamăgit de modul în care sunt alocate fondurile pentru dezvoltarea localităţilor, încât nici nu s-a mai sinchisit să depună proiecte spre aprobare, dat fiind faptul că studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice l-ar fi costat o sumedenie de bani: „Am proiecte blocate pe Măsura 322, proiecte absolut necesare pentru dezvoltarea unei localităţi şi pentru asigurarea unui trai decent al oamenilor. Nu am primit nici un leu pentru proiectul de 2,5 milioane de euro, care implica after-school, canalizare şi staţie de epurare, asfaltarea străzilor şi cămin de bătrâni, doar pentru că nu eram de la PDL. Pentru ei nu contează cât de bun e proiectul, sau ce potenţial de dezvoltare are localitatea. Pentru ei contează doar culoarea primarului. Un singur exemplu ar fi faptul că localitatea noastră se află la doi paşi de municipiul Tulcea, deci are un potenţial extraordinar de dezvoltare şi turism, dar nu a primit nici un ban pentru asta. În schimb, există localităţi la 50-60 de kilometri de Tulcea care au primit o groază de bani şi nu se vede nimic în comunele respective”, a declarat Nicolae Coşovei.

Andreea PAVEL

„Primarul trebuie să se descurce, indiferent de culoarea politică“



Vasile Delicoti este la al doilea mandat, în comuna Poarta Albă


Vasile Delicoti, primarul comunei constănţene Poarta Albă, împărtăşeşte o opinie puţin diferită de cea a colegilor săi de breaslă. Acesta consideră că cel mai important lucru în obţinerea finanţării pentru un proiect aprobat este profesionalismul de care dă dovadă primarul în discuţiile cu cei abilitaţi. „Eu n-am avut probleme cu finanţările până acum şi nici nu cred că o să am, chiar dacă sunt în opoziţie. Atât timp cât ai un proiect aprobat şi declarat finanţabil, depinde doar de primar când primeşte banii“, a declarat primarul Vasile Delicoti, apreciat în rândul colegilor săi pentru faptul că a reuşit să deruleze foarte multe proiecte pentru dezvoltarea localităţii, într-un singur mandat. Acesta a mai precizat faptul că, dacă un proiect este amânat sau blocat, acest lucru nu este cauzat musai de culoarea politică „distinctă“, ci poate de incompetenţa angajaţilor din ministere, de birocraţia excesivă impusă de legislaţia românească, ori de lipsa chefului de muncă a angajaţilor din Guvern. „Unul dintre motivele pentru care n-am plecat de la PDL este şi faptul că am vrut să demonstrez că un primar poate face treabă şi din opoziţie“, a conchis acesta.


Andreea PAVEL

28 iul. 2012

Interviu cu Sebastian Bodu, europarlamentar PDL




„Cei care vor să emigreze trebuie să ştie că nu vor găsi o situaţie prea roz în Uniunea Europeană“

Europarlamentarul PDL, Sebastian Bodu, ne-a acceptat invitaţia de a răspunde câtorva întrebări, pentru a încerca să clarificăm, împreună, situaţia României în actualul context politico-economic european, dar şi modul în care este influenţată creşterea euro, de criza politică.


I.: Să încercăm, cu ajutorul dumneavoastră, să explicăm oamenilor care n-au cunoştinţe în economie, de ce şi cum influenţează tensiunile politice creşterea cursului euro?
Sebastian Bodu: Fiecare monedă este evaluată în funcţie de performanţele economice generale ale unui stat, precum şi de factori punctuali. Valoarea ei nu este dată de rezerva în aur a statului (cum se întâmpla în trecut) ci în raport cu alte monede (alte economii). Mediul economic este foarte influenţat de turbulenţe, fie ele financiare, politice sau naturale. În cazul României de azi, turbulenţele politice înseamnă instabilitate politică, ceea ce face ca investiţiile în depozite denominate în lei să devină nesigure. Aşadar lichidarea acestor depozite de către investitori face să crească oferta de lei,
respectiv cererea de euro. În acest fel leul scade în raport cu euro şi cu alte monede.

I.: În ultimile luni, mass-media şi-a concentrat atenţia pe disputele politice şi pare că jurnaliştii români au uitat complet de problemele financiare ale României. Se mai află românii în criză?
S.B.: Întreaga Europă se află în criză şi nici economia SUA nu dă semne de redresare. În plus, economia Chinei şi Indiei dau semne serioase de încetinire a creşterii. În această situaţie, economia României ar trebui să fie una prudentă. Din păcate, disputele politice nu fac decât să agraveze problemele financiare ale României. Nu doar prin cursul de schimb, dar şi prin ratingul de ţară, care a fost pus deja sub perspectivă negativă şi de aici, mai departe, dobânzile la care se împrumută România (a căror rată creşte), modificarea planurilor de investiţii pe termen lung sau oprirea altora, lucru care generează mai puţine locuri de muncă.

I.: De ce România nu a ajuns în situaţia Greciei? Sau nu e târziu să trecem şi noi prin „tragedia greacă“?
S.B.: Deficitul bugetar al României a crescut în perioada 2005-2009, ajungând la 7%, cu perspectiva de creştere spre 9%. În aceste condiţii, el a trebuit să fie redus, nefiind sustenabil, adică imposibilitatea finanţării lui prin împrumuturi ale statului din cauza volumului prea mare. Deficitul Greciei este undeva la 14-15%, deci nefinanţabil. De aceea Grecia este dependentă de ajutorul financiar european şi internaţional, pentru că nimeni nu mai împrumută Grecia. Un deficit sustenabil este cel prevăzut de Tratatul de la
Maastricht, respectiv 3%. Reducerea deficitului de la 7% la 4%, cât este în prezent a fost o măsură dureroasă.

I.: Cum au fost apreciate, pe plan extern, eforturile României de a ieşi din criză?
S.B.: Eforturile României de a ieşi din criză au fost apreciate de instituţiile financiare internaţionale, însă părerile economiştilor internaţionali sunt împărţite, unii considerând că austeritatea singură nu este o soluţie, ci măsurile de tăieri bugetare ar trebui însoţite de măsuri de stimulare economică (precum actualul plan al Comisiei Europene).

I.: În final, ce mesaj le transmiteţi tinerilor din România a căror singură dorinţă este să emigreze?
S.B.: Cei care vor să emigreze trebuie să se aştepte să nu găsească o situaţie prea roz în ţările către care se vor îndrepta. De asemenea, este foarte posibil să nu găsească o slujbă din cauza şomajului ridicat (cel puţin la nivel european) sau să găsească una sub pregătirea lor. Mobilitatea lucrătorilor este însă o măsură pentru care noi ne-am luptat, astfel că ridicarea barierelor din calea liberei circulaţii a forţei de muncă este salutară. De la 1 ianuarie 2013 vor fi ridicate barierele din multe state UE.

A consemnat Andreea PAVEL

Campanie electorală în SUA:



Obama, către contracandidați: ”Sunteți ca europenii”

Până nu demult, Mitt Romney, contracandidatul republican a lui Obama nu ezita să îi reproşeze acestuia faptul că America va ajunge în situaţia Europei, pentru a-l discredita pe acesta în ochii electoratului. Jurnaliştii „La Stampa“ titrau recent că liderii politici americani au transformat Europa într-o cale de a insulta adversarii: „În prezent, s-au inversat rolurile şi democraţii îşi acuză adversarii că sunt ca europenii“. Nu putem să nu remarcăm faptul că în SUA, campania electorală se situează la alt nivel, contracandidaţii reproşându-şi că nu manageriază eficient problemele altor state şi nu există acuze electorale legate de corupţie, plagiat, ori alte „europenisme“. Presa internaţională comenta şi faptul că Obama pune slabele şanse de revenire  a SUA pe seama faptului că UE gestionează prost criza economică de pe bătrânul continent. La fel ca în orice căsnicie, şi în căsnicia SUA-UE, tot femeia e ţapul ispăşitor...

Andreea PAVEL

El Comandante, bere rece şi Bob Marley




Adio, Vamă, dar rămân cu tine! Vara asta ne găsim pereche la Năvodari!



Gurile puţinilor boemi rămaşi în Constanţa m-au făcut să plec în căutarea locului, unde zic ei, poţi găsi „Pace pe plajă“. 39 grade celsius şi Mamaia full. Înarmat cu un pachet de ţigări şi multă răbdare, am reuşit să străbat staţiunea încinsă de soare şi de nervii şoferilor blocaţi în trafic. Pe la jumatea drumului dintre Constanţa şi Năvodari, un panou m-a îndreptat, pe un drum de nisip, spre malul mării. Era aproape şapte. Un beach-bar mic, câteva şezlonguri şi trei căţei hoinari, la malul mării. „El Comandante“ aştepta apusul. O mână de oameni îşi strângeau lucrurile de pe plajă. În bar, o fată simpatică şi un tânăr care strivea tacticos frunze de mentă. Am comandat o bere rece la draft şi m-am lăsat ademenit de melodiile lui Bob Marley şi Fredy Mercury. Se făcuse deja nouă şi berea dispăruse din pahar. Mai aveam cinci lei în buzunar şi mi-am permis să mai comand una. Am prins câteva cadre cu soarele care fugea de mare şi colora peisajul în pasteluri. Barul a început să se umple uşor, uşor, iar muzica să răsune mai tare în difuzoare. Băncuţele de lemn de pe malul mării s-au golit, iar acţiunea s-a mutat pe bar. Petrecerea începuse. Fără fiţe şi lux, doar cu vodkă, bere la draft şi cockteiluri reci făcute de tânărul tacticos. Fără griji, fără canapele albe şi tocuri înalte, fără animatoare unse cu ulei şi şampanii Moet. Doar miros de lemn, atingere de briză şi muzică bună, nemuritoare.



Omul cu muzica



Se prezintă aproape DJ Dolphy, posibil imposibil scriitor. Spune că i-ar fi plăcut să devină psiholog, însă dragostea de mare şi de muzică l-au făcut să ajungă aici. Din discuţie mi-am dat seama că este un tip simplu, nostalgic, însetat de libertate şi de bun gust. Vrea, prin muzica sa, să schimbe măcar percepţia unui om din 100, asupra vieţii. Tipul cu o lacrimă permanentă pe obraz crede că exemplul personal este cel mai important şi că România s-ar schimba în bine dacă fiecare ar încerca să fie un exemplu pentru ceilalţi la locul de muncă. El a început deja, făcând chetă ca să cumpere o vacă. Un bătrânel de unde îşi cumpără lapte pe timpul verii, a rămas fără vacă, după ce i-au furat-o nişte „binevoitori“. DJ Dolphy este din Bucureşti, dar vara şi-o petrecere pe plajele mai puţin aglomerate de pe litoralul românesc. A fugit din Vama Veche, spunând că aceasta riscă să se transforme într-o staţiune de cocalari şi fiţe. Este conştient că mersul lucrurilor va face ca şi plaja El Comandante să păţească acelaşi lucru, însă mai profită de pacea şi linitea de aici, cât mai poate. Este un idealist care spune că îi place de Mazăre fiindcă are „cohones“ şi care nu mai crede în clasa politică actuală. 20 de ani de democraţie i se par puţini şi spune că mai trebuie să treacă câteva decenii până când România va înţelege adevăratul sens al cuvântului „libertate“. El este omul care pune muzică la „El Comandante“. L-am întrebat ce melodie i s-ar potrivi României de astăzi şi mi-a răspuns fără să se gândească: „Acum, Sex and Violence, de la Sex Pistols, iar pe viitor, sigur Get up, Stand up, melodia lui Bob Marley“.







Cristian Andrei LEONTE




Fiii rătăcitori, reîntorşi la Delta Tulcea


Cristian Pantelie (de la Viitorul Constanţa), Vişan Creţu (de la Viitorul Constanţa), fratele acestuia mai mare, Nicu Creţu (de la Săgeata Năvodari), Emil Nanu (de la Săgeata Năvodari) şi Constantin Mişelăricu (de la Oţelul Galaţi) sunt jucătorii care au întărit lotul Deltei pentru sezonul 2012-2013. Toţi au mai evoluat sub comanda lui Constantin Gache, iar conducerea tulcenilor speră că, alături de vechea echipă, pot forma un lot omogen şi puternic, care poate ataca promovarea în sezonul ce stă să înceapă. Delta Tulcea a realizat un stagiu de pregătire la Câmpulung Moldovenesc, de 11 zile, în care echipa a susţinut două amicaluri,  primul în compania celei de-a doua echipe a Oţelului Galaţi, iar cel de-al doilea cu ACS Bacău.

Cei mai buni juniori la ştiinţe s-au întrecut la malul mării



Olimpiada Naţională de Ştiinţe ale Naturii a fost organizată de Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa


Partenerii evenimentului au fost Universitatea „Ovidius“, din Constanţa, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi Consiliul Local. După două zile de probe, pentru cei 118 elevi  şi 40 de cadre didactice care au participat la Olimpiada Naţională de Ştiinţe pentru Juniori, gazdele au pregătit, pe 18 iulie a.c., un program în care elevii şi dascălii au avut oportunitatea să cunoască o parte din patrimoniul istoric şi cultural dobrogean. Primul obiectiv vizitat a fost staţia de epurare - Constanţa Nord, aflată la intrarea în staţiunea Mamaia, cea mai modernă  şi mai  mare staţie de epurare din ţară. În a doua parte a zilei aceştia au vizitat Cetatea Histria, Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” şi, nu în ultimul rând, Cheile Dobrogei. Festivitatea de premiere a avut loc joi, 19 iulie, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius” Constanţa. Cu ocazia acestui eveniment, Răducu Popescu, inspectorul şcolar general, le-a transmis participanţilor următoarele: „Olimpiada Naţională de Ştiinţe pentru Juniori, aflată acum la cea de-a VII-a ediţie, reuneşte cei mai buni elevi din toată ţara, pasionaţi de biologie, chimie şi fizică. Să ne dorim ca anii ce vor urma întru devenirea elevilor noştri să le aducă noi succese în tainele cunoaşterii ştiinţelor şi împliniri pe măsura efortului şi a dorinţelor lor“.

Cristian Andrei LEONTE

„Ultima noastră speranţă e un Guvern care să ajute şi primarii PNL. Noi am avut de suferit cel mai mult“



Ion Oprea, primarul comunei Săcele


Situaţia din comuna Săcele este una şi mai tristă. Nu toţi localnicii beneficiază de apă curentă, canalizare, staţie de epurare, ori alimentare cu energie electrică: „Vreau să implementez sistemul de canalizare şi staţie de epurare, în valoare de 2,5 milioane  de euro şi n-am avut nici un sprijin până acum, pentru că n-am avut culoarea politică potrivită. Un alt proiect pe care îl am blocat este alimentarea cu energie electrică pentru un cartier de tineri, proiect în valoare de 200.000 de euro. La fel şi cu apa curentă. Toate acestea au fost declarate eligibile, dar nefinanţabile. De ce? Pentru că nu aveam culoarea roşie, sau portocalie. Acum, ultima noastră speranţă stă în noul Guvern. Crin Antonescu trebuie să ajute, în mod obligatoriu, primăriile şi localităţile cu edili PNL, pentru că ei au fost cei marginalizaţi în ultimii ani“,  a declarat primarul Ion Oprea. Acesta a mai precizat faptul că, în ce priveşte referendumul, acesta va respecta deciziile şi doctrina impusă de partid şi va susţine demiterea.

Andreea PAVEL

ANGAJAT ÎN PRIMĂRIE



Georgiana Aurelia Enache - contabil în Primăria Albeşt


„Îi invit pe cei care cred că funcţionarii publici nu fac nimic, să muncească o lună în primărie, apoi să privească ştatul de plată...“



I.: Există avantaje în meseria de contabil?
G.E.: Avantajul meseriei de „contabil“ este satisfacţia muncii. Este o meserie frumoasă, care presupune multă implicare şi dăruire, şi care trebuie exercitată din plăcere, nu din obligaţie.

I.: Dar dezavantaje?
G.E.: Dezavantaje… sunt foarte multe. În primul rând, există un stres foarte mare asupra contabilului din primărie, întrucât pe semnătura sa se derulează activităţi cu bani publici, ceea ce necesită întotdeauna o atenţie sporită. Însă, marele dezavantaj îl reprezintă modificările legislative şi fiscalitatea extrem de complexă.

I.: Au fost momente în care aţi vrut să renunţaţi?
G.E.: Da, au fost foarte multe momente. Colegele mele îmi spun că mi s-au format ochi frumoşi, în urma multor reprize de plâns, din cauza problemelor întâmpinate şi asupra cărora nu credeam că le voi găsi rezolvare. Şi, trebuie să recunosc faptul că mi-am scris de două ori cererea de demisie, însă nu a fost luată în
considerare de nimeni din institutie.

I.: Cât de importantă este relaţia dintre primar şi contabil?
G.E.: Este foarte important ca între primar, ca ordonator principal de credite, şi contabil, să fie o relaţie bazată pe comunicare, întrucât doar astfel se pot găsi soluţii financiare la diversele
probleme cu care ne confruntăm.

I.: Cine are ultimul cuvânt într-o achiziţie: primarul sau contabilul?
G.E.: Deciziile financiare se iau în deplin acord între contabil şi primar, însă pot spune că totul se învârte în jurul Bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei.

I.: Cum arată o zi din viaţa unui contabil?
G.E.: Ce face un contabil într-o zi normală de lucru în cadrul unei primării? Răspunsul la întrebare este simplu: de toate... Se întâmplă uneori să nu ştiu cu ce trebuie să încep. Pregătesc actele pentru diverse plăţi către furnizori, contabilizez documentele justificative, întocmesc sau rectific bugete de venituri şi cheltuieli, întocmesc ştate de plată, declaraţii şi diferite situaţii ce trebuie predate la Administraţia de Trezorerie şi Contabilitate Publică, la diferite termene, şi lista nu se termină aici... După program ar trebui să fiu mai liniştită, însă problemele de la serviciu îmi dau
uneori bătăi de cap şi acasă...

A consemnat Andrei LEONTE